Obscur - I. Lagune

23. rise

Am auzit cum ușa de la balcon este deschisă și o Adela cu părul ciufulit și rimelul scurs pe toată fața mă trage de braț până-n sufragerie și mă ceartă. Nu am ascultat-o. Mă uitam la Radu care stătea în pula goală pe canapea și se uita la orice altceva în afară de noi. Sau mai bine zis, eu. Faza e că întotdeauna am acceptat să fiu făcut cu ou și cu oțet. Ce vorbă urâtă. Mai uram și oțetul. Întotdeauna am acceptat să fiu călcată în picioare. Le-am permis tuturor, adică Adelei și lui Radu, să își bată joc de mine pentru că îi iubeam. Eram îndrăgostită de amândoi — separat sau împreună - și nu mă puteam debarasa de sentimentul ăsta. Îi lăsam să facă ce vor cu mine, din mine pentru că îmi plăcea să fiu controlată de zeitățile la care mă rugam. Asta era. Eram atât de îndrăgostită de oameni și atât de dependentă de ei și compania lor, în general, încât Adela și Radu nu mai reprezentau doar un ideal. Acum erau niște stăpâni. Nu știi ce să faci și nu îți găsești cu adevărat rostul până nu te simți dominat. Cel puțin, asta eram eu. Căutam să fiu îndrumată de Cei Înțelepți pentru că știam că nu mă descurc singură și voiam să știu de la cei mai buni. O prostie. Virusul mi se răspândea în creier. Totuși, nu știu sigur cât de mult mă deranja punctul în care am ajuns. Nici eu și nici Radu nu ne schimbasem deloc. Ba chiar ne reluam rutina zilnică. Mă simțeam la fel de tânără, confuză și necunoscătoare ca la 15 ani, când Radu îmi furase o parte din copilărie. Întotdeauna mi-am zis că probabil ar mai fi trebuit să aștept și să îmi continui copilăria rămasă și să mă rezum la ieșit în mall și uitat la seriale. Dar nu poți să nu cazi în plasă tentațiilor vicioase pentru că trăim, până la urmă, în epoca contemporană și vrem, nu vrem, suntem înconjurați de puberi și aici mă refer la copii de 13 ani, pokemoni, care fumează iarbă și își dau importanță pe rețelele sociale cum că sunt ultimii drogați și periculoși cu haine XL și cu vanși rupți, pictați, colorați, cu flash-uri, penny-uri și longboard-uri. Copii care beau cafea la Starbucks pentru că e cool, copii care își încep viața sexuală pentru că e nașpa să nu, copii care merg la Arene și party-uri prin centru ca să se îmbete și să se laude apoi că s-au făcut muci și au dansat pe dubstep, iar părinții lor sunt mai mult decât ok cu stilul ăsta de viață, copii care aprind cuie afară la Mc Romană doar ca șocheze și să atragă priviri încruntate, copii care se maturizează mult prea repede. Nu judecam pe nimeni. Așa evoluasem noi. Nu apucasem însă generația asta pokemon, dar la 15 ani mă apucasem să fac sex oral. Pe lângă iarbă și cocaină, nu făceam nimic ieșit din comun. Nu cred că mă afecta neapărat maturizarea asta rapidă. În fond și la urma urmei, experimentam niște chestii soft și îmi începusem viața sexuală la 17 ani cu un tip care mi-a declanșat o memorie involuntară, așa că l-am asemănat cu Radu. Deși, el era Alex și acum nu mai e.

Nu ne oprisem în sufragerie, ci la baie. Adela a dat drumul la apă fierbinte și mi-a zis să mă dezbrac. Mi-am dat jos tricoul și chiloții și deși era cea mai bună prietenă a mea, mă simțisem jenată pentru că nu eram epilată jos. Și știam și de ce. Dar dacă aveam să mi-o zic de prea multe ori în gând, aveam să trăiesc cu impresia că este și adevărat. Nu vreau asta. M-am întors cu spatele la ea, care acum își desfăcea sutienul și m-am privit în oglindă. Îmi detestam corpul, asta era sigur. Puteam apuca grăsime de peste tot. Aveam atâția colăcei la burtă încât puteai să împletești mucenici. Mă bufnise puțin râsul.

-          De ce râzi?

-          Uite, am râs în continuare și mi-am ciupit burta ca să se vadă colăceii.

A râs și ea.

Eram excitată. Îmi era poftă de sânii ei micuți și adorabili pe care aș fi vrut să îi mănânc cu totul, de vaginul ei umed cu labiile imense pe care voiam să le strâng cu dinții, de fesele ei bombate pentru care aș fi murit doar ca să le mai pot apuca și pălmui odată. Intrase în cada plină, strâmbându-se din cauză că apa era prea fierbinte. Am urmat-o. Acum stăteam una în fața celeilalte, cu genunchii strânși la gură și zâmbeam una la alta, copilărește. Apa fusese fierbinte, dar pe măsură ce o lăsam să mă inunde, devenea din ce în ce mai rece. Era așa liniște. Remarcasem că nu mai am această frică ciudată de apă. Nu mai am impresia că o să mă scufund, iar ea o să mă înghită. Mă simțeam în siguranță atunci când eram cu Adela. Cred că asta era, de fapt. Probabil că m-aș fi simțit puțin nesigură dacă aș fi fost singură, dar ea era aici și asta era important.