Hello Mr. Teacher

Chapter 22: Disparut fara urma

       Ooooo da! Iata si penultimul capitol al acestei povesti pe cale de a se termina! Abea stept sa vad parerile voastre vizavi de acest capitol desi multa actiune nu se intampla dar gandurile Roxannei sunt prezentate mai bine, cred eu. 

---------------------------------------------------------------------------------------------------

           I-am privit spatele care se indeparta de mine tot mai mult. Eram in soc, nu intelegeam ce se intampla. Pana acolo ajunsese increderea lui Eric in mine? M-am uitat pierduta imprejur, tot ce puteam vedea era zambetul rautacios al lui Edgar si chicotitul sau malitios. Mi-am scuturat capul usor pentru a ma aduna si am inceput sa alerg dupa Eric pentru a-i explica totul. Nici nu realizasem ca inca purtam rochia de mireasa. Am iesit afara din cladire si am alergat cat ma tineau picioarele intr-un final ajungandu-l. L-am luat de mana, el s-a intors spre mine privindu-ma cu indiferenta. Vroiam sa-i spun totul dar nu stiam de unde sa incep.

-         Eric…stiu ca suna clisee dar nu este ceea ce crezi.

-         Deci nu te castoresti cu Edgar? M-a intrebat pe un top sarcastic ridicand dintr-o spranceana.

-         Nu..adica da…ceea ce vreau sa spun…Nu vreau sa te pierd Eric!

-         Prea tarziu pentru asta, Roxanne.

-         Nu! Nu este prea tarziu. Am muncit mult ca sa te fac sa ma iubesti. Nu renunt! Nu asa si nu din cauza lui Edgar! Eu numai pe tine te iubesc. Nu vreau sa ma casatoresc cu Edgar. Tii minte cand ti-am povestit de prima mea experienta sexuala? Ei bine, acela a fost Edgar. Si acum s-a intors pentru ca a ramas fara bani si le-a spus parintilor mei totul iar ei ma obliga sa ma casatoresc cu el. Nu ti-am spus pana acum nu pentru ca nu am avut incredere in tine ci pentru ca mi-a fost frica.

-         Anne…daca ai fi avut incredere in mine atunci nu ti-ar fi fost frica. Adevarul este ca tu nu ai incredere in nimeni in afara de tine insati. Am fost naiv crezand ca cineva ca tine va putea sa-si schimbe modul de a gandi in numele iubirii.

               Inca o data cuvintele lui m-au strapuns. Vorbea de parca eu nici macar nu l-am iubit cand el stie mai bine decat oricine cat de mult inseamna pentru mine. Pentru el sunt capabile de orice si nu ma tem de nimic. Si moartea de mi-ar iesi in cale as scuipa-o-n ochi daca l-as avea alaturi pe el. Am strans din pumni si din dinti de nervi, pana la urma singura vinovata am fost eu. Vreau sa plang…De ce nu pot sa plang? De ce nu ma lasa corpul asta sa-mi plang amarul?? Eric a plecat, m-a parasit, toata lumea din imprejur se uita la mine probabil intrbandu-se daca nu cumva se filmeaza o scena dintr-un film. Chiar acum vreau sa intru in pamant.

                Am hoinarit ore in sir prin oras imbracata in acea rochie purtatoare de ghinion pana m-am calmat si mi-am pus ordine in ganduri. Eram atat de tulburata incat imi pierdusem tactul si gandirea de tip logic. Asa ceva nu mi se mai intamplase pana in acel moment. Am inspirat adanc si am privit spre orizont. Se insera. Cerul era colorat intr-un portocaliu spre rosu, culoarea oglindindu-se pana si pe propria-mi piele. Am inchis ochii si am ramas asa cateva secunde apoi i-am deschis din nou, in acestia domnind o incredere nu atat de puternica pe cat as fi vrut dar era totusi o schimbare. Imi amintisem ca inca mai aveam cheia de rezerva de la apartamnetul lui Eric asa ca m-am indreptat inspre el. Dupa cateva minute bune de mers am ajuns in dreptul usii. Mi-am ridicat mana si strangand degetele intr-un pumn am ciocanit la usa pentru inceput. Era de asteptat ca nu imi va raspunde dupa cum s-a si intamplat asa ca am introdus cheia in iala, am invartit-o si am deschis usa. Am pasit in apartament si ochii mi s-au marit considerabil. Apartamentul era gol. Toata mobila disparuse, toate lucrurile lui Eric, tot ce mai ramasese era un geamantan, geamantanul meu, cel cu cara venisem atunci cand plecasem de acasa. M-am uitat in apartament, am intrat in fiecare camera si nu era colt in care sa nu am vreo amintire cu Eric. In bucatarie ne beam cafeaua de dimineata, pe holuletul care ducea spre usa principala ii dadeam cate un pupic de cate ori pleca la meditatie, in sufragerie ne uitam amandoi la filme pana noaptea tarziu si de multe ori adormeam pe canapea, capul meu la pieptul lui si mainile lui odihnite pe trupul meu. Imi amintesc cand l-am spionat la dus sau cand am dormit pentru prima data in pat cu el, toate noptile in care am facut dragoste pana la epuizare, saruturile dulci dar suave ale lui Eric, pielea lui frecandu-se de a mea, respiratia lui grea resimtita pe gatul meu sensibil si privirea aceea naucitoare atintita asupra corpului meu. Si totusi, lucrul care-mi lipseste cel mai mult este zambetul lui. Eric nu zambea de foarte multe ori spre deosebire de mine care zambesc atat de des. De aceea zambetul lui este atat de pretios pentru mine. Eric…oare unde ai plecat?

