Capitolul 42

357 64 8
                                    

Zagreus:

Imediat ce se liniștește,o ridic la pieptul meu si imi îndrept pasii spre baie. Cand intru inauntru,merg direct spre cada și o las jos din brate. Dau drumul la apa calda,apoi ma indrept de spate si o sarut pe frunte.
Un zâmbet mic ii curbeaza buzele,iar lucrul asta domolește putin focul dinauntrul meu.
Ceea ce simt e de nedescris. Sentimentele ce se amesteca intre ele creaza un haos,pentru ca as fi in stare sa fac orice ca sa-i fie bine. Am zis de dinainte sa ii aflu povestea ca am sa-i subjug intunericul si am sa ma țin de cuvânt. Dar acum pentru ca nu mai exista nici un secret intre noi si i-am aflat întreaga viata,ma da putin peste cap. Fiindca lucrurile pe care le-am descoperit si pe care o dor,amplifica totul in mine.
Iubirea colosala arde infernal prin venele mele,dar la fel de puternic o face și dorinta morbida de a spulbera tot raul din jurul ei.
Totul in adancurile mele se intensifica si stiu ca n-am sa-mi găsesc linistea pana cand nu am sa pun capat raului in care a trăit atatia ani de zile.
Devin periculos.
Straniu de periculos.
N-am trăit niciodată sentimentul asta,fiindca pana la ea nu am fost pus intr-o astfel de situație,dar acum tot intunericul imi cere sa nimicesc orice amenințare din calea blondei.
„Dacă oamenii ce au inconjurat-o se cred dracu pe pământ,o sa aibe cu toții o mare surpriza cand o sa vadă ca monștrii chiar exista. Iar unul dintre ei sunt chiar eu. Jumatatea ei."
In timp ce ea merge sa se spele pe dinti,eu inspir adanc si gustul de sânge pe care il vreun varsat cu fiecare atom din mine,imi ajunge pe buze,iar umbrele incep mai tare sa se agite inauntrul meu.
Prin fiecare por si fibra imi doresc moartea nenorocitului ce mi-a condamnat sufletul pereche si a celor ce i-au fost complice ca sa mi-o tina atatia ani in Iad.
In urma dorinței criminale ce se aprinde imi mine,interiorul mi se incendieze si abia mai reușesc sa ma stăpânesc.
„Calmeaza-te Zagre! La toți o sa le vina rândul! Toti o sa plătească pentru ceea ce au făcut."
Incep sa respir cat mai calculat incercand sa nu las haosul sa se dezlănțuie,pentru ca,dacă as da acum frau liber puterii,ar fi prăpăd pe pământ. Fiindca tot ce ma încearcă,efectiv imi intoarce sufletul pe dos.
Imi e ciuda pentru ca a trebuit sa-i fie destinul atat de negru și ma doare fiecare încercare prin care a trecut. E un mixt de sentimente ceea ce ma face sa simt povestea ei de viata,dar cu toate asta,nu am sa o judec niciodata pentru alegerile făcute. Insa imi doresc sa se elibereze cat mai repede de trecut și sa il trateze ca atare. Pana la urma,tot ce se întâmplă în jurul nostru este o lecție. Din fiecare alegere avem ceva de învățat. Ea nu a știut cum sa-si facă temele,dar am sa o ajut sa le revizuiasca,apoi am sa ii dau sa guste din adevărata dulceata a vieții.
-Zagre...ii aud soapta dulce si imi focusez privirea pe ea.
-Hm?mormai in vreme ce se apropie de mine.
-La ce te gândeai?intreaba si deși am asigurat-o ca nimic pe lumea asta nu are cum sa ne stea în cale,tot ii simt teama din glas.
Fără sa raspund o trag in bratele mele si imi bag nasul în parul ei. Stam îmbrățișați cateva clipe lungi,apoi pocnesc din degete,iar hainele dispar de pe noi.
