Mai intai, prinde-ma!

Mai intai, prinde-ma! Cap.6

Acest capitol este pentru o doamna deosebita si il ofer ca o consolare deoarece am reusit sa-i stric topul preferintelor. @GabrielaIon sper sa nu fi suparata prea tare. Rogue oricum e la final!
La media e Dominic.
******
Sebastian

Doua luni. O perioada scurta pentru unii, lunga, plictisitoare si cumva...agonizanta pentru mine. Ultima ei imagine inca imi arde retina si daca nu as fi fost un dobitoc mandru si arogant atunci eram dracu linistit acum!
Nu trece o zi in care sa nu ma gandesc cum am lasat-o in cimitirul pustiu si rece jelind singura, ploaia naprasnica ce s-a abatut asupra orasului fiind unica martora a durerii ei.
O singura noapte! Una singura! Si toata existenta mea a fost data peste cap! Calmul si indiferenta cu care m-am inconjurat au disparut ca prin farmec si inca ma lupt sa le aduc inapoi desi intr-un colt ascuns din sufletul meu stiu ca am...pierdut.
Masca rece si impenetrabila ce mi-am construit-o acum zece ani, incepe sa se fisureze din ce in ce mai mult. Imi conduc afacerile la fel de bine, ba chiar mult mai bine, indarjirea cu care lupt impotriva emotiilor interioare facandu-ma mai nemilos si inflexibil cu adversarii mei, merg in cluburi si la pranzuri stupide cum e cel de acum dar incep sa ma schimb.
Toate rugamintile si insistentele Gabriellei de a lua pranzul cu noii ei prieteni Claire si Alan, erau pe cale sa ma faca sa inebunesc asa ca am cedat. Ce mai conta o intalnire plictisitoare pe langa toate celelalte?!
Rasul ragusit si usor excitat al femeii cu care am venit ma trezeste din reveria adanca si aproape ma inec cu vinul cand isi aseaza ca din intamplare mana pe coapsa mea, periculos de aproape, de locul fara niciun neuron.
La dracu! Asa cum ma asteptam, acesta tresare sub mana mica cel mangaie expert. Mi-e greu sa nu remarc cum pielea ca portelanul se inroseste usor si amintirea ultimei noastre nopti imi reinvie in minte. Inca sunt bulversat si nu stiu daca mi-a placut noua descoperire privind dorinta obsesiva de a-i produce durere in timpul partidelor noastre de sex. O palma usoara, data in gluma peste fundul ei, a inebunit-o complet. Din femeia excitata dar totusi rationala si calculata s-a transformat intr-o fiara condusa doar de instincte.
-Ah! Inca nu stiti marea veste!
Vocea ascutita si rautacioasa a lui Claire ma face fara sa vreau atent. Fata ei dragalasa musteste de satisfactie si automat stiu ca e vorba de Soraya.
-Golanca aia mica a facut-o de data asta! E insarcinata!
Toate zgomotele din jurul meu au incetat brusc si intepenesc la propriu. Ma inmoi in toate privintele si aproape ma umfla rasul privind fata confuza a femeii ce isi tine inca mana in poala mea. Mda, e o chestie ciudata. Sunt impietrit si moale in acelasi timp.
-Sarcina e destul de avansata, are aproape cinci luni si nemernica refuza cu incapatanare sa spuna cine este tatal copilului. Sunt sigura ca e vreun derbedeu drogat fara niciun ban dar care stie ce avere va mosteni, incheie malitios.
E. Al. Meu. Copilul e al meu! Sunt atat de sigur incat mi-as paria toata averea pe afirmatia asta. Si al dracu sa fiu daca nu simt o bucurie imensa, un lucru care ma inspaimanta si apoi ma umple de furie. Nemernica! A stiut la inmormantare si nu mi-a spus! Cadere de calciu pe naiba!
-E posibil sa piarda totusi copilul. Are niste probleme destul de grave.
Inghet. Daca pentru cateva secunde am fost in rai acum ma indrept vertiginos spre portile iadului intr-o alunecare brusca si dureroasa. Nu poate fi adevarat!
-De ce? intreb aspru.
-Scuza-ma?! Nu inteleg intrebarea, se mira Claire.
-De ce poate pierde copilul? Nu exista tratament, ceva....Incep sa-mi pierd rabdarea si vocea mea deja e mult mai ridicata. Claire ma priveste la randul ei nervoasa si in final pufneste:
-Nu stiu! Si nici nu ma intereseaza!
-Sebastian! De ce esti nervos, iubitule? De fapt, ce te intereseaza pe tine copilul tarfulitei? spune iritata Gabriella.
-E copilul meu! Si Soraya e orice altceva dar in niciun caz o tarfa! Marai spre cei trei care au ramas cu gura cascata si ma ridic brusc de la masa. E timpul pentru o discutie cu mama copilului meu.
-Sebastian! Nu e adevarat! Icneste speriata Gabriella. Si...noi?
-Nu stiu. Acum trebuie sa plec.
Fara sa-mi iau macar ramas bun plec, nu inainte de a comunica chelnerului sa treaca toata consumatia in contul meu si a-i lasa un bacsis gras. Nu afli in fiecare zi ca vei fi tata!
Desi as vrea sa merg direct la ea, ma opresc mai intai acasa. Trebuie sa-mi acord un mic ragaz pentru a ma calma. Asa cum o cunosc pe Soraya, nu va fi foarte fericita sa ma vada la usa ei si nu as vrea sa-i sucesc gatul gingas inainte sa-mi cunosc copilul.