                 Neavand incotro m-am intors acasa unde ma astepta Edgar. Pot spune dupa privirea de pe chipul lui ca ardea de nerabdare sa afle ce se intamplase. De parca iti voi spune! N-ai decat sa fierbi in suc propriu, ticalosule! Am urcat scarile pana in camera mea si m-am intins pe pat. Trebuia sa ma gandesc. Oare unde ai fi putut sa pleci, Eric? Am stat si m-am gandit incontinuu. Eric nu are foarte multi prieteni, el e tipul singuraticului. Sa se fid us oare acasa? M-am ridicat repede din pat si am luat telefonul sunand-o pe mama soacra. Femeia mi-a raspuns mai greu la telefon. Am salutat-o cuviincios si am intrebat de Eric.

-         Nu Roxanne, Eric nu este aici. Dar de ce intrebi? S-a intamplat ceva?

-         Da…Eu doar il iubesc pe Eric atat de mult si acum il simt alunecandu-mi printre degete. De data asta e rau de tot si judecata mi-a fost gresita. Nu stiu unde e, nu stiu daca e bine, nu stiu ce simte in acest moment…nu stiu nimic.

-         Roxanne scumpo, nu totul se reduce la a stii. Trebuie sa mai si simti. Tu stii un lucru foarte important, stii ca il iubesti pe Eric si mai stii ca si el te iubeste.

-         Dar asta este si problem. Nu stiu daca Eric ma mai iubeste. Este de altfel si lucrul de care me tem cel mai tare, ca Eric nu mai simte nimic pentru mine.

-         Anne, dragostea nu functioneaza asa. Nu poti sa iubesti pe cineva acum iar peste o ora sa nu-l mai iubesti. Chiar daca in sufletul lui este suferinta, atunci aceea este dovada insasi ca el inca te iubeste. Draga mea, nu dispera. Intr-o zi se va intoarce la tine.

-         Dar cand? Timp este ceea ce nu am. In mai putin de o luna voi fi…Nu mai conteaza.

                      Am inchis telefonul si m-am trantit inapoi pe pat. Oare ar trebui sa fac ceea ce mama soacra a zis? Sa astept? Dar pana cand? Eric…sa fie adevarat? Ma mai iubesti? Este egoist sa ma gandesc ca existenta mea ti-a marcat viata? Ca nu ma vei uita nicioadata? Ca ma vei iubi numai pe mine?

*

                      In timpul ce a trecut am tot continuat sa astept, sa astept si iar sa astept insa Eric nu a aparut. Chiar acum speranta mea a murit. De ce? Pentru ca in acest moment ma aflu in fata altarului, imbracata intr-o rochie de mireasa iar in dreapta mea sta Edgar. Biserica este plina cu lume inclusiv parintii mei, Skyler si alti colegi de-ai mei. Cel mai uimit de toate acestea este Sinead care stia despre Eric. Ce ma fac? Doamne oare ce-am sa fac? Nu ma pot casatori cu Edgar dar nici nu pot spune nu in fata atator oameni, investitorii si partenerii afaceristi ai parintilor mei sunt aici. Gandeste Anne…Gaseste o solutie!

-         Edgar Rahman, o iei de sotie pe Roxanne Rhodes?

-         Da.

-         Roxanne Rhodes, il iei de sot pe Edgar Rahman?