-Ma gândeam la cât de bine o sa ne fie dupa ce punem capat calvarului din tine,spun purul adevar,iar cand privirile ni se întâlnesc,ii vad ochii cum incep sa se umezeasca. Nu mai plânge...soptesc si imi lipesc buzele de ale ei. O scoatem noi la capat,o asigur si continui sa o sarut cu tandrete.
Suspina incet,dupa lasa lacrimile sa-i curga pe obraji si le șterg imediat,apoi intram in cada si ii inconjor talia cu bratele,dupa o lipesc cu spatele de pieptul meu.
Incep sa o mangai si las umbrele sa-i patrunda pe sub piele,iar fierbinteala lor o relaxeaza imediat.
Zambesc.
-Stii...sopteste dupa cateva minute de tăcere. Am impresia ca tot ce traiesc nu e real.
-Dar cu toate astea e a naibii de real,zic si o sarut pe tampla.
Ofteaza.
-Cum sa am eu atâta noroc?intreaba,iar de data asta zambesc stramb cu toate ca nu ma vede.
„Mi-as fi dorit sa ne surâdă amândurora norocul asta cu mulți ani in urma,asa nu mai era nevoita sa treacă prin ce a trecut. Insa...in viata totul se întâmplă cu un motiv si trebuie sa luam lucrurile exact asa cum ni se dau. Important este ca a reușit sa scape din iadul in care a fost prinsa si a ajuns în bratele mele. De aici lucrurile sunt sigur ca o sa intre pe făgașul lor normal."
-Zagre?intreaba si intoarce usor capul spre mine.
Imi arcuiesc o sprânceană si o indemn din priviri sa continuie.
-Iti mulțumesc ca existi,sopteste emoționată. Ca ma vrei asa stricata cum sunt,continua si ma forțez sa nu-mi inclestez maxilarul.
„Nu imi place ca se considera o stricata si i-am mai zis lucrul asta,dar vad ca pe o ureche ii intra si pe cealalta ii iese."
-Nu ești stricata,zic si imi bag degetele prin șuvițele blonde. Pentru mine ești tot ce e mai frumos pe lumea asta.
Da sa deschidă gura,dar i-o inhat imediat si o sarut cu pofta.
-Esti sufletul meu,zic printre sarutari. Crede-ma,cunosc persoane ce au comis-o mai tare decât tine si cu toate asta sunt fericiți.
-Serios? Cine?vrea sa stie si chicotesc.
-Tatal meu. Dan Dima a fost prins mulți ani in intuneric,dar o data cu apariția mamei pe lume,el a ajuns sa guste din rai,raspund cu un zâmbet in coltul gurii. Cu toate ca la început si-a pus singur piedici,pana la urma a acceptat firul destinului. Asadar...nu ești singura de pe pământul asta ce a comis-o,dar nu înseamnă ca trebuie sa trăiești cu vina asta pentru totdeauna.
Din nou speranța ii încolțește in privire cand ma aude si vad curajul cum vrea sa iasă tot mai mult la suprafata.
