Ochii Bestiei

Capitolul 5

Amelia Evans

Pleacă, întoarce capul și își pune degetul arătător între buze, nimeni altcineva nu i-a auzit numele, doar eu.

- Haide, sau vrei sa ramai aici? - intreaba Isabella.

- Da, acum vin - raspund obligandu-ma pe mine insumi sa nu ma mai uit la el cum pleaca.

Eu si Isabella ne luam ramas bun. Ea pleaca cu parintii ei si eu cu ai mei.

- Acum imi explici? - intreaba tata.

- Nu e nimic de explicat, am plecat de acasa ca sa ma duc sa vad cursele cu Isabella si niste prieteni de la liceu, daca mai lasa sa ies si eu noaptea nu s-ar fi intamplat asta.

- Scuza-ma? Din cauza asta nu te las sa iesi, ca sa nu mergi la prostiile alea. Mai ales curse ilegale? Tu stii ce fel de persoane si vagabonti se aduna acolo?

- Persoanele de acolo m-au tratat bine, ca oricine altcineva, tu esti singurul care ii judeca fara sa-i cunosti. - contrazic.

- Amelia! - tipa mama la mine.

Dau ochii peste cap, imi scot telefonul, castile si mi le pun ca sa nu ii mai aud.

Mă uit pe fereastră, mintea mea se pierde, Marco, ăsta e numele tipului ăla cu ochi verzi, un tip ciudat pe care nu-l vezi de două ori în viață.

Păr negru nearanjat, ochi verzi, nici foarte deschisi, nici foarte inchisi, ciudati aș spune, înalt, piele albă și cu un caracter .. Misterios?

Marco Smith

Carmen e hotărâta să mă ducă pe calea cea bună, să mă împiedice să mai fac prostii, dar am mers eu vreodată pe calea cea buna?

- E a 10 oara cand te scot din celula aia. - imi reclama.

- Pai nu ma mai scoate, lasa-ma sa putrezesc in inchisoare.

- Crezi ca as putea sa fac asta? Esti baiatul meu, ca un fiu pentru mine, nu as putea sa las sa ti se intample nimic rau.

- Maicutele aveti copii? - intreb

- Te am pe tine, te am crescut, te-am iubit si contrariul la celelalte maicute nu te am judecat, nu te-am vazut ca fiul diavolui. - incep sa rad.

- Atunci de ce tot incerci ca sa ma schimbi? - intreb oprindu-ma din mers brusc.

- Pentru ca ai o inima buna. - incep sa rad fara control

- Care inima? Iti aduc aminte ce am facut acea seara la manastire?

- Erai un copil.

- Nu mai incerca sa scuzezi ceea ce am facut. Nu mai insista sa aperi ceea ce este indefinibil.

- Esti rebel.

- Am ars aceea biserica in care voi va rugati! Si nu doar atat, m-am bucurat! Mi-a placut sa o vad pe femeia aia cum ardea.

Ea incepe sa planga, pune mainele pe fata mea si disperata incearca sa vada ceva ce nu exista in mine, sulfetul meu.

- Marco...

- Nu mai mai numi asa. - ii indepartezi mainele.

- Niciodata nu o sa te chem Bestia. M-ai auzit?

- E ceea ce sunt, singurul lucru care o ramas in mine, o bestie care pe zi ce trece se face mai puternic si mai are un pic si scapa de Marco pe care tu il iubesti.

Neaga din cap, nu înțelege că în mine e ceva care mă împiedică să am sentimente, care nici măcar nu-mi permite să-mi permit să-mi pară rău pentru ea și lacrimile ei.