Possessive Love - Harry Styles A.U. FanFiction - I. Syndrome

Capitolul 58

-          Nu trebuie sa facem asta acum, a raspuns el, scuturandu-si usor capul.

-          Harry, maine dimineata o sa ne trezim si tu o sa iesi pe usa aia, iar eu o sa dispar undeva pe o sosea si nici Dumnezeu nu stie daca ne vom mai vedea. Deci spune-mi macar cum vrei sa-l cheme pe copil!

El a oftat, privindu-ma ingandurat.

-          Lucas daca e baiat si Rose daca e fata, a raspuns.

-          Sunt nume frumoase, am completat, mai mult pentru mine.

Apoi m-am lasat indrumata spre patul mare si rece in care corpul meu s-a asezat. Bratele lui Harry ma lipeau de el, iar mainile noastre erau impleticite strans si fiecare gand rau ma pastea in momentul asta.

-          De ce am impresia ca asta e ultima noastra noapte, Harry? am intrebat cu o voce tremuranda.

-          Nu este, a negat incet.

-          Orice ar fi, tine minte ca te iubesc, Harry, am spus.

-          Nu vorbi asa, a zis aspru.

Mi-am muscat buza, iar mana mea a strans-o si mai tare pe a sa. Stiam pur si simplu. Nu eram destul de norocoasa sa trec peste asta nevatamata. Doar stateam si asteptam ca aceasta catastrofa sa imi explodeze in fata.

Si voiam asa de tare sa ne salvez pe toti si sa ne intoarcem la zilele rele care se terminau frumos, dar toate pareau sa se evaporeze de langa mine. Incercam sa nu ma gandesc la asta ca la ultima noapte sau ca la ultimul somn, dar nu puteam. Tot ce ma inconjura imi amintea de asta. Harry. Harry era tot ce ma inconjura si aveam nevoie sa ramana asa. Nu puteam sa o fac altfel. Nu ma vedeam trecand peste nici macar cu privirea. Aveam nevoie de Harry sa ma faca puternica pentru ca Dumnezeu stie cat de slaba sunt fara el.

Mi-a fost frica sa adorm, dar am facut-o. Am facut-o si mi-a parut asa de rau deoarece nu am sesizat cand au trecut orele in care am stat langa Harry. Poate ultimele. Dar am adormit si m-am lasat inghitita de intunericul ala care ma face sa ma simt asa pierduta si mereu speriata. Inca putin, Alice! Inca putin si ai trecut si peste asta!

*

Era ora cinci dimineata, iar Harry ma ajuta sa-mi leg conversii, avand in vedere ca eram imensa si nu ma puteam apleca. Aveam pe mine hanoracul lui negru si niste blugi mai vechi. El era tot in negru si pana si privirea lui era intunecata. Am privit camera din nou ca sa imi tatuez in minte cum arata fericirea. Am tras aer in piept si am luat mana libera a lui Harry. Am coborat scarile, el ducandu-mi geanta cu putine lucruri. Jos era agitatie si nimeni nu indraznea sa zambeasca.

-          Gata? a intrebat Niall cand am ajuns si noi jos.

-          Hai sa-i dam somn nenorocitului asta! a zis Louis, batandu-l usor pe Harry pe umar.

Rita a lasat un suras sa-i scape, desi ochii ii erau plini de lacrimi. Palmele lui Harry mi-au cuprins fata atent si ochii nostri s-au privit. Dar nu era trist. Era linistitor, era frumos. La fel ca in prima zi, Harry. Cand a vazut ca privirea mi se intuneca de lacrimi, a zambit usor si a soptit:

-          Sa nu o faci!

Buzele lui s-au lipit de ale mele usor. Cand ne-am departat, am clipit des si i-am oferit un zambet trist. Puteam sa fac asta. Urma sa fac asta!

Harry si Louis au iesit pe usa si i-am privit cum au urcat in masina joasa si neagra, turand motorul. Harry conducea. Nu m-am putut aseza, dar in schimb, am ramas pironita langa perete, privind dupa masina care nu se mai vedea deja de mult timp.