Frumoasa și bestia

Capitolul XV

Centrul Tattersall era deja aglomerat când Gideon intră în curte în dimineaţa aceea. Nu că locul nu ar fi fost de obicei plin de lume, mai ales în zilele cu vânzări speciale, ca aceea de azi. Fiind singurul centru de licitaţii pentru cei mai buni cai de rasă din Londra, atrăgea gentlemenii din înalta societate aşa cum dulciurile atrăgeau copiii. Era un loc de competiţie acerbă între toţi cei care îşi permiteau să cumpere exemplarele atent selecţionate.

O parte din curte avea deasupra un acoperiş în stil neoclasic. Gideon îşi sprijini umărul de o coloană şi urmări leneş un cal de vânătoare ce tocmai era plimbat prin faţa mulţimii de potenţiali cumpărători.

Apoi fu prezentată o pereche superbă de cai murgi de trăsură. Erau perfect asortaţi la culoare, dar lui Gideon nu i se părură prea bine dezvoltaţi la nivelul pieptului.

Aspectul nu conta deloc la caii de trăsură. Rezistenţa şi energia erau cu adevărat importante.

Nu pentru asta venise însă. Renunţă să mai urmărească cei doi murgi şi studie mulţimea. Era aproape sigur că avea să-l găsească pe cel pe care îl căuta. Câteva întrebări subtile puse la club în seara precedentă îi dezvăluiseră că Bryce Morland avea să participe la licitaţia din dimineaţa aceea, o clipă mai târziu îl zări. Morland stătea la capătul îndepărtat al terasei, discutând cu un bărbat rotofei într-o haină prea strâmtă.

Gideon se desprinse de coloană şi porni în direcţia lui.

În clipa aceea apăru un grăjdar care prezentă următorul animal de vânzare, o micuţă iapă bălţată absolut superbă. Vicontele ezită, imaginându-şi-o brusc pe Harriet călare pe drăgălaşul animal gri cu alb.

Se opri şi examină iapa mai îndeaproape. Avea o constituţie elegantă şi compactă ce promitea forţă şi rezistenţă.

Urechile mici păreau sensibile şi atente, iar ochii mari se potriveau perfect cu capul frumos sculptat, dându-i un aer inteligent care i-ar fi plăcut precis lui Harriet.

Tocmai studia picioarele delicate ale animalului când vocea lui Morland răsună din spatele lui:

- Nu-i tocmai stilul tău, nu-i aşa, St. Justin? Ţie mai degrabă ţi s-ar potrivi una dintre acele brute uriaşe şi stângace pe care le preferi de obicei. Una care să nu sfârşească zdrobită când te urci peste ea.

Gideon nu-l privi, ci rămase concentrat asupra iepei.

- Mă bucur că eşti aici, Morland. Voiam să discut ceva cu tine.

- Chiar aşa? Ce ciudat, spuse celălalt pe un ton batjocoritor. Nu mi-ai mai vorbit aproape deloc în ultimii şase ani.

- Nu am avut nimic de discutat.

- Şi acum avem?

- Din nefericire, da. Dar am de gând să te avertizez, Morland. Sper să mă asculţi.

- Şi dacă nu?

- Atunci vei avea de-a face cu mine.

Gideon admiră arcuirea obraznică a cozii iepei şi ţinuta sa mândră. Vitalitatea şi entuziasmul ei îi aminteau de Harriet.

- Încerci cumva să mă ameninţi? întrebă Morland sarcastic.

- Da. Vicontele îşi îndreptă atenţia asupra picioarelor din spate. Avea suficientă forţă în ele, decise el. Avea ,să reziste şi la drum lung. După o clipă, spuse: Vreau să stai departe de soţia mea.

- Lua-te-ar dracu' de ticălos nenorocit! Vocea lui Morland îşi pierdu nota batjocoritoare. Acum clocotea de furie. Cine naiba te crezi ca să-mi dai avertismente?