Possessive Love - Harry Styles A.U. FanFiction - I. Syndrome

Capitolul 59

Asta a fost planul lui Harry. In seara aceea cand m-a trezit, mi-a spus ce se va intampla. Mi-a explicat ca era singura sansa de a supravietui cu totii. Eu eram avantajul tatalui sau si trebuia sa ma omoare. Asa ca a facut-o, intr-un fel.

Daca cineva te impusca intre a treia si a patra coasta, putin mai spre dreapta, glontul va trece exact pe langa inima, lovind plamanul. Astfel, plamanii ti se vor umple cu sange si e ca si cum ai muri. Daca scoti cu o seringa sangele care a intrat in plamani in mai putin de 10 minute, ai sanse sa traiesti.

M-am panicat cand am vazut distanta dintre Harry si mine. Stiam ca s-a antrenat mult sa reuseasca sa ocheasca exact intre coastela trei si patru. Imi amintesc cum mi-am tinut respiratia si nu mi-am putut da seama daca reusise sau nu. Totusi mi-am dat seama de durere.

Era ca si cum adormisem. Nu stiam cat am stat asa, dar am simtit nevoia de a respira. Asa ca am facut-o si m-am trezit doar ca sa ii vad pe toti adunati langa mine. In camera era un miros ingrozitor si o caldura insuportabila. Aveam lacrimi in ochi si durerea a revenit.

-          N-ai ratat, am murmurat catre Harry.

A ras usor si si-a dat usor capul pe spate.

-          S-a terminat? am intrebat usor panicata.

-          Da, iubito. L-am omorat, a raspuns cu mandrie in glas.

Nu imi parea rau ca murise. Merita sa moara. Nu este nimic bun ce pot spune despre el.

-          Haide sa te ducem la un spital, a spus Zayn care a ingenunchiat langa mine.

-          Nu putem merge la spital! O sa ma recunoasca! am protestat.

-          Ne-am ocupat de actele tale false. Te cheama Kim Park, ai optsprezece ani si esti din Las Vegas. Eric Park aici de fata e sotul tau, a explicat Niall, aratand spre Harry.

-          Eric? am intrebat cu un zambet amuzat cand bratele lui Harry m-au ridicat ca pe o mireasa.

Mi-a aruncat o privire serioasa, dar nu mi-am putut abtine zambetul. Degetele mele tineau seringa pentru a nu se misca. Tot corpul ma durea si inca imi era greu sa respir, dar eram in culmea fericirii. Totul s-a terminat! Eram vie. Planul a functionat si nu mai aveam nicio grija in toata lumea!

-          Te-a ranit? a soptit Harry in timp ce ma purta pe coridorul ingust.

-          Nu, sunt in regula.

Dar apoi mi-am amintit si fericirea mea s-a destramat.

-          Perrie! Unde e Perrie? Au dus-o din camera inainte sa veniti voi!

Voiam sa continui, dar vocea mi-a pierit din cauza unei tuse seci care ma ineca.

-          Am gasit-o, ne asteapta la masina, m-a linistit Harry.

Am rasuflat usurata, lasandu-mi capul pe spate. Cand am iesit afara, dimineata incepea sa se instaleze si cerul se pregatea de rasarit. Rasaritul zilei de 8 aprilie. Am ajuns la masinile negre si Harry m-a asezat pe bancheta din spate a uneia. Dupa cateva minute, a venit si el langa mine, asezandu-mi fundul intre picioarele lui despartite. Stateam intinsa pe toata bancheta, bratele lui Harry asigurandu-se sa nu cad. Liam s-a urcat la volan, iar Sophia pe locul pasagerului. Mainile lor s-au impleticit si am putut vedea zambetele ce le-au luminat fata. Masina a pornit.

Degetele mele s-au dus la fata lui Harry si i-au mangaiat usor obrazul fin. Ochii lui erau fixati peste chipul meu, miscandu-se usor ca sa acopere toata fata mea cu privirea. Un mic zambet ii era inflorit pe fata. Mana mea a luat-o pe a sa si am asezat-o peste abdomenul meu, acoperind-o apoi cu a mea. Eram in regula.