Capitolul 39

473 65 21
                                    

Nirvana:
În urma cu 3 ani...

În vreme ce stau și privesc pe fereastra,groaza incepe sa puna tot mai tare stăpânire pe mine.
E seara,iar intunericul ne-a înghițit deja de cateva ore,iar eu sunt cu inima cat un purice pentru ca nu stiu cum o sa ajungă Boris la mine.
Din cauza nerabdarii si a așteptării,am ajuns sa fiu atenta la orice miscare din intuneric,iar simturile mi s-au ascuțit extrem de mult. Am ajuns sa tresar la orice zgomot de prin casa sau la fiecare mișcare de prin curte. Sunt puțin nebuna in momentul de fata,dar motivul pentru starea ce o am e unu foarte intemeiat. Fiindca dracu e acasă și nu o sa mai dureze mult pana cand o sa vina în dormitor.
„Doamne...cum o sa treacă Boris de ziduri? Si cum o sa treacă de paza? Cum o sa ma scoată din conac? Si mai ales cum o sa facem ca sa-l luam pe Drago din dormitorul lui,cand locul asta e împânzit de asasini atat pe dinauntru,cat si pe dinafara?”
Inspir si expir cu putere in vreme ce întrebările fără răspuns incep sa se invarta in mintea mea,iar cand vad ca nu reușesc sa ma calmez,ma pun in miscare ca sa mai scap putin de agitația ce nu ma lasa sa respir.
-Vai de mine...soptesc îngrozită in vreme ce ma invart de colo colo. Cum naiba o sa ajungă Boris la mine?intreb ca pentru mine.
Imi trec degetele transpirate prin par,apoi imi frec de cateva ori fata si privesc speriata in toate direcțiile.
Vad soldații cum patrulează pe terasa și un nod de mărimea unui elefant mi se formează in gat.
-La dracu...injur cand simt cum incep sa ma sufoc.
Imi duc mainile la gat si imi lipesc palmele de el,apoi ma concentrez pe respirație si ma chinui sa inghit.
„Calmeaza-te Nirvana,altfel ai sa dai ortu popii si ai sa mori chiar ca ultima proasta dacă nu reușești sa te linistesti. Ai stat atat timp in Iad si înconjurată din toate părțile de pericol,iar acum ar fi culmea sa crăpi asfixiata pentru ca nu ești dracu in stare sa respiri si sa inghiti cum trebuie!”
Mai ca nu bufnesc intr-un ras de nebuna cand imi aud vocea constiintei cum ma cearta în gând și scutur de cateva ori capul încercând sa-mi revin,apoi ma pun din nou in miscare si ma oblig sa respir.
Nu știu pentru cat timp o fac,dar la un moment dat dormitorul se intuneca fiindca toate draperiile sunt trase dintr-o singura miscare,iar cand dau sa țip,o mana mare imi acoperă gura si inima de frica mi-o ia razna in piept.
Incep sa ma zbat ca sa scap din prinsoare,dar un brat se strange mai tare in jurul meu si ma lipesc mai mult cu spatele de un piept puternic.
-Shhh...sunt eu,Anna...imi șoptește la ureche o voce prea cunoscuta mie si ma calmez imediat.
Ma relaxez vizibil la pieptul lui,iar respectivul chicoteste incet cand ma simte,fiindca da,asta e efectul ce l-a avut dintotdeauna Boris asupra mea. La el in brate m-am simțit tot timpul în siguranta.
-Anna...sopteste si ma întoarce cu fata spre el.
Imediat ce ii vad chipul,bufnesc in plans fiindca nu mi-am mai văzut prietenul de 7 ani de zile și sincer sa va spun,chiar mi-a fost dor de el.
-Boris...ingaim printre suspine si ii inlantui gatul cu bratele.
Ma strange la pieptul lui si incepe sa ma legene.
-Zic sa lasam dulcegariile pentru mai târziu...mormaie in parul meu in vreme ce lacrimile continua sa-mi curga șiroaie pe obraji.
Plang,dar o fac de usurare pentru ca in sfârșit a ajuns la mine cu toate ca nu-mi dau seama cum naiba a facut-o fiindca nici o alarma nu rasuna in conac.
-Cum ai intrat fără sa atragi atentia?dau glas gândului si oftează subtil.
-Conteaza ca am intrat,Anna...nu mai contează cum am facut-o. Sunt aici si vreau sa te scot cât mai repede din locul asta,spune pe un ton ferm. Asa ca...hai sa mergem.
-Stai!ii cer cand ma ridica in brate.
-Ce mai e?intreaba cu o sprânceană ridicata,iar ochii de gheata i se intuneca intr-o clipa.
-Trebuie sa ma ajuți sa-mi iau baiatul cu mine.
-Ce băiat?intreaba ca trasnit.
-E...complicat...dar in conac exista un băiețel de 4 anișori si e al meu. Vreau sa il iau cu mine,ii zic cu glas disperat.
Privește in gol pentru cateva clipe,apoi incuviinteaza din cap.
-Bine...am sa-l scot și pe el. Acum...spune,iar ochii lui albastrii se fixează in ai mei. Dormi,Anna!imi ordona si nu inteleg ce naiba se întâmplă,dar ochii incep sa mi se închidă de la sine cand lumea in jurul meu incepe sa se cufunde in intuneric o data cu mine.
 
