Adevărul din spatele minciunii

Prefață

Jungkook pov :

- Young-Hee, vrei să știi ceva?

O întreb, după ce termin de povestit.

Mă întorc spre ea ; îi iau mâinile micuțe într-ale mele și mă uit în ochii ei superbi.

- Adevavul este,... că te iubesc. Am făcut-o din prima clipă în care te-am văzut. Și nu am încetat nici măcar o secundă. Chiar dacă erai departe, m-am gândit întotdeauna la tine.
Dacă ești bine, sau dacă îmi duci și tu dorul așa cum am făcut-o eu.
Începusem să-mi pierd speranța, gândindu-mă că poate te nu te voi mai vedea vreodată.
Însă, în momentul în care te-am văzut în biroul lui Taehyung, am simțit cum renasc din nou. Toate sentimentele pe care le aveam pentru tine, au revenit, mai puternic ca niciodată.
Pot spune că m-am îndrăgostit a doua oară, de tine.
Te iubesc, Young-Hee! Mai mult ca oricând. Și crede-mă, m-a durut atât de tare despărțirea de tine, încât nu cred că aș mai putea vreodată să trec prin așa ceva. Nu aș fi în stare să  supraviețuiesc fără tine.

- Jungkook,... eu... - încearcă ea să spună.
- Uite, ideea este că.... eu te cred. Tot ce mi-ai spus. Nu știu de ce, dar eu cred în nevinovăția ta. Ceva din mine, îmi spune că ești altfel nu ca fratele meu, sau ca ceilalți.
Dar,...

Se uită la mâinile noastre împreunate, după care își retrage mâinile și se dă doi pași în spate. Iar eu, încep să mă panichez.

- Eu,... nu pot să..... Trebuie să iau o pauză. Să pot să procesez tot. Este prea mult pentru mine. Da, și eu te iubesc Jungkook, dar încă nu pot să cred că ești... un traficant de arme. În plus, m-ai mințit. Tu, Namjoon propriul meu frate și Taehyung, pe care îl credeam prietenul meu.

- Young-Hee, iubito ! Te rog... nu mă părăsi.
Încerc să îi spun printre lacrimile care au început să cadă încă din momentul în care mi-am dat seama la ce se referă.
- Da, ai dreptate. Te-am mințit, dar am făcut-o pentru a te proteja de acea lume. Însă, în legătură cu ceea ce simt pentru tine... niciodată nu te voi minți.

- Da, știu Jungkook. Dar, trebuie să înțelegi! Am nevoie să iau o pauză de la tot. De la noi!

Spune, printre lacrimi și încearcă să se depărteze de mine.

- Iubito, nu pleca ! - spun eu disperat.

- Îmi pare rău, dar trebuie... - spune și iese grăbită din apartamentul meu.

Iar eu, urlu de durere și cad în genunchi.

- Nu..... Nu pot să te pierd din nou...
Young-Hee...

Plâng, mai rău ca un copil.
Plâng, pentru că am rămas fără ea.
Inima mea este distrusă.
Oare cum aș putea să supraviețuiesc fără ea?
Fără Young-Hee, a mea!

- La dracu, Namjoon! - țip și dau cu pumnul în podea.
Ai reușit, pentru a doua oară m-ai despărțit de ea. Și de data aceasta definitiv.

* La mulți ani, BTS!  *