Viată de lup printre oameni

1.

      Pădurea. Un loc minunat unde animalele sunt libere. Cântecul păsărilor răsuna printre copacii bătrâni de sute de ani. Apele izvorului dau viață plantelor.
   -- Katlyn! striga Luke după mine.
      Alergam împreună prin pădure fără nicio problemă.
      Luke este ca un frate pentru mine. Am crescut cu el de mică și a avut grijă de mine de când aveam șase ani. La aceea vârstă, părinții mei au fost asasinați de oameni. De atunci, am devenit Alpha in haita mea.
   -- Katlyn! Întoarce-te! strigă iar Luke după mine.
   -- Nu mă prinzi! am spus eu râzând.
      Făceam alegerea de dimineață înainte de școala oamenilor. De la asasinarea părinților mei, i-am urât pe oameni,dar îmi continui studiile pentru părinți.
      Am alergat până în tabără, care se afla într-o poiană departe de drumurile oamenilor.
      Eram așteptați de restul haitei pentru micul-dejun.
   -- Kate, Luke, ați ajuns! a exclamat Eric. Credeam ca ați fost atacați.
   -- Nu-ți face probleme cu privire la alte haite. Pe o rază de 1000 de km nu se mai află alte haite.
      Am intrat in cea mai mare cabană, locul unde luam masa.
   -- Ce avem astăzi?am întrebat.
   -- Omletă cu carne afumată de căprioară, iar pentru la școală, sandwich cu carne de mistreț, și ca desert fructe de pădure, a spus bucătarul, adică Henry.
      Am mâncat omleta și mi-am luat ghiozdanul pentru școală, unde, pe lângă cărți, aveam un mic cuțit în caz de urgență.
      Chiar dacă eram lup, nu puteam să mă transform de față cu colegii mei, și dacă eram atacată foloseam cuțitul și mișcările de apărare învățate în haită.
   -- Am plecat! am strigat ca să mă audă toți.
   -- Succes și ai grijă! a țipat Luke.
************
      Drumul până la școală este mereu lung, de la tabără până la școală sunt zece km, pe care îi parcurg alergând prin pădure.
      Curtea școlii este mereu plină de copii cu vârstele între șase și cincisprezece ani. Fiecare clasă are câte un careu unde să aștepte până să intre în clase.
      Colegii mei se aud de la o distanță de 500 de metri, și deja știu ce vorbesc.
"Ați auzit? O să avem un coleg nou...". Asta e Claudia. Nu o suport din clasele mici. Mereu se credea o mare vedetă, pentru că părinții îi cumpară ce vrea și că se plimbă prin toată America.
      Ajung în careul nostru, mă așez pe o bancă și observ cum toată lumea se holbează la mine.
   -- Bună, am spus.
      Nimeni nu m-a băgat în seamă și s-au întors la ce vorbeau.
      "Doamne, nu pot s-o suport pe fata asta! zicea Claudia. Uită-te la ea! Stă acolo ca o bătrână și cred că ascultă ce vorbesc unii. Biata de ea, și a început să râdă cu colegele ei."
      Clopoțelul a sunat, semn că era timpul să intrăm. Dar înainte să intru, am simțit un miros. Lup. M-am uitat în jur să văd de unde vine, dar a dispărut.
"Poate mi s-a părut".
      Am observat că am rămas singura în curte și am fugit spre clasă. Colegii erau așezati fiecare unde dorea, singurul loc rămas fiind în spatele clasei. Mi-am pus ghiozdanul pe celălalt scaun șim-am așezat. Mereu mă așezam în ultima bancă la fereastră pentru că aveam privire spre pădure.
      Nu am observat când a intrat domnul Smith cu un băiat în clasă.
Mirosul din curtea școlii m-a lovit iar și mi-am dat seama că era de la el.
-- Bună dimineața elevi, a spus domnul Smith cu un accent britanic. El este colegul vostru, Dominic Clare.
      Toate fetele îi făceau ochi dulci, dar erau penibile, doar sunt clasa a VII-a.
Dominic s-a uitat in jur, și mi-am dat seama ca m-a simțit.
      Eu mă uitam urât la el, fetele neînțelegând de ce. Profesorul i-a făcut semn spre locul liber din banca mea. Atunci mi-am dat seama că o să fie un război între noi.
      Mi-am luat ghiozdanul de pe scaun și l-am băgat in banca.
   -- Dominic Clare, s-a prezentat el, întinzându-mi mâna.
   -- Katlyn Moon, m-am prezentat eu dând mana cu el.
      S-a uitat la mine, și am înțeles că trebuia să mă mut pe locul celălalt. M-am mutat pe scaun și i-am făcut semn că este poftit să se așeze.
      S-a așezat și m-am uitat țintă la el. Profesorul începu să predea, dar nu-l ascultam.
   -- Care este haita ta? am spus eu în șoaptă.
      Nu era atent, scria ce dicta domul Smith.
   -- Nu mă face să repet, am spus iar, zgâlțâindu-l puțin.
   -- Ce te interesează? Oricum n-avem ce să vă facem. Suntem o haită mică pe lângă voi.
   -- Care este Lupul tău?
   -- Negru, dar al tău? a întrebat uitându-se în ochii mei.
      Nu era deloc urât băiatul, era chiar drăguț. Ochii lui erau de culoarea argintului, încadrați într-un păr superb negru.
   -- Este Alb, am făcut parte - și încă fac - din Familia Sacră. Sunt singura supraviețuitoare, deoarece părinții mei au fost asasinați de oameni.
      Dominic se uita spre tablă, dar în același timp mă asculta.
   -- Și cum de nu stai în protecția haitei? a întrebat.
   -- Gata, nu mai vreau să vorbim! am țipat în șoaptă.
   -- Domnișoară Moon! a țipat domul Smith. De ce vorbești în timpul orei? Vrei să-i umpli capul cu prostii de-ale tale?
   -- Poftim?! am exclamat cu vocea de Alpha. Până și dumneavoastră mă credeți ciudată?
      Profesorul s-a dat cu un pas în spate de frică, pulsul crescându-i radical.
Am simțit cum instinctele de lup năvălesc peste mine și mi-am luat ochelarii de soare de pe bancă ca să-mi acopăr ochii.
   -- Katlyn! Mâine să vii cu părinții la școală ca să discut cu ei despre comportamentul tău, a spus domnul Smith cu vocea tremurând.
   -- Părinții mei sunt morți de opt ani, dar nu v-a păsat! am țipat.
   -- O, nu știam, îmi pare rău...
   -- Nu, nu vă pare, am răspuns.
      Mi-am luat cărțile și ghiozdanul și am fugit din clasă. Am simțit privirile aruncate de colegii mei cum mă urmăresc până la intrarea în pădure.
Am fugit în pădure, aruncându-mă la trunchiul unui copac.