Prolog

7 0 0
                                    

Eram în mașina cu fratele meu.Îi povesteam ce planuri aveam pentru zilele astea.Eram bucuroasă că îmi petreceam din ce,în ce mai mult timp cu prietenii mei.În acei 4 ani cred că am avut cele mai frumoase experiențe,dar nu singură.Am avut pe cineva lângă mine,iar aceia au fost prietenii mei.
Fusesem la un Pub faimos din orășelul ăsta.Din toate părțiile auzeai doar cuvinte de laudă.Stabilisem,împreuna cu grupul meu de prieteni,ieri să mergem azi acolo.Nu știam ce sâ  zic când unul dintre băieți a avut ideea asta,dar apoi m-am documentat despre loc și...Wow.Auzisem că aveau cele mai bune paste din oraș.Asta m-a făcut curioasă și uite așa am mers toți și le-am degustat.
Și...
Wow.

Se făcuse liniște pentru 2 minute.Așteptam cuvintele lui,dar nu mai veneau...
-Cum ți-a fost ziua,Kenneth?am întrebat.
Din motive pe care nu le cunoșteam,Kenneth doar dădea din cap și scotea niște sunete care îmi răspundeau la întrebări.
Dar de data asta...
Nimic.
-Azi am mers la pubul ăla faimos de la noi din oraș.Auzisem că aveau niște paste grozave,așa că am stabilit sa mergem să vedem cum e.Și îți zic de acum că își merită titlul.
-Super...îmi spune.
Asta îmi ia puțin din fericire.
Am așteptat câteva minute dacă mai are ceva de zis.
Cam 5 minute au trecut și tot nu a mai scos nimic din gură,așa că eu sunt cea care strică liniștea.

-Am stabilit ca mâine sa mergem toți la grădina zoologica,am stabilit ca eu sa stric liniștea,din motiv ce Kenneth nu scotea niciun cuvânt.Hei îi atrag eu atenția,te simți bine?S-a întâmplat ceva?
Tot nimic...
-Scuze dacă am vorbit doar eu,bine?Nu mi-am dat seama și...,dar nu mai apuc sa îi dau explicații,pentru ca mi-a luat-o înainte el cu explicațiile lui și...
-Nu s- a întâmplat nimic,Dev.Bine?Liniștește-te.Vorbim acasa.
Nu am mai scos niciun cuvânt după aceea.
Vorbim acasa...
De ce acasa și nu aici?
Asta dacă nu include toată familia...
Cred...multe.

————————————————————————
În timp ce eu și Kenneth intram în casă,se aud din sufragerie strigăte.
Mama și Freya se certau.De ce se certau?Niciodata nu se certau,bine niciodată nu le-am prins ceratandu-se.
-Am ajuns,anunțase Kenneth.
Ma uit la mama,atunci când se întoarce,și se uită cu tristețe in ochii.
De când ne-am mutat aici,nu a mai avut ochii ăștia,bine nu am văzut-o cu ochii ăștia,dar îmi dau seama ca e ceva schimbat de data asta.
Doar nu...
-Dev...
Ma rog la Dumnezeu ca tot ce voi auzi in următoarele clipe sa fie o gluma.
Doar
O
Gluma
Proasta.
-Am primit și am bătut palma cu ceva foarte important care mă va ajuta pe mine,pe noi,și gesticulează spre toți.Am luat toate posibilitățile în considerare,se uita in ochii mei.Am încercat să evit,să văd dacă mai există o posibilitate,dar nu...jur.
Minte.
Mă uit lung la ea.Nu pot să cred ce aud în acest moment.
Știe că am dubii.
-Am încercat sa evit,încearcă să mă convingă,dar n-am putut sa refuz oferta asta,vine aproape de mine și mă ia de mâini,te rog sa înțelegi...
-De ce îmi vorbești doar mie?întreb,dar nu mă bagă în seama.Vorbește peste mine.
-Mereu mi-am dorit tot binele pentru voi.Mereu și va rog sa nu uitați asta.
-De ce atunci când vine vorba de orașul ăla stupid minți?De ce?Doar de ce?
-Niciodată nu v-as putea minții,apoi se da mai departe ca sa ne vadă pe toți.Știu ca nu vreți sa va întoarceți,da?Știu ca va place așa de mult aici și ca v-ați făcut prieteni...Știam de mult ca la un moment dat o sa vina propunerea,dar nu știam când...
-Atunci de ce am venit aici ca sa ne refacem viețile,dacă știai de atât de mult timp despre rahatul asta.Spune!De ce!întreaba Kenneth,care pare ca mai are puțin și explodează.
-Eu...,mama începe,dar sta mult le gânduri.
Eu,Freya și Kenneth,ne uitam de la unul la altul.
Mereu am avut o conexiune între noi.Și asta iubesc cel mai mult la ,,noi''.Ca doar din priviri,în acest moment,mama ne mințea.
Nu înțeleg seara asta.
Acum 20 de minute eram fericită,pentru că mâncasem cele mai bune paste din tot universul,apoi acum 10 mă întrebam de ce Kenneth voia să discutăm acasă,iar acum mi se sparge inima la gândul că voi pleca din raiul,pe care eu singura l-am făcut.
Simt că sunt o minge,care e pasată de la un sentiment la altul,sentiment pe care nu îl pot arăta.
-De ce,mama?întreaba Freya.
,,De ce,mama?''
-De ce ne-ai mințit ?întreba si Kenneth,tot cu lacrimi în ochii.
,,De ce ne-ai mințit?''
-De ce?spun și eu,mai mult pentru mine,dar tot cu ochii fixați în ai mamei.Ea nu avea lacrimi în ochii,nici eu nu aveam lacrimi în ochi.
Amândouă suntem la fel.
Așa mama așa fiica.
-Credeam că ne-am înțeles de la început sa nu mai venim niciodată acolo.Cum dracului înțelegerea asta nu a mai contat,așa dintr-o data.
Țip...
-Știai foarte bine cum ne simțeam și cum eram,mama!Observ ca până acum nu te-a deranjat treaba asta.Nici nu ai vorbit cu noi și niciodată nu o vei face.