*
 
Sar ca arsa in picioare cand ma trezesc din somn și privesc buimac in jur.
-Te-ai trezit,aud vocea lui Boris in spatele meu si ma intorc imediat pe calcaie.
Il cercetez repede cu privire si vad ca nu are nici macar o zgârietura pe el,ceea ce imi da rau de tot cu virgula.
-Cum naiba m-ai scos de acolo?intreb si imi plimb ochii roata imprejur.
Suntem intr-un avion și habar nu am de cate ore zburam fiindca nu stiu cat timp am dormit.
-Conteaza?raspunde cu o intrebare.
Imi țintesc privirea in ochii lui si ma uit la el ca trasnita cand il aud.
As vrea sa-i spun ca,da,contează,dar gandul imi fuge imediat la Drago si panica ma cuprinde instant.
-Baiatul!zic dintr-o suflare. Unde e băiatul?
-E in dormitor,raspunde calm si imi indica o usa din capătul avionului.
Ma pun imediat in miscare,iar el ma urmează ca o umbra. Intram in liniște in dormitorul micut si imi vad băiețelul cu doarme dus.
-Nu inteleg cum ai reușit sa faci asta...soptesc copleșită de emotii,fiindca nu-mi vine sa cred ca ceea ce traiesc e si adevărat.
Intorc capul spre el si imi face cu ochiul.
-Boris...zic incet.
-Da?
-Visez? Spune-mi te rog ca nu visez si ca asta e realitatea,il implor si ma trage in bratele lui.
Incepe sa ma mangaie si ma liniștesc imediat.
-Nu visezi,Anna...esti libera,zice si trag o gura mare de aer in piept,apoi rasuflu usurata si imediat un rand de lacrimi imi curg pe obraji.
Ridic privirea inlacrimata in a lui si vad tristea profunda cum ii traversează chipul cand ma vede plângând.
-Nu mai plânge Anna...de acum nimeni nu o sa te mai atinga. N-am sa mai las pe nimeni sa se apropie de tine,intelegi?intreaba si incep sa aprob frenetic din cap.
Un sentiment de usurare imi umple imediat pieptul pentru ca știu ca Boris nu a vorbit și nu o sa vorbească niciodată prăpăstii.
„Nu stiu cum a făcut posibila eliberarea mea si a lui Drago,dar am sa-i raman veșnic recunoscătoare pentru minunea ce a produs-o.”
Fără sa mai gândesc,ii inconjor talia strans cu bratele si imi bag nasul în scobitura gatului sau.
-Iti mulțumesc,soptesc cu voce încărcată. Iti mulțumesc pentru tot.
-Imi pare rău ca nu te-am scos mai repede de acolo,Anna...zice si ii simt durerea din glas.
Imi inabus un suspin cand il aud si ma bag mai mult in sufletul lui.
-Mai bine mai târziu,decât niciodată,ingaim cu greu.
Ofteaza cu putere,apoi incepe sa ma legene cand trupul meu se cutremura din toate incheieturile din cauza plânsului ce tot încerc sa mi-l reprim.
-Cum de ai dat de mine?intreb dupa cateva minute de tăcere. Eu chiar voiam sa o sun pe mătușa ta ca sa-i spun ca sunt tinuta prizoniera de dracul ce mi-a ruinat viata.
Bratele lui puternice se înfășoară mai tare in jurul meu,apoi isi baga mai adanc nasul printre șuvițele mele de par si ii simt buzele cum ma saruta.
-Presa a vuit in urma cu 2 ani cand ti-ai făcut apariția la întrunirea cu membrii de la Kremlin,raspunde pe un ton spart. Toți ziaristi au început sa moara de curiozitate,iar titlurile erau mai mari decât capul tău cu urmatoare întrebare: „De ce printesa a părăsit palatul de cleștar?”
Mi se pune un nod in gat cand il aud.
„Eu n-am știut de asa ceva! Pff!!! Normal ca n-am știut cand eram tăiată de la realitate,iar dracu imi vindea gogoși pe banda rulanta. Mi-a zis atunci ca a început gura târgului sa vorbească,dar n-am știut ca presa a început sa scrie despre mine.”
-Si?intreb cu glas pierdut.
-Am început sa fac cercetări. Mi se părea foarte ciudat ca Moscova isi pune astfel de întrebări. Apoi am aflat de la Bratislav ca nu mai stai de mulți ani cu părinții tăi,lucru ce mi-a dat și mai mult de banuit.
"Bratislav Cernenko,e un prieten comun de-al nostru si stiu ca se înțelegeau foarte bine ei doi in copilărie,dar la fel ca și Boris,a dispărut si rusul celalalt ca magarul in ceata cand a facut 18 ani."