Rosa ma intampina zambitoare asa cum o face mereu si de foarte, foarte multi ani. Ea este si a fost ca a doua mea mama, mai tarziu luand-o si pe Antonia sub protectia ei. Menajera simpla din casa tatalui meu a devenit un membru important al micii mele famili. Dupa moartea mamei mele si apoi a mamei Antoniei, Rosa a fost cea care ne-a alinat si mangaiat sufletele triste si ranite. Juan del Castillo nu a fost cel mai afectuos tata, de fapt, cu greu l-as putea numi tata. Batranul ticalos nu a stiut ce inseamna sa iubesti si pe altcineva in afara propriei persoane si singurele beneficiare ale unor scurte momente de tandrete erau tarfele. Nu l-am iertat niciodata pentru suferinta provocata mamei si apoi Antoniei, sora mea vitrega. Mai mica cu sapte ani decat mine, Tony a fost cel mai frumos bebelus pe care l-am vazut vreodata si de care m-am atasat instantaneu. Desi mama ei a fost una dintre multele lui amante, tata a recunoscut-o oficial si asta e cam singurul lucru bun pe care pot sa il recunosc. Un del Castillo nu fuge si nu isi lasa copiii in urma, fie ei si bastarzi.
-E si Antonia aici, imi spune Rosa. Nu ti-a slabit bucatareasa pana nu i-a facut prajituri cu ciocolata, adauga ea razand.
Desi nu sunt genul de tip care imprastie imbratisari o trag in bratele mele si ii sarut fruntea ridata. Chiar daca e surprinsa nu o arata si imi inapoiaza imbratisarea, intrebandu-ma putin speriata:
-Sebastian? Ai patit ceva?
-Nu chiar. Ia-o si pe Tony, si va astept la mine in birou. Trebuie sa va spun ceva.
In timp ce le astept pe cele doua imi pregatesc strategia cu care o voi incolti pe Soraya. Nemernica aia mica e cea mai orgolioasa, incapatanata si afurisita femeie pe care am cunoscut-o si...nu sunt putine.
Antonia intra zambitoare in biroul meu urmata de Rosa care nu vine cu mana goala. O farfurie plina cu delicii de ciocolata si faimoasa ei limonada. Zambesc in sinea mea, asta e un moment care cere sampanie dar o las pentru mai tarziu, am nevoie ca mintea sa-mi ramana limpede.
-Stati jos.
Curiozitatea si nerabdarea ce le-o citesc pe fata ma amuza dar nevrand sa le prelungesc chinul, arunc bomba:
-Voi fi tata!
Fetele lor surprinse ma fac sa chicotesc si chiar regret ca nu mi-a trecut prin cap sa le filmez. Dupa ce se dezmeticesc din socul pe care l-am provocat, icnesc intr-un singur glas:
-Gabriella!
-Imi pare rau ca va dezamagesc dar...nu! Altcineva!
Si chiar sunt dezamagite! Gabriella e cea mai buna prietena a Antoniei si implicit preferata Rosei. Ciudat sau nu dar eu sunt al naibi de usurat chiar daca ea a fost singura femeie cu care m-am culcat in ultimul timp. Nu stiu de ce insa nu o vad ca pe mama copiilor mei sau...a unor copii.
-Sigur esti tu...tatal! Indrazneste Antonia si aceiasi intrebare o citesc si pe fata Rosei.
-Copilul este al meu cu siguranta! M-am culcat cu ea o singura data, asta vara..
-Pustoaica virgina! icneste Rosa.
E randul meu sa raman uimit. De unde naiba stie?! Doar a plecat fara sa o vada nimeni!
-Nu te uita asa la mine, baiete! Nu misca nimic in casa fara ca eu sa nu aflu si..hm...eu iti schimb lenjeria!
-Rahat! oftez resemnat.
-Vorbeste frumos! Nu esti suficient de mare incat sa nu-ti rup urechile, glumeste ea.
Tabloul zugravit de ea ma face sa chicotesc amuzat. Am aproape doi metri si constructia unui taietor de lemne. Rosa e chiar mai scunda decat Soraya si la fel de slaba deci e...hilar ce sugereaza ea.
-O cheama Soraya si e nepoata unui respectabil om de afaceri. A ramas orfana de mica si e mai...nonconformista, un fel de...oaia neagra a familiei. M-am intalnit cu ea la inmormantarea bunicului ei si ticaloasa nici macar nu mi-a pomenit de sarcina desi sunt sigur ca stia. Tocmai ce fugise din spital sa poata ajunge acolo!
-La dracu! Chiar e ciudata!
-Antonia! Ce naiba! Limbajul, domnisoara! spune indignata Rosa.
Atentionarea ridicola din partea Rosei ma face sa explodez intr-un ras nebun, urmat aproape imediat de cele doua. E cea mai amuzanta chestie pe ziua de azi si cred ca aveam nevoie de un moment din asta. Urmeaza partea dificila in care trebuie sa conving cea mai incapatanata persoana din lume sa faca ca mine. Cu un oftat adanc spun:
-Urati-mi noroc, doamnelor! Trebuie sa o fac sa se marite cu mine si nu cred ca va fi incantata!
-Toate femeile ar fi fericite sa te ia de barbat! Sare indignata Antonia. Esti frumos, destept si plin de bani! La asta viseaza orice fata!
-Nu si Soraya, scumpo! Nu o cunosti dar multumesc pentru votul de incredere.