Lola şi penele păunului (✔)

Prolog

Nori negri se ridicau peste New York. În timp ce soarele se ascundea în spatele lor și dispărea în centrul pământului, ultima adiere a vântului călduț de final de octombrie a deranjat frunzele nu foarte îngălbenite. Păsările și-au luat zborul nu înainte de a cânta o melodie, în semn de rămas bun, pe care o intitulau: pe primăvara viitoare. Luminile orașului au început să se aprindă, iar oamenii grăbiți alergau să ajungă acasă de teama ploii.

De la o fereastră de la etajul al treilea din corpul din est al Facultății de Drept, o fată brunetă, cu părul prins în coadă și ten măsliniu asculta la profesorul ei mai în vârstă. Creta se izbea de tabla neagră, în timp ce vocea îngroșată a bătrânului din fața amfiteatrului trezea mințile adormite ale studenților. Prelegerea sa părea să nu mai aibă final, iar ceasul mare de lângă tablă nu voia să anunțe sfârșitul săptămânii de cursuri. Pe catedra de lemn ședea un calendar vechi și prăpădit, mâzgălit din loc în loc, iar data curentă era încercuită: 24 octombrie 1980, o zi de vineri obișnuită. Deși mai era cel puțin o lună până la examene, viața de student la Universitatea din New York nu era deloc ușoară în perioada aceea.

Cu cinci minute înainte de încheierea oficială a săptămânii, scrisul impecabil al profesorului Hallway, de drept civil, s-a pierdut într-o beznă neaflată în program. Becurile au încetat brusc să mai funcționeze, iar sunetul cretei, enervant în viziunea unora, lovită de tablă s-a oprit la mijlocul unei propoziții. A fost liniște preț de câteva clipe, câțiva studenți încercând să-și dea seama ce s-a întâmplat, în timp ce adormiții anului se frecau prostește la ochi, crezând că încă dormeau. Din ultimele locuri ale amfiteatrului au pornit murmure și forfote, până când au ajuns și la urechile blege ale profesorului Hallway. A dat din mâini bărbatul cărunt, trecut de vârsta mijlocie, de parcă studenții îl puteau vedea prin negura care îi înconjura. Cei mai fericiți să stea la geam au încercat să privească prin sticla aburită, dar singura luminiță se observa la aproape un kilometru, în cealaltă parte a Parcului Central. Ochii lor lipiți de fereastră nu vedeau nimic în apropiere, dar urechile prindeau zarva făcută de colegii mai gălăgioși.

— Gata, gata, a încercat profesorul să-i potolească. A căzut doar curentul.

Câteva urechi s-au ciulit prin beznă, în timp ce alții s-au grăbit să-și bage caietele și cărțile în ghiozdane, bucuroși de întrerupere. Unii chiar au chiuit slab, suficient de tare însă ca ecoul să capteze sunetele și să le trimită în întreaga încăpere. Râsetele au fost înlocuite rapid de panică. Trei împușcături au spart timpanele mai multora, urmate mai apoi de altele din ce în ce mai zgomotoase. Câțiva studenți au privit în neștire prin sală, de parcă ar fi putut vedea ceva, în timp ce alții au sărit lângă ferestre să vadă ce s-a întâmplat. Alte patru împușcături i-au făcut să tresare. De data asta s-au auzit puternic și cu ecou, ca și când veneau de la etajul de jos. Hallway a țipat în clasă să se baricadeze ambele intrări, iar studenții, împiedicându-se de trepte, au pus scaune și orice au mai apucat în uși, blocându-le. Liniște s-a lăsat mai apoi între cele o sută și ceva de suflete care se aflau singure la etajul al treilea, baricadate în cea mai mare sală de pe palier. Mai multe focuri de armă i-au speriat pe unii, în timp ce alții bombăneau despre presupusul loc din care se auzeau. Câțiva s-au bătut cu pumnul în piept cum că ar veni de afară, în timp ce alții, mai panicați, au răspândit zvonul cum că ar veni de pe scări.