17

161 36 2
                                    

Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.



Eun-Bin intră în spitalul în care era internată Yona. Era îmbrăcată în negru din cap până-n picioarele, în spatele ei fiind un ghiozdan cu haine de schimb. Imediat ce termina trebuia să scape de hainele pe care le purta.

În unul dintre buzunare era " poțiunea"  magică ce avea s-o scoată pe blondă din ecuație definitiv și s-o ducă în lumea celor drepți, asta dacă avea să ajungă acolo.

Doar cu câteva telefoane a reușit să afle rapid tot ceea ce trebuia să știe despre Yona. Etajul unu, salonul patruzeci și șase.

Cu pași rapizi înaintă spre cameră, în gândurile ei fiind doar negură și furie oarbă.

Ajungând în dreptul camerei, intră tiptil, încercând să nu facă prea mult zgomot și să atragă atenția.

Bipăitul aparatelor se auzea în întreaga încăpere. Rapid, Eun-Bin se apropie de pat, privind-o cu scârbă și furie pe Yona, ce încă era inconștiență.

Când o bătuse, blonda a dat cu capul de asfalt, producându-se o rană destul de urâtă ce a adus-o în stadiul inconștienței.

Încercând să nu se exteriorizeze prea mult, își puse o mănușă chirurgicală sterilizată pe mână, pentru a nu lăsa amprente, și apucă micuțul tub ce o hidrata pe blondă și era conectat la branulă.

Fără prea mare tragere de inimă, băgă seringa cu cianură în tub, împingând cu cruzime substanța nocivă înăuntru.

Așeză totul la locul lui, urmând ca în doar maxim cinci minute substanța să-și facă efectul.

Se aplecă încet la urechea ei, și îi șopti cu lăcomie.

- Somn ușor barbie, sper să arzi în iad. scuipă acele cuvinte cu venin, neștiind dacă o auzise sau nu.

Se grăbi să plece, iar deschizând geamul, sări de la etajul unu, în proces lovindu-se la picior.

- Futu-i! înjură ea în barbă, alergând în timp ce șchiopăta.

Se opri în loc, privind ceasul de la mână. Nu mai avea timp pentru celălalt lucru, dar și mâine era o zi așa că își schimbă direcția către casă pentru a se odihni și a-și trata rana.

***

Taehyung se afla în fața bărbatului din acea seară. Ceva era putred la Eun-Bin, era ceva ce el nu știa cu certitudine, dar cel din fața lui da.

- Până la urmă ți-ai dat seama de ce greșeală ai făcut? rânji el triumfător spre brunet, care oftă.

- Posibil. Vreau să-mi spui care e treaba  cu Eun-Bin. Pare că ști ceva ce eu nu știu. trecu Taehyung direct la subiect.

- Păi tu care crezi că e treaba cu ea? se lăsă bărbatul pe spătarul scaunului, acesta trosnind ușor asupra presiunii corpului său rigid.

- Nu te-am chemat aici ca să ne jucăm cine ghicește primul. Vreau doar să-mi confirm câteva lucruri. rosti brunetul exasperat de tot acel joc tâmpit.

- Păi ea e sora mea. Pare greu de crezut, știu, dar așa e. Are probleme, probleme serioase la mansardă. Până de curând a fost internată într-un spital de boli mintale, dar a evadat. Am căutat-o până acum, știe să se ascundă al naibii de bine. Dacă nu te băgai tu, acum era la azil. Nu cred că o să fie ceva de bine având în vedere scandalul. privi el într-un punct în timp ce vorbea, păstrând postura serioasă și fermă.

- Adică, la ce te referi mai exact? era Taehyung nedumerit.

- Scandalul cu mașina vandalizată și tipa blondă bătută măr. Îmi pare rău să-ți spun, dar ai declanșat-o. Poate nu o să ți se pară, dar e o scorpie, una cu sânge rece. Scoate toate persoanele pe care le consideră piedică din jocul ei bolnav. gesticulează bărbatul din mâini.

Taehyung se încruntă. Ce mama naibii tocmai auzise? Ar trebui să-l creadă pe cuvânt? Totuși, altă explicație mai plauzibilă nu avea având în vedere ceea ce ieșise la iveală din Eun-Bin.

- Le scoate din joc? spuse brunetul cu neîncredere, neștiind la ce anume se referea bărbatul.

- Le omoară. îi răspunde el pe un ton grav. A mai fost un incident de genul. În liceu. Era obsedată și îndrăgostită de un coleg de clasă. Avea poze cu el peste tot.  Totul a fost lapte și miere pentru ea până când cel în cauză, și-a făcut o iubită. În acel moment parcă Eun-Bin a luat-o razna. Îi purta pică fetei, o ura cu toată ființa ei. Totuși, după câteva săptămâni a omorât-o cu o pernă. A intrat într-o seară la ea în casă și a sufocat-o. A fost declarată nebună în proces, pedeapsa fiind de zece ani într-un centru pentru boli psihice. Cu niște bani dați pe ascuns, părinții noștri au redus pedeapsa cu patru ani jumătate. Anul ăsta era ultimul. îi povestise bărbatul totul, făcându-l pe brunet să realizeze crudul adevăr.

Aparențele înșelă, chiar foarte mult. Eun-Bin nu era fata cuminte și amabilă, sau era dar nu atunci când latura ei era scoasă la iveală.

Telefonul lui Taehyung vibră în buzunarul pantalonilor, făcându-l să tresară din gândurile. Îl scoase rapid, răspunzând imediat.

- La dracu Taehyung! vocea lui Jimin făcându-se auzită de la celălalt capăt.

- Care e problema? îl întrebă brunetul.

- Yona Taehyung, Yona e moartă...

𝑆𝐻𝐸 :𝚔𝚝𝚑:✔︎Where stories live. Discover now