Epilog

214 43 13
                                    

- Uită-te la degetul ăsta. îi spune doctorul lui Eun-Bin, ce stătea rezemată de perete, cu fără pic de expresie pe față.

Se trezise acum două săptămâni. Din fericire a scăpat vie din accident. Totuși avea piciorul rupt și umărul drept dislocat. Și-a spart capul, dar era vie.

Din nefericire, Taehyung încă nu se trezise. Era în comă de trei luni, în timp ce ea a stat în acea stare doar două luni jumătate. Brunetul a fost mai grav rănit.

Cioburile de la geamul din dreptul lui i-au intrat în piept și gât, nu au atins nimic vital, dar erau destul de aproape de a o face. S-a lovit mai tare decât Eun-Bin la cap, nasul ia fost și el lovit, piciorul stâng îi era rupt, la fel și mâna dreaptă.

În capul lui Eun-Bin derulau doar acele secunde înainte de impact. Cum el o ținea în brațe și plângea tăcut. Iar cel mai urât lucru era ceea ce a văzut înainte de a închide ochii.

Mașina era răsturnată, amândoi se sprijineau de cupolă, fața lui Taehyung era acoperită de sânge aproape în totalitate, doar câteva porțiuni mici erau neatinse de lichidul roșu ce se împrăștia peste tot cu rapiditate.

Abia reușea să-și țină ochii deschiși, se forța s-o facă doar ca s-o mai privească pentru câteva clipe. Voia ca ultima lui imagine pe care o vede, să fie cu cea care îi luase inima mult prea repede.

Schițase un zâmbet strâmb, parcă spunându-i lui Eun-Bin, " totul este bine, noi o să fim bine".

Mai tare decât rănile, o durea inima la acea amintire crudă.

Îi venea să urle de nervi, era nervoasă pe ea, pe modul în care reacționase.

După controlul doctorului, a fost ajutată să se așeze pe un scaun cu rotile. Mergând pe hol, și-a dat seama că dacă el nu se trezea, o să rămână singură. Nu era nimeni care s-o ajute în acel moment. Împingea singură roțile.

Umărul o durea, dar dorința ei arzătoare de a-l vedea era mai mare.

Ajunsă în dreptul ușii, își ridică piciorul bun, împingând cu el ușa în lateral, iar mai apoi intră.

Primul lucru care îi atrăsese atenția era aparatul ce bipăia constant. Înaintă ușor spre pat, văzându-l acolo, cu fața senină.

A întins mâna spre fața lui, dându-i câteva fire la o parte de pe față.

- Îmi pare rău Tae! Chiar îmi pare. Dacă știam că se va ajunge aici, nu mai reacționam așa. îi vorbește ea ușor, vocea tremurând puțin.

Nimic, niciun răspuns. Eun-Bin își ridică privirea spre el, dând drumul lacrimilor amare, să curgă pe obrajii ei palizi.

- Te rog, trezește-te! Am nevoie de tine. Vreau să te iubesc așa cum trebuie. Să am grijă de tine cum trebuie. vorbi din nou, dar tot liniștea îi răspundea.

Asta până când un sunet asurzitor, lung, o făcu pe Eun-Bin să-și închidă ochii strâns. Un doctor și trei asistente au intrat în încăpere, iar una dintre femei a dat-o pe brunetă la o parte.

Au început manevra de resuscitare. Când totul era fără speriată, Taehyung și-a deschis ochii brusc și s-a ridicat în șezut, cu toate că era rănit.

- Dumnezeule! exclamă doctorul speriat, dar după îl așeză pe Taehyung în poziția inițială.

Au început să îi facă verificările necesare, iar după cei patru au plecat.

Eun-Bin se deplasă spre pat, luându-l pe brunet de mână. El își întoarce privirea spre ea, zâmbind.

- Ești bine? vocea lui, mai mult ca o șoaptă se auzi.

- Cred că glumești! Mă vezi aproape în formă și întrebi dacă sunt bine?! Ar trebui să te gândești la tine! țipă ușor Eun-Bin, în timp ce ochii îi erau plini de lacrimi.

- Dacă tu ești bine, eu sunt bine Binnie. chicotind, îi sărută mâna.

- Te iubesc Tae! spuse Eun-Bin cele trei cuvinte fără să găsească. Veniseră instinctiv. Bărbatul era fericit, în sfârșit auzise vorbele după care tânjea de ceva timp, chiar dacă era a doua oară, se simțea așa de bine.

- Te iubesc Binnie! îi răspunse el înapoi.



Sfârșit

𝑆𝐻𝐸 :𝚔𝚝𝚑:✔︎Where stories live. Discover now