30

866 58 77
                                    

După acel moment plin de iubire și fericire lângă Jungkook părinți noștrii apăruse lângă noi iar eu m-am ridicat rapid și el a plecat să își facă un duș.
-Ești pregătită să plecăm,Sun? 
-Da,am totul gata.
-Atunci trezește-i și pe restul să se pregătească din timp.
-Sigur!
Mama mi-a sărutat obrazul si m-a luat strâns în brațe și am fugit către retstul.
Am intrat în camera unde V și Ays trebuiau să fie,mi-am aruncat capul prin camera însă nu era. M-am gândit ca ar putea să fie la Jungkook în cameră,am urcat scările către camera lui și mă uitam în spate din cauza unor pași străini.
Ciocan la ușă și o deschid după cinci secunde în care nu a răspuns,am intrat în camera și aud cum ușa de la baie se deschide iar pe ea iese Jungkook cu prosopul inconjurat peste talie și cu altul își stergea părul umed și negru. Când l-am văzut parcă voiam să intru în pământ de rușine,aerul parcă nu mai era cu mine iar căldura din camera creștea. Picăturile care cădeau pe abdomenul sau îmi dădea o stare puternică de neliniște,mă uitam la el până ajunge în fața mea.
-Ups,ai ajuns într-un moment neplăcut. Ridicându-mi bărbia cu degetele sale lungi și respirația mea s -a tăiat pentru cinci secunde.
-Um,scuze..murmur eu către el din cauza emoțiilor și senzatilor create prin corpul meu încins.
-S-a întâmplat ceva de ești așa caldă la față,iubito? Soaptele sale peste buzele mele cadeau încet mă ducea într-un moment atât de puteric.
-Nu,n-nimic-c...înghit în sec ca apoi să-i simt buzele peste ale mele. Raiul era acum în fața mea și toată ființa care mă face să ard incontrolabil.
-Ți-aș arăta ce se întâmplă când n-ai "nimic",lipindu-te de usa și sărutându-te cum ai vrea să fii sărutată. S-a îndepărtat de mine și am rămas exact cum m-a lăsat lângă ușă,mi-am strâns buzele și am încercat să vorbesc.
-E-ști gata?..
-Hmm,vrei să ramai să te asigur că voi fii gata?
Mi-am dus mâna către ochii în timp ce respiram rapid,am pus mâna pe ușă.
-Voi exploda dacă mai stau mult pe lângă tine..
Când eram în mașină ochii mei s-au închis și m-am trezit pe la jumătatea drumului,Youn ne sunase să ne întrebe pe unde o putem lua mai scurt că Jess are dureri de cap. Off,sărăcuța de ea se pare că blestemele lui Jungkook și ale mele și au făcut efectul.
Am început să rad iar mama se uită la mine și începe și ea cu mine în același timp,aerul era foarte răcoros în ultimile zile. Mi-am lăsat parul să zboare pe spate liniștit în timp ce priveam pe geamul mașinii și mă gândeam la toate momentele frumoase din vacanța noastră. Vacanța asta mi-a prins bine,mai aveam o lună și puțin din vacanță iar deja mi-se părea superbă. Nu doar pentru că sunt iubita lui Jungkook după ce amândoi am suspinat unul după altul în timp destul de lung. Unde se poate ajunge de la o simpla poza cu o greșeală,sper să nu mai aibe poza cu mine. Întrebarea asta îmi dădea de gândit,îl voi întreba când vom ajunge acasă.
Când tata s-a oprit am coborât din mașină,Juungkook nu s-a dat jos din mașină iar când am întrebat-o pe Ays a zis că doarme deci l-am lăsat să doarmă. M-am dus să-l văd și dormea ca un copil mic,drumul era foarte obositor. Mi-am pus mâna prin părul sau iar el zâmbește în somn. "Sun.." aud numele meu în timp ce dormea,m-am bucurat când am auzit că poate mă visează.

    Jungkook story

Somnul se aseara nu m-a odihnit atât de bine,faptul că eu și Sun suntem împreună mă bucura mai mult ca orice de până acum. Fata de care îmi plăcea era acum a mea,mi-am făcut curaj în acea dimineață să-i spun sentimentele mele și cel mai bun lucru făcut de mine a fost asta. Cel mai frumos moment din vacanța pe care am avut-o a fost când ea a devenit a mea,adica astăzi. Nu credeam ca voi avea sentimente reale pentru cineva,iar ea mi-a creeat în mine ce nu stiam că voi avea în viața mea. Povestea pe care mulți nu o știu va începe de acum între mie și ea,mă voi mândri cu ea în fiecare clipa a mea,inima mea se va bucura în fiecare moment că mi-am găsit jumtatea pe care nu aș lăsa-o din mână. Ochii mei se închid încet și gândul meu a rămas la ea,am visat ceva însă nu îmi aduc aminte atât de bine ce s-a întâmplat dar fericirea se putea vedea pe chipul meu. Mâna ei se plimba lin prin părul meu iar eu m-am simțit protejat și iubit.

Bună, îmi cer scuze de greșelile gramaticale găsite pe parcurs. ❤️

𝘔𝘌𝘚𝘈𝘑 𝘈𝘚𝘊𝘜𝘕𝘚 -𝒥𝒦-Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum