Drumul Infinit

7

"Am început să număr zilele care treceau în procesul meu de vindecare.  Câte zile aveau să disparã până să-l uit?

Ziua 1: el, zâmbetul lui, vocea lui, ochii lui, mâinile...
Ziua 2: şuvițele ce îi acopereau fruntea, buzele rozalii...
Ziua 3: părul lui răvăşit de briza ușoară, gestul lui de a-şi umezi buzele...

Ziua...Nu mai știu ce zi era sau cât a trecut...Dar încă mă gândeam la el. Și nu puteam să nu o fac...Chiar și când fratele Justin era cu mine. Chiar și când eram la activitãțile Bisericii, chiar și la ora de literatură..."

Stând în sala de mese, toate fetele așteptau corespondența. După-amiaza liniștită nu prevestea decât obișnuita monotonie. Sidney, din colțul opus al mesei, îi aruncă priviri piezişe. Timpul nu schimbă nimic. Accentuă încă și mai mult tensiunea acumulată.
Câteva îngrijitoare așezau în dreptul fiecăreia scrisorile primite. Ashley nu-și aruncă ochii asupra lor.

"Doar fratele Justin și familia mea..."

Sidney cãuta ceva. Ceva special. Ceva special ce nu va veni niciodată.
-Cred că a fost pierdută scrisoarea mea de la Moon... spuse ea, vizibil afectată.

Ashley nu mai suporta. Se ridică să plece, dar unul dintre plicuri se pierdu pe podea, dezlipindu-se de restul. Le analiză nedumerită.

"Unchiul Timothy..." șopti ea.

"Mătuşa Karen s-a recăsătorit?" Primul ei gând.
"Dar eu nu am mai văzut-o de peste zece ani..."

Ashley simțea un vag sentiment de nelinişte. Avea nevoie să deschidă acea scrisoare. Trebuia să știe.

Închise ușa camerei în urma ei și respiră adânc, inima bubuindu-i în piept. De ce îi tremurau așa mâinile pe marginea plicului?
Mai multe hârtii acolo erau îndesate până la refuz. Scrisul era egal, puțin înclinat și deosebit de ordonat. Ashley își trecu degetele peste literele albastre, sperând să-i spună ceva.

"Pentru Ashley Smith,
16 septembrie
Prima oară când scriu o scrisoare și deja am probleme cu începutul...Sper că nu vei observa micile mele ezitări.
Și mă rog ca acest mesaj să reuşească să te găsească cu bine.
Nici nu știu ce să spun acum și cred că ar fi potrivit să-mi cer scuze. Iartă-mă că ți-am încălcat dorința...Iartă-mă că am trecut peste cuvintele tale atât de nepăsător și că recurg la acest gest nebunesc care te-ar putea pune în pericol. Nu aș suporta această idee...Dar nu puteam să continui să trăiesc încercând să te uit. Cineva trebuia să-mi amintească să te uit și totuşi, tu erai din nou singurul meu gând. Îmi amintesc vorbele tale de parcă erau ieri și nu, nu devin mai ușoare cu timpul, ci devin mai grele, până ce mă vor prăbuşi...Iartă-mă. Pentru tot și pentru toate. Îți scriu pentru că presiunea cuvintelor este ucigătoare. Te rog, oare ai  putea să îmi oferi o șansă? O șansă să te mai văd o dată? O șansă să-ți vorbesc? Te-am vãzut în seara aceea nebunã...Trebuie sã-ți mãrturisesc cã intensitatea acelui moment al nostru era copleșitoare... Al nostru... ce frumos sunã! Noi...idilic! M-am speriat. Și am simțit cum sunt acaparat de o gaurã neagrã ce urma sã mã înghitã. Dar, ochii tãi superbi au fost salvarea mea. De atunci, eu nu am putut decât sã visez cã mã voi pierde în ei încã o datã. Prezența ta misterioasã nu mi-a oferit prea multe speranțe cã am sã te revãd...Însã ne-am reîntâlnit...De parcã așa era scris în stele. Timpul cu tine îmi dovedea cã aveam dreptate. Chiar și acum am vocea ta în minte și aș da orice sã o aud din nou...sã te aud râzând din nou ca și cum grijile nu ar exista. Mi-ai cuprins mâinile în ale tale, iar eu puteam jura cã e doar o fantezie. A fost vorba doar de o atingere de câteva clipe, dar corpul meu încã resimțea cãldura ta. Știu cã alegerea ta este bine întemeiatã...Încerc sã-mi imaginez prin ce treci și nu am putere. Faptul cã tu poți zâmbi în ciuda greutãților mã face sã cred cã existã mereu un curcubeu dupã furtunã. Nu m-aș ierta niciodatã dacã ai fi în pericol din vina mea, dar ceva de care sunt sigur este cã ne-am ucide dacã am ignora ce simțim. E o moarte lentã pe care nu sunt gata sã o îmbrãțișez...Te rog...Mai gândește-te la noi...

P.S. a trebuit sã inventez un nume pentru ca acest mesaj sã ajungã la tine. M-am informat despre regulile de la internat și sunt gata acum.

Al tãu etern, Binnie M.

Lacrimile erau calde. Se unduiau în jurul buzelor, se prelingeau pe bãrbie și cãdeau în neant.