Ex - Best friends

Home alone

Hinata P.O.V.

Razele soarelui imi intrau in ochi, ceea ce mi-a facut somnul sa dispara. Nu, vino inapoi. Uf, acum nu mai pot adormi. Mi-am intors privirea, iar langa mine statea un Naruto adormit si fara tricou. Doamne ce corp are. Mi-am muscat buza inferioara involuntar. Am incercat sa ma ridic, dar bratul lui ma oprea. Bine ca e weekend, altfel am fi intarziat la ore. Am incercat sa il trezesc pe blond, insa fara reusita. Doarme dus si cred ca as putea taia lemne cu drujba ca el tot nu s-ar trezi. M-am mai chinuit cateva minute sa ma eliberez de sub bratul lui, dar m-am dat batuta.

-Trezeste-te.

-Hmm, mai 5 minute.

A mormait el de sub perna.

-Atunci macar da-mi mie drumul.

-Nu. Esti a mea.

C-Ce? E-El chiar a spus asta? Am simtit cum ma inrosesc mai rau ca un rac. Poate doar viseaza. Da, asta e. Nu are cum sa vorbeasca despre mine, nu? Pe cine tot incerc sa mint, mi-ar placea sa vorbeasca despre mine. Doar eu stiu cat de mult il iubesc pe baiatul asta. Pana la urma am reusit sa ma strecor pe sub bratul lui si am mers la bucatarie ca sa fac niste clatite. In bucatarie am dat peste mama. Acum vine interogatoriul.

-Buna dimineata, mama.

-Hm? A, buna dulceata. De ce nu mi-ai spus ca Naruto s-a intors? Apropo, sunteti asa draguti impreuna.

Spune mama, fiind serioasa la inceput, dar apoi chitaind de bucurie.

-Mama, nu suntem impreuna.

O readuc cu picioarele pe pamant.

-Dar ai vrea, nu?

Ma intreaba, ranjind.

-Normal.

Spun, rosind. Chiar asa de evident e? Bine ca el e idiotul care e si nu observa. Am chicotit la gandul meu, iar mama ma privea amuzata. Am auzit pasi pe scari si mi-am dat seama ca era Naruto. A intrat in bucatarie, fiind mai mult adormit decat treaz.

-Neata doamna H.

Spune Naruto, facandu-i cu mana, mamei.

-Buna dimineata, scumpule. Cum ati dormit?

-Foarte bine, daca pitica asta nu s-ar fi foit atat.

Spune, scotand limba la mine. Am repetat gestul lui.

-Imi era prea cald. Cu tine langa, cum sa nu-mi fie?

Mama a inceput sa rada de comportamentul nostru copilaresc.

-In regula, Hinata, tatal tau e deja la lucru, iar Hanabi e la karate, deci veti ramane singuri. Eu merg la servici. Sa aveti grija, bine?

Ne anunta mama.

-Da.

Am spus amandoi in unison. Mama si-a luat geanta si a iesit pe usa, incuind-o. M-am intors spre Naruto, iar el avea pe fata un ranjet malefic. Nu stiu ce are de gand, dar nu imi place privirea aia. A inceput sa se apropie de mine, iar eu m-am dat cativa pasi inapoi. Nici nu am avut timp sa ma intorc ca sa fug, ca el deja era langa mine.

-Pleci undeva?

Imi sopteste la ureche. Am inghitit in sec.

-E-Eu? N-Nu.
-Asa ma gandeam si eu.

I-am simtit bratele in jurul meu, iar urmatorul lucru pe care mi-l amintesc este ca am ajuns pe canapea. Naruto statea langa mine, zambind de parca nimic nu s-ar fi intamplat.

-Hai sa ne jucam adevar si provocare.

Sugereaza el. Desi stiu ca pune ceva la cale, am sa accept.