Oh, Ană..

CAPITOLUL 3

-Ce am văzut? Vad puritate, timiditate și încă ceva ce o să țin doar pentru mine momentan, poate îți voi spune cândva.
-Crezi că ne vom mai vedea? Întreb eu relaxată și mulțumită de răspunsul lui.
-Orice e posibil și nimic nu e întâmplător. Sunt aici până la sfârșitul verii, vreau să îți văd cel puțin săptămânal schimbarea pe care ți-o dorești.

De ce cacao e interesat de schimbarea ta ? Nu are viață socială nici ăsta? Luați-vă o bâtă și la oi cu voi.

Nemernico !

-O să te vizitez cu o condiție. Și îi zâmbesc jucăuș, învârtind țigările pe masă.
-Ascult. Spusese el foarte interesat dar și uimit.
-Vreau ca atunci când mă vezi, singură sau nu și mă așez în cafeneaua asta, să ne vorbim la per'tu șii..sa îmi faci de fiecare dată o băutură aleasă de tine în funcție de starea pe care crezi că o am.

I-am spus totul atât de rar și apăsat in așa fel încât să înțeleagă fiecare cuvințel din gura mea spartă.

Părea pe gânduri câteva secunde însă a revenit cu picioarele pe pământ repede și a zâmbit în colțul gurii, ridicând privirea spre ochii mei ce îi analiza expresia feței.

-Ok, Anne, dar am și eu o condiție.

Devine interesant.

-Ascult.

-Vreau ca de fiecare dată când ne vedem, sa ai răbdare să discutăm fie că ești singură sau împreună cu cineva.

Ai dat de dracu Ană !

Am rămas fixată pe privirea lui plină de interesul de a-mi afla răspunsul, trăgând ultimul fum de țigară și expirand fumul în spațiul dintre fețele noastre .

-Accept dar..este posibil să schimbăm câteva cuvinte uneori, alte ori sa stăm oricât vrei. Crede-mă, viața nu îmi e ușoară, așa că în anumite momente vreau sa fiu doar eu cu mine.

Și cu mine!

Tu tâmpito, ești mereu cu mine..parcă regret că nu aș putea să te îngheț mai des.

-S-a făcut. Întinsese mâna în fața mea pentru a împăca aceste condiții printr-o strângere de mână stingheră.

I-am privit mâna întinsă, osoasă, degetele lungi mă îndemnau sa leg o amiciție deocamdată și era perfect așa cum am aprobat amândoi.
Cu un zambet larg i-am întins mâna și eu și ne-am cuprins printr-un joc de sus în jos discret. Pielea îi era fină și foarte rece. M-am încruntat la simțul ăsta și a observat repede schițarea gestului meu.

-Rece?

-Pe caldura asta? Mai rece decât conștiința mea in acest moment.

Și am pus capul în pământ știind că cineva mă va mustra curând.

Rece e mă-ta pentru tine .

Se putea sa nu apari?

L-am auzit cuprins de un râs copios , amuzat la culme aflând despre conștiința mea rece.

-Deci și pe tine te mustră conștiința mereu?

Sunt aici, va aud..de ce vorbiți despre mine?

-Da, am o conștiință greu de înțeles, prea vocală și cum ii spun eu uneori, tâmpită!

Tâmpită ești tu cu rațele tale pe gârlă.

-Si de ce nu ești și tu la fel de vocală cum e și conștiința ta? Spuse el privind totodată în căutarea a noi clienți nevrând să plece din discuția noastră.

-O să fiu vocală, încă mă obișnuiesc cu mine, cu ce vreau să fiu însă eu și ea (arătând spre capul meu), încă suntem două persoane diferite.

-Astept nerăbdător schimbarea ta .

S-a scuzat și a plecat la muncă târâindu-și trupul leneș spre o masă cu doi îndrăgostiți de primă vârstă care chichicoteau de mama focului.

Îmi privesc țigările și decid că mai fumez una și plec.
Am deschis și telefonul și priveam rețelele de socializare în care plănuiam să postez minunata mea vacanță cu toată frumusețea ei, sunt aici de o zi și deja vad totul cu alți ochi față de anul trecut, înțeleg mai multe și chiar am un plan bine pus la punct.

Răbdare Ană, toate la timpul lor. Planul nostru e complicat, etapele sunt grele. Aici ori câștigi, ori te închizi în casă toată vara. Ce alegi?

Daca te-ai vedea ca pe o persoană, te-aș strânge de gât înainte să deschizi gura, tâmpito.

Am savurat frappe-ul care chiar era gustos după ce s-a
dus naibii gheața aia periculoasă și tutunul din acea țigară mi-a potolit mințile.

Am privit spre Marco care era foarte prins în munca lui, mi-a zâmbit cerandu-și scuze din priviri și când a văzut că plec a ridicat mâna discret în formă de la revedere.

Nu înainte de a lăsa banii pentru cele consumate mi-am strans catrafusele și am plecat, unde? Nici eu nu știam..cutreieram prin magazine fără să cumpăr, priveam rătăcită chipuri, emoții, trăiri.

Mi-aș fi dorit să fie mama aici, să mă răsfețe cu rochițe și pijamale roz..

Mă-ta e moară pentru tine!

Nu și azi, azi o vreau aici..o sa o caut într-o zi.

Faci o prostie mare Ană!

Și dacă fac o prostie, o să am de învățat din ea dar vreau sa o văd.

O sigură fotografie de acum 14 ani aveam cu ea, nu o cunosc, a plecat prea devreme de lângă mine fără o explicație..nimeni nu îmi spunea nimic. Acum, la vârsta pe care o am, vreau să o văd și să decid dacă o pot accepta, dacă e mama pe care pot plânge, pot povesti, pot avea încredere... o sa o accept, dacă nu..o voi urî din tot sufletul meu și o voi acuza toată viața pentru abandon.

Oh, Ană ..