„Inca putin si te scot la lumina,psychi mou. Mai devreme sau mai târziu am sa te fac sa te ierti și sa te accepti cu bune și rele. Cu rani si cicatrici. Fiindca asa cum am mai zis,tot ce trăim,e menit sa ne transforma în ceea ce suntem in prezent. Toate lupte din trecut ne aduc intr-un anumit punct. Iar pe ea faptul ca a dorit sa se smulgă din lumea aceea toxica in care a stat,a fost pasul ce i-a schimbat viata si a adus-o la mine. Asta e lucrul cel mai important. Ca a avut curajul sa de-a drumul câtorva funii ce o raneau pana la sânge,iar în locul lor soarta m-a scos pe mine in calea ei ca sa o prind de mana. Fiindca nu poți sa aștepți binele in viata ta,dacă nu te desprinzi de rau. Viata nu are cum sa-ti dea ceva in schimb,dacă nu are loc unde sa-l puna. Cand tu ții si cu dinții de un lucru ce nu-ti face bine,n-ai cum sa visezi la schimbare. Schimbarea vine atunci cand vrei sa te eliberezi. Atunci cand faci loc in viata ta,ca universul sa umple acel gol cu un lucru mai bun. Iar ea trebuie sa înțeleagă ca nu oricine poate sa consume din energia ei. Ca e dreptul ei sa aleagă cu cine vrea sa o imparta. Ca in afara de ea,nimeni nu are acces la puterea ei interioara și ca totul se afla in mainile sale. Puterea,schimbarea,iertarea,curajul,salvarea,sta în puterea fiecărei entitati de pe pământ. Ceea ce a trăit ea nu a fost ușor și poate de neinteles de foarte mulți,uneori chiar și de ea insasi,dar scenariile nefericite fac parte din viata. Exact asa cum fac si cele fericite. Nirvana a acceptat oameni nepotriviți in jurul ei,fiindca a crezut la vremea aia ca asta înseamnă să fii bine și nepunand piciorul în prag atunci cand lucrurile s-au îndreptat spre prăpastie,a ajuns sa se franga singura. Pentru ca uneori negarea realității a adus-o in pragul colapsului. Drogurile ce credea pe atunci ca ii oferă libertatea intr-o lume a distrugerii,au adus-o in pragul unei suferinte ce s-a ținut scai dupa ea. La fel cum a fost si in cazul relatiei dintre ea si părinților ei. Cand nu a mai acceptat sa fie manipulata,ei au respins-o. Trist...dar din păcate acesta este un tipar ce se găsește în majoritatea oamenilor din jurul nostru. Cand încetezi sa nu le mai faci pe plac altora si vrei altceva de la tine,oamenii o sa te pună la zid fiindca nu le mai satisfaci nevoile și nu mai ești cea sau cel din proiecțiile lor. Păcat ca psychi mou s-a aruncat cu capul înainte intr-un necunoscut ce a afundat-o in intuneric datorita vieții pe care a trait-o alături de parintii ei. Cand ești condiționat,ajungi la un moment dat sa te saturi de măști si sa dai în extrema cealalta. Dar niciodată nu e prea târziu sa iesi la lumina. Niciodată nu e prea târziu sa iti schimbi cursul vieții. Trebuie doar sa ai curajul de a accepta ca ai greșit. Trebuie doar sa iti asumi. Sa înveți si sa mergi mai departe. Iar faptul ca recunoști ca ai gresit,nu te face un om slab. Ba din contra. Dai dovada de curaj. Fiindca lupta cea mai grea se duce mereu cu propria ta minte. Ea poate sa iti fie prieten,dar și dușman. Iar sa duci batalii cu tine insuti,nu e deloc ușor. Dar nici imposibil nu este. Eu am sa o susțin si am sa o ajut cu tot ce pot. Am sa o ajut sa se vindece si sa-si schimbe viziunile asupra vieții. Am sa o scot la lumina,fiindca i-am promis ca intr-un final tot o sa fie bine și am sa ma țin de cuvânt."

*****

Dupa ce imi las blonda in compania părinților,ma teleportez de langa ea si ajung in biroul de la club. Ma apropii de fereastra fumurie si scurtez sala aurie cu privirea,iar in vreme ce dansatoarele isi exersează numărul ce vor sa-l presteze in seara asta,Riki isi aranjează băuturile pe raft. Insa pe nicăieri nu e Boris,asa ca...ies din birou si cobor scările,dupa ma indrept spre bar și imi țintesc ochii pe Riki cand ajung in dreptul lui.
-Zagre? Ce faci?intreaba vesel. Te servesc cu ceva?
-Nu. Il caut pe Boris.
-Ah! A zis ca da câteva ture de club sa se asigure ca e totul bine,raspunde si incuviintez din cap,dupa merg spre ieșire.
Cand trec dincolo de prag,ma incrunt direct pentru ca un zid de umbre se ridica in fata clădirii de peste drum.
