Amina - O autobiografie povestita, nu scrisa

Amina - povestind o viata

Amina a trăit o viata mai interesanta decat orice alt om pe care il cunoști, cel mai probabil.

Categoric a trait o viata mai plina de peripetii decat orice persoana de varsta ei.

De la rele, la bune, la aventuri numeroase, cartea asta nu doar numește eveniment din viața ei, ci încearcă sa îți ofere o întreagă prezentare a lor.

Vrem sa parcurgi cartea simțind ca o asculți pe Amina, în timp ce stați la o cafea, povestind totul în mod direct, ție.

Nu e o carte ca altele pe care le-ai citit.

Salut!

Sunt Amina. Am 19 ani, sunt din Cluj și sunt fericită ca exist.

M-am nascut in Victoria, un orășel mic din Brașov.

M-am nascut sub apa, într-un jacuzzi și pe muzica greceasca sub numele "Anna Maria", dar la doi ani cand am fost intrebata cum ma cheama, am bolborosit cumva Amina.

Și de atunci, așa a rămas.

Pe La 14 ani mi-am schimbat numele oficial și în acte, deci nimeni nu prea îmi spune Anna Maria.

Am copilărit pana la 8 ani în Predeal.

Un oraș foarte frumos, dar care a lăsat în urma lui multe amintiri mai puțin plăcute.

Mama mea m-a nascut la 27 de ani, tata avea pe atunci 37.

Am fost copilul ăla care e făcut pentru a repara ce nu mai mergea în familie, sau cel puțin asta simt.

Mama m-a vrut și m-a iubit enorm de mult.

Stăteam la o casa ca din povesti, cu o curte imensă unde mi-am petrecut majoritatea zilelor jucandu-ma cu melci, rame si noroi.

Stăteam în varf de drum, sa zic așa, în capătul Predealului. Nu avem vecini de varsta mea, si cea mai apropiata prietena era la o distanța de cam jumătate de oră de casa.

Nu aveam prea mulți prieteni, așa că încercam să-mi ocup timpul cu orice altceva. Ba mă jucăm cu perlele de gat ale lui mama, ba faceam mancare din frunze și nisip..Ba mă dădeam cu trotineta...

Țin minte că aveam o casa din lemn în curte, amenajata special pentru joacă. Era destul de mare, avea doua etaje.

Locul ăla devenise locul meu de pace.

Găseam mereu pisici pe strada, abandonate sau aruncate. Le luam și le duceam acasă.

Îi ceream lui tata bani de inghetata, și eu mă duceam de fapt sa cumpar pliculete de mancare pentru pisici...

Acolo eram în liniște.

Ai mei de cand eram mica se certau. De dinainte de fapt.

Am fost martora la multe in casa aia.

Tata era un om care nu își dorea copii neapărat. Cred că luase decizia asta înainte să își asume că va trebui sa ne ingrijeasca 100%, pe langa restul de responsabilități.

Așa ca din totdeauna îl simțeam mai distant, mai retras. Ca și cum ar fi regretat ca m-a avut pe mine și pe fratele meu.

La teme mereu se lăsa cu lacrimi, nu avea răbdare.

La 7 ani mi-am bagat un creion în mână de nervi în timp ce îmi făceam temele, pentru că mă punea sa rup foaia dacă greseam un cuvânt. Încă am semnul de la creion pe incheietura.

Existau și multe certuri despre bani, mama lucra de dimineață până seara, făcea naveta de la Predeal la Brașov în fiecare zi.

Tata lua toți banii, el îi manuia .