Ex - Best friends

A doua sansa

Hinata P.O.V.

Am stat sa ma gandesc. Suntem prieteni? Recunosc, imi e dor de momentele pe care le-am petrecut impreuna cand eram copii. Dar, oare mai pot avea incredere in el?

Am oftat.

-Iti mai acord o sansa, Uzumaki. Nu ma face sa regret.

I-am spus, zambind.

-Promit.

Spuse Naruto, dupa care ma lua in brate. L-am pupat pe obraz cum faceam cand eram copii, iar apoi am intrat in casa.

Naruto P.O.V.

Pfiu. Ce bine, macar suntem in stadiul de prieteni. Am intrat in casa, avand pe buze un zambet de invingator.

-Hm, ia uite Minato,baiatului nostru ia mers bine la intalnire.

Am auzit-o pe mama.

-Asa se pare.

Raspunse tata, razand.

-Deci, cum a mers?

Si, din nou, curiozitatea mamei isi face aparitia.

-A mers genial. Incepem sa redevenim prieteni.

-Micuta Hinata iti cam da batai de cap?

Ma tachineaza tata.

-Daca ai vedea-o. Numai cu Hina pe care o stiti nu mai seamana. S-a schimbat mult, e mai matura.

Il informez.

-Ce ar fi daca am invita-o la cina?

-Mama, nu. Nu te baga, ma pot descurca si fara ajutor.

Implor, dar degeaba.

-Prea tarziu. Am decis deja, iar tu vei merge sa o anunti.

Spune mama, impingandu-ma spre usa.

-Ok, fie.

Am oftat infrant, dupa care am pornit spre casa Hinatei.

Ajuns in fata usii, am batut, iar apoi am asteptat. Usa s-a deschis, iar in prag statea Hinata, care parea foarte amuzata.

-Uzumaki, numai ce ai plecat. Deja iti era dor de mine?

Ma tachineaza bruneta. Jur, incepe sa semene tot mai mult cu mama.

-Daaa, era sa mor de dorul tau.

Spun pe un ton sarcastic. Zambetul Hinatei a disparut, iar acum arata de parca mai avea putin si izbucnea in plans.

-D-Deci nu ti-a fost dor de mine?

Intreaba, tristetea rasunandu-i in glas.

-H-H-Hei. N-Normal ca mi-a fost dor de tine.

Spun panicat si o iau in brate. Mi-a strans tricoul in maini si si-a afundat fata in pieptul meu. Am auzit-o chicotind.

-Doamne, cat de panicat ai fost.

A inceput sa rada. Asa faci? Bine. Am luat-o pe sus si am aruncat-o pe umarul meu.

-Pentru asta, vi cu mine.

-Wheee.*a inceput sa tipe de parca era intr-un carusel* Da' unde mergem?

-Luam cina cu ai mei, ordinul mamei.

-La ordinele locotenentului Kushina, sa traiti.

Spune cu o voce de soldat esuat. Am inceput sa rad la comentariul ei.

-Stii, poti sa ma pui jos acum.

Spune si pot sa jur ca e rosie la fata.

-Nu. Nu iti mai dau drumul niciodata.