L-am simțit pe rus ca a folosit intunericul chiar in momentele în care eu colindam prin amintirile lui psychi mou,iar dupa ce am ieșit din ele,am uitat sa îl întreb la ce i-a trebuit,insa acum îmi dau seama ca raketii sunt pe partea cealaltă a străzii.
Ranjesc crud in coltul gurii si ma indrept spre intrarea in cladire. Imediat ce trec de zidul invizibil pentru ochiul uman,aud urletele chinuite ale unor bărbați.
Umbrele ce le-a ridicat Boris sunt un paravan care sa impiedice oamenii sa vadă sau sa audă ce naiba se petrece în clădire.
Chicotesc sinistru si cu dorinta morbida de a smulge niște capete de pe umeri,ma indrept spre direcția din care vin racnetele chinuite.
La etajul trei il găsesc pe Boris intr-o sala enorma de ședințe,iar pe scaunele din fata lui aliniate ca la scoala,stau rusii inlantuiti de umbrele ce se tot strecoara pe sub pielea lor si ii chinuie intr-un mod lent,dar a naibii de savuros pentru mine si pentru ochii mei.
-Ce priveliște încântătoare!exclam chicotind pe un ton crud.
-Asa-i?intreaba Boris fără sa-si mute privirea de pe ei.
-Da,raspund scurt.
Ma postez in stanga lui si imi incrucisez bratele la piept. Ma uit la cei 20 de raketi,iar chipurile lor impietrite si urletele agonizante ce le ies din adancul gatului,ma fac sa-mi doresc sa stau lângă ei pana cand isi dau ultima suflare. Insa nu am timp pentru a-mi satisface pofta asta nebuna. Asadar,intorc capul spre Boris,iar ochii lui albastrii se țintesc imediat in ai mei.
-Unde e cel ce a chinut-o?intreb pe un ton sumbru in vreme ce pe fundal continua sa se audă racnetele dureroase ale rușilor.
-Nu mai e in România.
-Atunci ma duc după el,spun si ridic o mana in aer,gata sa pocnesc din degete,dar ma opresc cand telefonul ii suna si ii simt frica din interior imediat ce deblochează ecranul.
Da play la video ce l-a primit,iar ochii mei cad pe telefonul lui.
-Il omor pe nenorocit...haraie din adancul gatului. Prezenta lui pe pământ romanesc se pare ca a fost doar o diversiune,continua,iar un ras grotesc se desprinde de pe buzele unui raket.
Mijesc ochii si privesc in direcția lui,apoi cat ai clipi trupul ii bubuie. Continui sa las puterea sa se dezlănțuie inauntru meu,iar umbrele ce ies din mine,se preling pe podea precum șerpii. Fiecare se îndreaptă spre o tinta anume,iar cand se infing in pieptul fiecăruia dintre ei,toti se fac parf si pulbere in mai putin de o milisecunda.
-Hai dupa el,zic,iar ochii lui reci devin de-a dreptul inghetati.
-I-am promis ca nu o sa se atingă nimeni de băiat si uite ca nenorocitul l-a găsit,maraie plin de ciuda.
-Oricum de asta te cautam. Voiam sa imi zici unde e băiatul,dar acum e perfect,fiindca il omor pe ticalos si il salvez pe brunetel. Apoi il duc la ma-sa si putem sa ne vedem liniștiți de viata.
-Cum?rabufneste deodata si imi baga ecranul de la telefon în ochi. A adus presa cu el,iar in clipa asta tot mapamondul știe ce se întâmplă!
Harai cand imi tintesc privirea pe telefon si vad ca are dreptate. O duzina de reporteri stau in fata porților inalte si il așteaptă pe rus.
„Da doar nu o sa stea cu ei la povesti o viata,nu? Pana la urma tot trebuie sa plece de acolo,iar cand lucrul asta o sa se întâmple,eu am sa apar langa el si am sa-l spulber de pe fata pământului."

Foc pe suflet 🔞 Vol 14 Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum