Obscur - I. Lagune

26. heaven knows

Dar tot ce am făcut a fost să mă arunc în genunchi cu mâinile împreunate, cuprinsă de o adâncă disperare și ajunsă la capătul puterii. M-am rugat. Mă aflam la mila Domnului și dacă Domnul avea să mă accepte așa, bine, dacă nu, iar bine. Nu știa ce pierde.

- Iartă-mă, Tată. Sau Domnule. Sau cum vrei să mi te adresez. Știu că mă urăști și sunt dușmanul Tău de moarte și nu înțeleg de ce nu ai venit chiar Tu, personal, să mă dai afară-n șuturi. Ești prea bun. În mine sălăsluiește un demon și simt cum mă-ncearcă boli fizice din pricina incompatibilității. Dau afară tot ce mănânc de trei zile. Sunt confuză. Pierdută. Nu îmi amintesc în ce zi suntem și am pierdut șirul logic al vieții. Nu înțeleg ce mi se întâmplă. Știu că mă asculți și la fel de bine știu că nu ai de gând să-mi răspunzi pentru că nu merită osteneala. Ai să mă pui să învăț singură și nu mai văd rostul. Am făcut tot ce mi-a stat în putință pe cont propriu și uite unde am ajuns. Sunt bolnavă, o simt. Nu e ceva iremediabil sau ceva care m-ar putea omorî în orice clipă. E ca un virus ce nu-mi dă pace. E ceva necurat și chiar nu știu unde o să se ajungă. Începusem să plâng și rosteam cuvintele și mai în șoaptă, tremurând, fiindcă îmi venea să izbucnesc și să urlu. De atâtea ori ți-am luat numele în deșert cu Adela și am făcut mișto și ne-am bătut joc, te-am înjurat, te-am sfidat. Adevărul e că niciodată nu ți-am subestimat existența. Nici eu și nici ea. Nu am vrut să ne controlezi pentru că nu ne plac regulile Tale. Ce e greșit în asta? Avem noi Dumnezeul Nostru și ne rugăm la el, nu la afacerea bisericii. Poți să ne învinovățești că avem și creier? Iartă-mă, Sfântă Născătoare și tu pentru toate glumele legate de puritatea Ta și pentru faptul că am făcut cu Adela sceneta aia, parodia aia la școală pentru care am fost eliminate trei zile. Iertați-mă, Divinități ale Raiului pentru tot ce v-am făcut, dar oricum mă duc în Iad pentru că mi-am luat bilet de mult.

Am rămas în genunchi și am așteptat să-mi răspundă în vreun fel. Fie că mișca ceva, fie că îmi transmitea mintal, eu eram mulțumită. Am închis ochii și am așteptat un semn. Și în clipa aceea am simțit o atingere pe umăr. Ce însemna? Am deschis ochii și m-am uitat în dreapta mea. Am fost de-a dreptul îngrozită. Raiul trimisese Iadul după mine. Ăsta era răspunsul. Am măsurat cu privirea o pereche lungă de picioare acoperite de un dres fumuriu, rupt pe alocuri și m-am simțit din nou, bolnavă. Ca și cum aș vrea să vomit ca să mă descarc, dar de data asta, nu puteam. M-am ridicat și mă simțeam jenată că m-a găsit aici. Dar cum m-a găsit? Cum a trecut pragul fără să o atace obiectele sfinte?

- Ce faci aici? am întrebat-o, încercând să-mi așez hainele și să par în regulă.

A început să se plimbe și să atingă icoanele, privindu-le atent.

- Eu vin mereu aici. Niciodată nu te-am văzut.

- Cum adică vii mereu aici?

- Eu și Dumnezeu suntem un fel de prieteni cu beneficii, a zâmbit și s-a oprit la o anumită icoană cu reprezentarea Maicii Domnului care își ținea pruncul în brațe.

- Tu ești dementă? Nu îți bate joc.

- Dar vorbesc foarte serios, de ce te ambalezi așa?

- Mă, tu faci mișto? m-am încruntat.

- Degeaba vii să te rogi la El, știi că nu te poate ajuta.

- Și pe tine te poate ajuta?

- Eu nu am nevoie de ajutor, încă.

- Adela, tu îți bați joc de mine? Cum poți să vii aici să-mi spui tu mie că frecventezi locu' ăsta când tu faci mișto de religie pe unde apuci?