Privirea lui e furioasă și sinceră să fiu, nu înțeleg de ce. El e cel care a călcat strâmb, iar acum suportă consecinţele.

-Nu m-am culcat cu ea.

A rostit cuvintele printre dinții săi strânşi şi pot să jur că dacă îi forţează mai tare ar putea să pocnească şi să zboare în toată camera.

-Nu e problema mea, am spus ridicând uşor din umeri. Dar momentan eu sunt soția ta și aș aprecia dacă ai face-o pe acea ticăloasă să îşi ţină gura. Data viitoare s-ar putea să se trezească și cu un ochi vânăt.

A început să chicotească şi şi-a încrucişat mâinile la piept, privindu-mă amuzat.

- Aş plăti locuri în primul rând la spectacolul ăsta.

Mi-am dat ochii peste cap şi am încercat să nu zâmbesc. Jungkook are cel mai bun mod de a mă dezarma şi nu pot permite asta. Dacă las garda jos, ticălosul o să profite de asta şi o să îşi înfigă colții precum o viperă.

- De ce nu mi-ai spus nimic despre bal?

Expresia lui veselă a fost înlocuită de una vinovată, iar mâinile lui au căzut pe lângă corp.

- Nu eu am ales să fiu soția ta, Jungkook, am şoptit când am văzut că îşi ţine gura închisă.

Vocea mea tremură şi încerc din răsputeri să nu încep să plâng. Nu am nevoie să îi arăt cât de slabă sunt în faţa lui și să devin şi mai patetică decât sunt deja.

-Nu am crezut că o să vrei să mergi.

Am pufnit în râs şi m-am întors cu spatele la el înainte ca prima lacrimă să se prelingă pe obrazul meu. Mi-am atintit ochii asupra salcâmului bătrân din curte şi mi-am pus mâinile pe brațe.

-Ai dreptate. De ce ai crede că aş vrea să merg? La urma urmei nu sunt decât o armă.

-Hellya, a spus cu un oftat.

Mi-am presat buzele între ele și am suspinat. I-am auzit pașii în spatele meu, dar nu am făcut nicio mişcare. Acum mi-aş dori să plece şi să mă lase singură.

-Iubito, a continuat cu vocea joasă. Când mâna lui m-a atins pe umăr, am răbufnit.

M-am întors cu fața la el şi l-am privit furioasă printre lacrimi.

-Eşti un ticălos de doi bani!

Pumnii mei au început să îl lovească în piept, dar probabil abia dacă simte loviturile mele.

- Cum poţi să îmi spui iubito şi să fii gelos când nu dai doi bani pe mine? Ţie nu îți pasă decât de copilul pe care îl port. Dacă ştiam că o să fii atât de nemernic, aş fi avortat.

M-am oprit brusc şi mi-am acoperit gura cu ambele mâini, fiind complet îngrozită de propriile mele cuvinte. M-am dat câțiva pași înapoi şi nu am avut curaj să mă uit în ochii brunetului. Dar i-am văzut mâinile încercând să mă atingă.

-Nu!

M-am lovit de peretele din spatele meu şi am rămas prinsă în capcana lui. Mâna sa puternică s-a încolăcit în jurul taliei mele și m-a apropiat de el, iar cea liberă mi-a prins bărbia și mi-a ridicat privirea spre chipul său trist.

- Îmi pare rău! a şoptit.

Am clipit de câteva ori, fiind complet uimită de cuvintele pe care le-am auzit. Mâinile mele s-au așezat pe pieptul lui şi îi simţeam bătăile sub palma mea. Degetele lui mi-au arcuit o şuviță de păr după ureche, în timp ce ochii lui îi privesc pe ai mei.

ScandalosWhere stories live. Discover now