-Ce mai e de capul lui Bratislav?intreb si chicoteste usor in parul meu.
-E șef la FSB,raspunde si imi cade fata.
FSB e succesorul KGB-ului. E noul serviciu de stat ce s-a înființat în 1995 si chiar dacă vechiul a fost înlocuit de nou,de fapt si de drept serviciul a ramas unul si acelasi.
-Bai esti nebun?intreb si incepe sa se zguduie din cauza hohotele de ras ce si le inghite.
-Mda...dar nebunia mea nu are nici o treaba cu funcția lui Bratislav,raspunde si ridic deodata capul.
Ii întâlnesc ochii albastrii ce de data asta nu mai sunt inghetati si zambesc cand ma saruta pe frunte.
-De la el am aflat ca nu o duci prea bine,continua cu buzele încă lipite de fruntea mea. Nu mi-a putut da detalii cu amănuntul,dar mi-a spus ca trebuie sa fac cumva sa te scot de pe domeniul Lenin. Asadar...cand viata mea s-a întors putin cu josul in sus,am început sa te caut,iar ieri m-am hotărât sa vin după tine.
-Ce ti s-a întâmplat de zici ca viata ta s-a întors cu josul in sus?intreb si ridica din umeri.
-Nu mai contează. Acum sunt bine și cel mai important e ca am reușit sa te scot de acolo,raspunde,iar ochii lui ii vad cum se muta pe Drago. Probabil despre băiețel era vorba cand Bratislav a zis ca ascuzi cateva lucruri.
-Despre băiețel si despre tatăl lui. Cu siguranță rusul știe de dosarul ce sta sub cheie in arhivele de la Kremlin,raspund,iar privirea mea se muta automat pe brunetelul de pe pat. Dar acum ca suntem departe de drac,unde ne duci?intreb cu glas scăzut.
-Pe tine in România. Ai sa stai cu mine,zice si pentru o secunda mintea mea suferă un scurtcircuit.
-Aaaa...zic si imi țintesc ochii pe chipul lui atunci cand imi revin în fire. Scuze,dar ai zic ca ma duci în România?
-Da,raspunde scurt.
-Doar pe mine?
-Da Anna...nu pot sa-ti garantez ca Darko nu o sa te caute,dar îți pot garanta protecție. Nu o sa poată ajunge niciodată la tine...insa pe micut trebuie sa-l ascundem,pentru ca...ma gândesc ca nu vrei sa continuie sa fie prizonier chiar daca e langa tine,asa-i?intreaba si inima mi se strange dureros in piept. Nu vrei sa crească liber,Anna? Vrei sa fii mereu in alerta dacă o sa trebuiască sa iasă din casa?? Pentru ca...daca Darko te găsește,automat o sa-l găsească si pe el dacă o sa rămână langa tine.
-Dar...zic cu respiratia poticnita in plamani. Asta înseamnă să nu mai fie lângă mine si sa nu mai stiu nimic de el.
-Adevarat...dar am sa-i dau o noua identitate și am sa-l duc undeva departe ca sa poată fii liber. Am sa-l tin si pe el în siguranta,doar ca nu o sa fie in acelasi loc cu tine,Anna.
Inchid ochii cand il aud si simt cum lumea in jurul meu incepe sa se darame.
„Cum sa stau fără el? Cum sa nu îl vad? Cum sa trăiesc știind ca e undeva în lumea larga departe de mine?”
Un suspin imi iese din piept din cauza agoniei ce pune stăpânire pe sufletul meu in mai puțin de o fracțiune de secunda si ma cutremur cand simt cum din nou ajung pe fundul Iadului.
-Anna...sopteste cu durere. E singura cale. Sunt sigur ca deja a înnebunit Darko ca nu mai ești în conac,iar pe deasupra a dispărut și băiatul.
Incep sa respir cu dificultate in timp ce ma gândesc ca libertatea chiar are un preț,iar eu tocmai îl plătesc pe cel mai scump din lume.
Dacă vreau sa ii fie bine băiatului,trebuie sa-l eliberez de mine,iar o data ce fac lucrul asta, automat o sa se risipească si raul din jurul lui.
„Vai de mine!!! Am crezut ca Iadul nu poate fi mai dureros de atat,dar se pare ca m-am înșelat amarnic. Acum îmi dau seama ca tortura din adancurile lui poate fi de-a dreptul crancena si chinul poate sa fie unul fără margini. Pentru ca exact asta am sa simt eu de azi înainte. Chin si calvar fiindca nu o sa am băiatul langa mine.”
 
 
 *****

Foc pe suflet 🔞 Vol 14 Where stories live. Discover now