Frumoasa și bestia

Capitolul XIlI

Contele de Hardcastle fu evident nemulţumit să se trezească din senin cu o noră adusă spre a-i fi prezentată.

Contesa de Hardcastle se străduia să se poarte politicos, dar era evident că fusese luată prin surprindere de anunţul că fiul ei se căsătorise. Harriet îşi spuse că doamna era oarecum iritată şi de ideea că Gideon îşi alesese drept soţie o fată de rând din Upper Biddleton.

În ceea ce-l privea, Gideon se pregătea să se bucure de focurile de artificii pe care le aprinsese apărând pe treptele casei părinteşti în compania iubitei sale.

Nu se dovedi a fi cea mai confortabilă primire de care se bucurase vreodată o mireasă, dar Harriet se consolă cu gândul că lucrurile ar fi putut sta mult mai rău.

Deşi adoptă o atitudine filosofică, nu putu să ignore tensiunea de la cină. Contele era aşezat ţeapăn la un capăt al mesei lungi, iar doamna sa la celălalt.

Gideon stătea lăţit ca o felină mare de pradă în scaunul lui, vizavi de cel al lui Harriet. în ochi îi strălucea un amuzament care, după cum bine ştia tânăra femeie, se putea transforma în orice clipă într-o furie rece.

- Am înţeles că ai fost la Londra de curând, Harriet, murmură Lady Hardcastle.

- Da, doamnă, am fost. Harriet se servi cu o porţie mică din limba cu sos de coacăze roşii pe care i-o oferi valetul. Limba nu se număra printre alimentele ei favorite. Mătuşa mea m-a dus acolo ca să-mi şlefuiesc manierele în societate. M-a convins că am nevoie de aşa ceva, ca să nu mă fac de ruşine după ce devin vicontesă.

- înţeleg. Şi ai reuşit? Să îţi şlefuieşti manierele?

- E i bine, nu, recunoscu fata, adăugându-şi câţiva cartofi pe farfurie. Chiar îi era foarte foame, îşi dădu ea seama. Fusese o zi plină, cu slujba de căsătorie şi drumul lung până la Hardcastle House. Cel puţin nu foarte temeinic, preciză ea. Dar am decis că nu avea rost să insist, având în vedere că St. Justin nu pune preţ pe asta.

Lady Hardcastle tresări înfiorată. Aruncă o privire nesigură spre celălalt capăt al mesei, unde se afla contele, care mormăi ceva în barbă.

Gideon rânji scurt, luându-şi paharul de vin:

- Sunt zdrobit să aflu că ai o părere atât de proastă despre manierele mele în societate.

- Ei bine, e perfect adevărat, replică Harriet. Trebuie să recunoşti că îţi face plăcere să-i hărţuieşti pe toţi membrii înaltei societăţi, fără excepţie. Şi eşti dispus să te cerţi şi pentru cele mai mărunte lucruri. Să nu crezi că am uitat de acea provocare ridicolă pe care intenționai să i-o lansezi bietului Applegate.

- Ce-i toată povestea asta cu provocarea? tresări contele.

- Dumnezeule mare! exclamă Lady Hardcastle făcându-şi vânt cu mâna. Să nu-mi spui că te-ai luat la harţă cu Applegate?

Gideon afişă o expresie plictisită, dar îndreptă spre Harriet o privire scânteietoare:

-Applegate a început.

- Cum naiba ar fi putut tânărul Applegate să înceapă ceva care să ducă la duel? se zbârli contele.

- A răpit-o pe Harriet. A încercat s-o ducă pe sus la Gretna Green. I-am ajuns din urmă ieri, pe drumul spre nord, explică Gideon pe un ton sec.

Se lăsă o tăcere şocată.

- A răpit-o? Doamne! Privirea lui Lady Hardcastle se plimbă între Gideon şi Harriet. Nu pot să cred.

- Nici nu trebuie, căci în mod cert nu a fost vorba de o răpire, o asigură tânăra femeie. Numai St. Justin s-a încăpăţânat drăceşte să nu priceapă că nu fusese nimic mai mult decât o simplă neînţelegere. Însă nu aveţi motiv de îngrijorare, totul s-a încheiat acum. Nu va avea loc nici o întâlnire în zori. Nu-i aşa, milord?