Drumul spre inima ta

24. Noapte albă

-         Nu te teme, îl calmeaza Shanon pe Richard. Am eu grija de ea, am mai fost în situaţii de genul.

Se urcă la volan, iar în timp ce cheia face contact, Anastasia deschide geamul respirând precipitat.

-         Richard Edinson o să te omor pentru asta! Strigă ea în timp ce un nou val de înjuraturi preced ameninţarea. Aud doar cum motorul se turează şi cu o uşoară alunecare pe zăpadă cele două femei dispar din raza noastră vizuală.

-         Tocmai... am fost abandonaţi, conchide Richard privind strada goală, încruntat.

-         Obişnuieşte-te cu asta, îi spun lovindu-l cu palma pe spate. Femeile au darul de a ne scoate peri albi mai repede decât ne-am aştepta.

-         Mie îmi spui? Întreabă el ridicând dintr-o sprânceană, zâmbind.

Ne uităm pierduţi în spaţiu unul la celălalt şi după ce ne trezim la realitate o luăm la fugă spre restaurant. Mă simt prost că trebuie să îi stric reveria Oliviei, dar pur şi simplu nu mai stau pe gânduri când îi trântesc haina pe umeri, murmur un salut spre Kyle şi o trag după mine spre ieşire.

-         Unde e toată graba asta? Întreabă ea speriată. Petrecerea abia a început!

-         Lucien!

Mă întorc cu faţa şi îmi vine să fluier admirativ la vederea ţinutei surorii mele. Dacă n-as fi în aşa mare grabă aş complimenta-o ca mai apoi s-o trimit acasă să se schimbe de rochia aia mult prea decoltată. Pentru Dumnezeu ea nu îşi dă seama câţi bărbaţi sunt aici? Ar mânca-o toţi de vie. Of, încă nu m-am obisnuit cu idea că sora mea mai mică nu mai e o fetiţă.

-         Unde fugiţi aşa?

-         La spital, Anastasia naşte.

-         De ce plecăm? Întreabă Olivia cu lacrimile şiroindu-i pe faţă.

-         Cine e Anastasia? Întreabă sora mea încurcată.

-         Vin cu voi? Întreabă mama, apărând în peisaj.

-         Nu am timp de explicaţii, scuze prinţesă spun aplecându-mă la nivelul ei. O prietenă de-a mamei tale naşte şi nu am cu cine să te las.

-         Lucien vi?

Grozav asta îmi mai trebuia. Richard trage de mine.

-         Las-o aici.

-         Poftim?

-         Las-o cu mine Luce. O să stăm amândouă, văd că la câtă grabă e pe voi nu pot să cer prea multe explicaţii. Şi apoi mă gândesc ca Olivia nu vrea să îşi petreacă Crăciunul într-un spital.

-         Spital?! Întreabă micuţa alarmată.

-         Lucien, hai odată!

Sunt presat ca şunca. De ce toată lumea mă vrea? Sunt doar un simplu om, ce am făcut să merit toate astea?

-         Argh, fie! Răbufnesc eu. Olivia, asculţi de Robin şi nu pleci nicăieri, ne-am înţeles? Întreb autoritar.

-         Da să trăiţi! Zâmbeşte ea.

-         Ai grijă de ea ca de ochii din cap. O avertizez pe sora mea. Deşi la cum prevad situaţia, cred că  Olivia va fi cea care va trebui să aibă grija de ea.

-         "Da să trăiţi" glumeşte ea trăgându-mi cu ochiul. O sărut fugitiv pe Olivia pe creştet şi pe sora mea pe obraz mulţumindu-i că are grija de ea. Cred că am fost binecuvântat să fiu înconjurat de oameni aşa buni.