Obscur - I. Lagune

24. give me love

Eram Ștefania. Cretina care vorbea despre drepturi și prejudecăți, în timp ce era sclava unei brute. Exemplul perfect de bărbat. Bărbatul misogin.

După ce îmi făcusem un Theraflu pe care l-am băut cu scârbă de frică să nu mă ia răceala cum am ajuns acasă, Radu m-a întrebat dacă vrea să merg cu el să lase o marfă.

- Iar ai început cu astea? Abia ai ieșit.

- Ntz, a făcut. Vii sau nu?

- Unde trebuie să mergem? mi-am dat ochii peste cap.

- Balotești.

- Balotești? Pe cine pula mea ai tu în afara orașului?

- Un prieten, vii? a țipat.

- Adela nu vrea?

- S-a dus la Victor.

- Ești gelos, nu?

Și-a strâns buzele și și-a dilatat nările ca într-o grimasă ce spunea "Ești proastă făcută grămadă" și fiind în pragul ușii mele, s-a întors ca să plece.

- Cu ce ajungem până acolo?

- Vrei să nu mai pui atâtea întrebări?

- Vrei să nu mai fi așa irascibil?

- În 5 minute ești gata.

M-a dat la o parte ca să intre și s-a așezat pe canapea ca la el acasă, aprinzând televizorul. În fond și la urma urmei, la câtă muie îi făcusem pe canapeaua aia... primise de fapt toate drepturile.

Am alergat până în dormitor și îl auzeam cum începe:

- Mai ușor cu alergatu', că spargi podeaua, ajungi dracu' pe la vecini.

M-am strâmbat și l-am înjurat în gând după care m-am conformat. De obicei, făcea mai rău.

Mi-am luat din dulap la întâmplare un tricou alb simplu și o pereche de pantaloni scurți de blugi și m-am dus la oglindă să mă machiez puțin. Fond de ten și rimel. Fusesem gata în 6 minute pe ceas.

În general, drumurile cu Radu erau tăcute și insuportabile. Nu era prima oară. Înainte, mergeam mereu cu el să facă livrările. Ne urcam în mașina unui prieten, de fiecare dată alta, și plecam la mama naibii cu muzica dată la maxim, ca să ne acopere liniștea și gândurile. Eram într-un Renault de data asta și mă fâstâceam pe scaun pentru că mă incomoda centura.

- Te plesnesc dacă te mai miști mult.

- Oh, în sfârșit vorbește.

Pe fundal cântau F.Charm și Ligia, porcăria aia de "30 de Grade". Adevărul era că erau aproape 30 de grade și ne coceam cu geamurile lăsate-n jos, fiindcă până și curentul era fierbinte.

Oricât de mult încercam să fac conversație, Radu îmi dădea cu flit și mă făcea mereu să tac. Și asta nu acum, asta mereu.

- Poți să schimbi porcăria asta, te rog? m-am plâns la un moment dat, căci nu mai suportam tortura și agonia.

- Nu, a răspuns scurt, privind în continuare drumul, dar lăsând volumul mai încet pentru că probabil știa că o să zbier în urechea lui dacă nu mă puteam auzi. Și asta era mult mai deranjant.

- De când ai tu carnet?

- N-am.

- Ești dement, am râs.