Capitolul 8

494 38 13
                                    

Privesc tavanul alb şi continui să stau cu capul afundat în pernă, încercând să găsesc cea mai bună soluție la uraganul colosal care se îndreaptă spre mine.
Am stat trează toată noaptea şi m-am torturat cu gândul că astăzi o să fie ultima mea zi în viaţă.
Probabil am cearcăne imense sub ochi şi arăt ca un panda, dar asta e ultima mea grijă.

Gândul că Jungkook o să vină aici şi o să se laude în faţa dusmanului său, îmi trimite fiori pe şira spinării. Nici nu vreau să mă gândesc la tata şi la modul în care o să îşi scoată puşca de vânătoare şi o să ne masacreze pe toți. Imi trec mâinile peste abdomen, mângâindu-l cu zâmbetul pe buze. Fiinţa asta micuţă şi nevinovată m-a pus în cea mai dificilă situaţie din viaţa mea. Dar chiar şi aşa, nu regret nimic, nu regret faptul că am rămas însărcinată, chiar dacă e copilul acelui nemernic.

Minunea mea o să îmi dea curajul şi voinţa ca să merg mai departe. O să îi ofer toată dragostea şi sprijinul care mi-au lipsit mie. O să fiu mama pe care mi-am dorit-o mereu.

Primii cinci ani din viaţa mea au fost o tortură cruntă. Tata petrecea mai mult timp departe de casă, iar Diane, mama mea adevărată, se îmbăta în fiecare zi şi mă bătea aproape la fel de des, invinovatindu-ma pentru absenţa soţului ei. Nu o să permit niciodată să treacă şi copilul meu prin aşa ceva. Nu o să îl las niciodată să sufere şi să se simtă nedorit, singur şi complet fără apărare.
Cu sau fără Jungkook alături de mine.

Am gemut când mi-am adus aminte de el şi mi-am strâns degetele pe materialul cămășii de noapte.

Întâlnirea de aseară m-a întors complet pe dos. Nu m-am aşteptat să revină atât de furios şi să fie atât de ataşat de copil. Am crezut că o să îmi râdă în nas şi o să îmi spună să mă duc naibii şi să scap de el. Sau o să înceapă cu scenariile de telenovele și să îmi spună că nu e copilul său şi că nu o să îl recunoască în veci.

Dar probabil nici el nu se aştepta ca să îi ţin piept și să ii arăt că nu sunt cârpa lui de şters pe jos. Dacă are impresia că poate să mă comande, se înșală amarnic şi o să îl atac cu toate armele pe care le am.

Telefonul meu a vibrat pe noptieră, m-am întins după el, injurând imediat ce am văzut mesajul de la prietena mea.

Lisa: Tocmai s-a trezit şi o să ajungă acolo în câteva minute. Treci la treaba

La dracu. Am dat cearceaful la o parte și m-am îndreptat direct spre dulap, blestemându-l pe Jeon Jungkook şi obiceiul său prost de a fi aşa matinal. Are de gând să îşi savureze cafeaua împreună cu tata şi apoi să facă un drum spre cimitir?

Mi-am aruncat cămașa pe pat și am tras pe mine blugii vechi şi tricoul albastru pe care îi purtam când aveam de lucru afară. Mi-am luat papucii în mână şi am început să mă încalț în fugă, în timp ce încercam să ajung cât mai repede jos.

Mirosul de ouă îmi făcea stomacul să se revolte si am încercat să mă abţin să nu vomit din nou. Am inchis fermoarul blugilor exact când am intrat în bucătărie. Am văzut-o pe bona mea  deasupra aragazului, fredonând una din melodiile sale preferate.

Anne îşi ținea ochelarii de citit pe vârful nasului şi părea foarte interesată de ziarul din mâinile ei, probabil căutând o nouă licitaţie.

-Bună dimineața.

Cele două s-au întors într-un sincron perfect şi mi-au zâmbit

-Bună dimineata, iubito! la loc..

Anne mi-a făcut semn spre scaunul de lângă ea.

Farfuria cu mâncare ma aştepta deja pe masă.

Când am vrut să deschid gura și să spun nu, privirea hotărâtă a mamei mele m-a oprit şi m-a făcut să îmi înghit orice protest.

ScandalosWhere stories live. Discover now