Frați vitregi (BoyxBoy)

14

-Ai prieteni? Întreabă din senin și zâmbesc în colțul gurii.

-Mike. Răspund instant, iar Celeste se strâmbă la auzul numelui său.

-Un hobi? Deci așa o joacă, am înțeles.

-Cânt la chitară. Zic și vreau să-mi aduc chitară, dar îmi face semn că nu e nevoie.

-Celeste, lasă-ți fratele în pace. Se aude vocea mamei și mă întorc la mâncarea mea.

-Doar îl luam la întrebări. I-ai băgat-o cuiva? Aproape mă înec cu mâncarea din gură. Ți-a băgat-o cineva? Gabe începe să râdă, iar eu mă albesc la față

-Ți-a băgat-o Mike? Ea se ofensează și pleacă din bucătărie.

-Remy! Mă antenționează mama și mă uit la ea.

-Ea a început. Mama dă negativ din cap și continuă să mănânce.

-Totuși n-a răspuns la întrebare. Se aude vocea lui Oliver, iar tatăl său aprobă cu un zâmbet pe față.

-Nu știu, vrei tu să-mi arăți cum se simte? Zic și mă ridic de la masă, ieșind imediat din bucătărie. I-am putut vedea fața șocată la răspunsul meu, iar asta mă amuză.

Urc scările și bat la ușa lui Celeste. Intru în camera ei și-o văd cum stă în pat, c-o pernă în brațe și privește tavanul. Mă apropi de ea și-o iau în brațe. N-am habar ce s-a întâmplat între ei, dar sigur o afectează.

-Dacă vrei să vorbim, sunt aici pentru tine. Ea aprobă și mă strânge. Începe să plângă și-o sărut pe creștetul capului.

-Poți să mă lasi singură? Aprob și ies din camera ei.

Intru în camera mea și-mi iau laptopul în brațe, începând să mă uit pe rețelele sociale, dar nu găsesc nimic interesant, așa că-l închid și mă las pe spate. Aud o bătaie în ușă și mă dau jos din pat și deschid ușa. Oliver îmi zâmbește și se auto invită în camera mea.

-Cum te simți? Mă uit la el confuz și-l văd cum se apropie ușor de mine. Ai fost împușcat, cum te simți? Îmi ridic o sprânceană și pufnesc amuzat.

-Ce vrei? Zic fără vreun sentiment și-și pune o mână pe fața mea. Trece cu degetul mare peste buzele mele și-și apropie fața de a mea, dar mă dau un pas în spate.

-Știu că vrei și tu asta. Dau negativ din cap și mă mai dau un pas în spate atunci când vrea să mă atingă din nou.

-Ai iubită și nu merită, iar eu nu sunt gay. Te rog, hai s-o lăsăm așa și gata. El se uită în ochii mei și simt că-mi poate privi în suflet, dar mă aprobă și deschide ușa de la cameră și se uită peste umăr cu o față tristă.

-Remy, poate iubirea n-a fost definită încă. Iese din cameră fără să-mi dea șansa la replică și rămân singur, gândindu-mă la ce mi-a zis. Ce înseamnă asta?

(***)

-De ce nu vreți să-mi ziceți ce se petrece? Se poate citi nervozitatea de pe fața mea, dar el nu cedează.

-Remy, nu merge! Eu cu Celeste n-avem nimic în comun! Îmi dau ochii peste cap și mă așez pe scaunul biroului.

-Păreai fericit s-o vezi, la fel și ea. Ce s-a întâmplat? Se uită urât la mine și dă negativ din cap.

-Întreabă-ți sora! Strigă la mine și-și desface doza de bere. Mă uit ciudat la el, dar prefer să mă opresc aici cu această discuție.

(***)

-Celeste, zici azi ce se întâmplă? O întreb atunci când dau de ea pe holul principal. Se uită la mine și înghite în sec.

-Întreabă-ți prietenul. Oh, ei mu mă vor pasa de la unul la altul. O prind de braț înainte să iasă din casă și-o forțez să mă privească.

-Toarnă tot. Scad volumul la care vorbesc pentru a se simți mai sigură, dar nu cred că-mi va zice.

-Chiar vrei să știi care e problema? Întreabă și oprob. Mama iese din bucătărie, iar Celeste își drege vocea și se eliberează din mâna mea. Nu mai contează. Continuă aceasta și iese din casă.

-Ce se întâmplă cu Celeste? Îi aud vocea lui Gabe și mă uit la el ironic.

-Eu sunt cel care a lipsit 4 ani și tot pe mine mă întrebi? Eu nu citesc și minți. Zic exasperat de atitudinea lui Celeste și de situația cu Oliver.

-N-o poți urmări? Gen invizibil? Continuă Gabe și mă îndrept spre scări.

-Ne vedem între noi. Îi răspund și încep să urc.

-Nu-i căuta prin cameră! Îmi dau ochii peste cap la vorbele mamei, deși știu că nu m-a văzut.

Intru în camera lui Celeste și încep să caut ceva ce-mi poate explica comportamentul ei. Îi caut sub pat, în șifonier, noptiere, dar nimic. Fata asta știe să ascundă lucruri, iar asta nu-mi place acum.

-Nu cred că vei găsi ceva. Îi aud vocea lui Oliver și pocnesc din degete pentru a reveni camera exact cum era.

-Știu. Țin la ea și nu-mi place idee că nu-mi zice anumite chestii. Mă întorc cu fața spre el, dar refuz să-l privesc în ochi.

-Și eu țin la ea, dar nu-mi pot da seama ce s-ar fi putut întâmpla între ei. Zice și se lasă liniștea între noi. De ce nu mă privești în ochi? Continuă și se apropie de mine. Mă prinde de bărbie, forțându-mă să-mi ridic privirea.

-Cât o să-ți cunosc iubita? Îmi vine să vărs la cuvântul "iubită", dar încerc să par indiferent. Ochii săi se întunecă, dar îmi zâmbește în colțul gurii.

-N-ai văzut-o destul ultima dată? Vrei s-o ai și tu sau să fi în locul ei? Spune și-mi oferă un sărut pe obraz apoi dispare. Rămân blocat câteva secunde până mă duc și eu în camera mea.

Nu vreau să fiu în locul ei. Vreau doar s-o cunosc, nimic mai mult. Poate chiar ar trebui să-mi fac o relație... Sau nu. Nu-mi trebuie, nici măcar n-are sens.