Ochii Bestiei

Capitolul 16

AMELIA EVANS

Imi trec mana peste capul lui mangaindu-i parul, imi trec varfurile degetelor pe fata lui si ii zambesc.

- Nu o sa iti spun despre asta cand te trezesti. - rad - Sa-i spun idiotului ca imi place si mi-am facut griji pentru el? Niciodata.

Dintr-o data corpul lui se cutremura rar, fac cativa pasi inapoi speriata dar nu ingrozita.

- Marco?

Isi intoarce capul cu ochii lui verzi deschisi, dezorientat si ametit.

- De cate ori trebuie sa-ti spun sa nu imi mai spui asa fata cu ochi de scortisoara? - intreaba el cu o voce groasa si slaba.

Ascund emotia care ma face sa-l vad in sfarsit cu ochii deschisi si la fel de idiot ca intotdeauna. Imi incrutisez bratele, il privesc ridicand o spranceana si nu ma pot abtine sa-mi musc buza.

- Te-ai lasat asteptat. - reclamez.

- Tocmai m-am trezit si deja imi reclamezi lucruri, mai bine inchid din nou ochii.

- Nu!

Deschide un ochi, ridica o spranceana si ma priveste intimidant. Cu doar o clipa in urma parea ca face convulsii, tremura si acum parca nu i s-ar fi intamplat nimic. De ce am senzatia ca nu este ca restul?

- Imi amintesc ca...- inghit in sec - M-am trezit in mojlocul strazii si te-am vazut. E adevarat?

- Adevarat si acum trebuie sa anunt doctorul.

- Se vede ca nu ma cunosti.. urasc spitalele. - reproseaza.

- Ei bine, te cunosc mai bine decar asa-zisul tau prieten.

- Chiar crezi? - intreaba.

- Nici macar nu stie numele tau. - raspund.

Ies din camera. Nu stiu cum imi face sa tremure tot corpul, dar o face. Are capacitatea de a ma pune pe nervi, de a ma face sa-l urasc si sa imi placa, nu-l pot intelege si nici nu ii inteleg atitudinea, tocmai s-a trezit din ceea ce ar fi putut fi o coma de luni sau ani.

MARCO SMITH

Iese din camera. Explorez totul cu ochii si imi duc mainile la cap, dezvaluind un bandaj.

- Ce naiba.

Era reala, vocea lui era reala, in timp ce dormeam, imi amintesc ca vocea lui se lupta cu ce am gasit in timp ce dormeam... Si daca sunt aici, daca sunt eu cel care e treaz, inseamna ca bestia nu o reusit sa iasa afara.

Un doctor intra insotit de Vicenzo.

- Ce sperietura ne-ai dat. - spune el.

- Cati sunteti afara? - intreb serios.

- Isabella, Amelia si cu mine. - raspunde el ridicand din umeri - Nu stiam pe cine sa sun pentru ca abia stiu ceva despre tine.

Sunt usurat sa stiu ca Carmen, calugarita care m-a crescut, nu a venit si nu stie nimic despre asta, mi-ar fi putut spune trecutul si nu vreau sa stie nimeni cine sunt sau de unde vin.

Doctorul imi verifica pupilele, pulsul si toate chestiilea alea de doctor.

- Trebuie sa ma explorezi atat de mult? - intreb - Vreau sa plec de aici.

- Nu vei putea pleca acum. - raspunde - Tocmai te-ai trezit dintr-o coma in care nici nu stim cum ai intrat, trebuie sa iti facem niste probe.

- Nu ma bagi in nicio masinarie si nici nu ma vei intepa cu nimic.