De un an ma tot întreb dacă mama are aceeași boala ca mine.Adică eu dacă am aceeași boala ca ea.Chestia e că nimeni nu știe de faptul că eu am boala asta.Nimeni,pentru că toată lumea a crezut că așa sunt eu de când m-am născut.Mama a fost cu mine la doctor o data,dar nimic nu a arătat faptul ca eu aș putea avea boala asta.
De când aveam vreo 13 ani ,ma duc singură la doctor și la analize.Pe mama nu a interesat-o vreodată.Eu îmi iau pastilele singura de la farmacie și evident ca îmi iau ce îmi prescrie doctorul.Nimeni nu întreba.Absolut nimeni,dar cred că așa e cel mai bine.
Și încă o problema la boala mea este ca are 2 simptomuri asociate,acelea fiind depresia și autismul.S-ar putea ca eu să fiu mai mult în partea de depresie,dar nu sunt sigură.Niciodată nu am simțit că aș fii în depresie.
Mai am eu o problemă,iar ea este faptul ca țip.Țip mult și des.Nu știu de ce,dar o fac.Asta sunt eu,iar eu nu pot sa ma schimb,pentru că nu sunt în stare să o fac.
Pur și simplu,nu pot să o fac.
Într-o bună zii o să aflu eu,sunt sigură de asta.

Peste câteva momente de tăcere,mama e prima care rupe liniștea dureroasă dintre noi.
-Peste 2 zile plecăm și nu vreau să aud niciun sunet de la unul dintre voi,și ne arată cu degetul.
Și uite așa pleacă...
În camera ei...
Trântind  ușa după ea.

Apoi pleacă Freya,plângând.
Apoi Kenneth,tot așa,cu lacrimi în ochi.
Apoi plec și eu,dar fără sa plâng sau cu lacrimi în ochi.

Eram în camera mea.În fosta cameră încurcând.
Gândul că tot ce am trăit aici și toate lucrurile de aici o să facă parte din trecut peste 2 zile,mă
omoară.

Mă urăsc așa tare în momentul ăsta.
Boala asta ma omoară mintal si psihic la propriu.
,,De ce nu plâng?''
,,De ce?''
De ce...

Și apoi încep sa ma lovesc cât de tare pot în brațe.

Vreau sa plâng.
E prima data când vreau sa plâng,in cei 4 ani de când sunt aici.
Vreau să mă omor.
Sau nu.
Vreau să mor.
Sau nu.
Nu merită
Un loc de rahat și mai ales o boala de rahat nu merita toată treaba asta cu omorât-ul.
O pot face.
Mereu am făcut-o.
Singură.
Mereu am făcut-o...singură.

Un singur lucru pe care vreau sa îl menționez,este faptul ca simt ca dramatizezi foarte mult.Bine,pare ca dramatizez sau ca fac pe nevinovata.
Un exemplu poate fii când am avut o mică cearta în grup și mi s-a trântit o replică din aceea,care să mă facă să mă simt de rahat.
Și a mers.
Iar apoi,din cauza faptului ca nu îmi pot exprima sentimentele,am părut rănită sufletește,iar fata după și-a cerut scuze.
Chestia asta urăsc cel mai mult la mine.
Pot face oamenii să se simtă de rahat și inconfortabil.

Nu am putut să dorm în noaptea aceea.Mă dureau brațele.Mă durea sufletul,din cauza faptului că nu puteam să plâng și ma mai durea și inima,din cauza faptului ca aveam sa plec de aici,după ce mi-am refăcut cât de cât persoana.Și mai ma durea inima pentru ceva ce nu merita.
Aveam sa ma întorc de unde a început totul.
În iadul pe care eu singură l-am creat.
Acolo unde mi-am promis că nu mă voi mai întoarce niciodată acolo.
Acolo unde mi-am găsit prima iubire.
Iubire care pe mine mă urăște.
Mă ridic brusc.
,,Are asta vreun sens?'',m-am întrebat și mi-am tras genunchii la piept și mi-am pus brațele ,care mă dureau pe ei...
,,Frate,sunt sălbatică'',mi-am spus.Iar apoi mi-am pus capul pe brațe.
De ce?
De ce?
Secundele trec,minutele trec și ele,iar apoi și orele...
Ma pun pe spate,în așa mod să am capul pe pernă.
,,Poate ar trebui sa încep să mă controlez,pentru binele meu.'',și mă întorc pe o parte.
,,Dar cum aș putea face asta?''

Cu cuvintele astea,spuse în capul meu,îmi închid ochii,în același timp cu  gândul ca o  să mă trezesc,undeva,pe jos cu sânge lângă mine,sau într-un pat de spital,cu nimeni lângă mine.
Sau nu vreau asta.
Nu vreau să mor.
,,Asta merit''
Asta merit.
Merit să nu știu ce îmi doresc.
Merit să nu mă pot opri din gândit.
Merit să nu mă opresc din pus întrebări.
Merit sa rămân mereu cu o gaură în cap.
Singurul lucru pe care nu îl merit,este să îmi găsesc pe cineva,care să mă ajute să trec peste boala asta.
Și revenim la aceeași idee de la început.
Merit să nu mă pot opri din gândit.
Asta merit.

Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: Aug 13, 2022 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

UnrepairableUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum