— Pentru cine sunt toate astea? o întrebă Naty de îndată ce o văzu.

     — Pentru Alexa. Acum că a rămas fără jucării, m-am gândit că ar fi frumos din partea mea să îi cumpăr unele noi, spuse Meredith.

     Naty ieși singură din casă fără să mai spună altceva și se așeză pe treptele reci din fața ușii. Observând asta, Dominic merse după ea.

     — Ești bine? o întrebă el, așezându-se lângă ea pe treaptă.

     — Nu o plac deloc pe Alexa, tati. Nu vreau să devină sora mea.

     — Stai liniștită, scumpa mea. Dacă testul iese negativ, Alexa nu va fi sora ta, îi spuse el.

     — Tati, sunt destul de obosită. Ai putea să mă duci la hotel? Vreau să dorm, spuse ea.

     — Bineînțeles. Lasă-mă să o chem și pe Meredith, spuse Dominic.

     Naty îl prinde de încheietură, nelăsându-l să plece.

     — Nu este nevoie. Oricum nu cred că va vrea să vină cu noi.

     Naty își răsuci privirea spre fereastra de la camera Alexei. Prin aceasta putea vedea clar cum Meredith îi arăta fiecare jucărie și obiect vestimentar pe care îl cumpărase, zâmbind cu gura până la urechi.

     — Haide să mergem, tati.

     Cei doi ajunseră la hotel, apoi Dominic încercă să o sune pe Meredith, pentru a o anunța unde sunt. Zadarnic, însă, deoarece ea nu răspundea. Indiferent de câte ori o sunase Dominic, ea nu îi răspunsese nici măcar o dată.

     Era deja seară când ușa de la camera lui Dominic se deschise, iar în încăpere intrară Meredith și Alexa. Naty strâmbă din nas atunci când văzu rochia roz pe care o purta Alexa, gândidu-se că ea ar fi arătat mult mai bine în ea.

     — Ce somn mi s-a făcut. Merg în camera mea să mă culc. Noapte bună tuturor, mai puțin vouă, le spuse Naty Alexei și lui Meredith când trecu pe lângă ele.

     — Alexa, mergi să te speli pe mâine, îi spuse Meredith.

     Alexa merse în baie pentru a se spăla pe mâini, moment în care Meredith îl întrebă pe Dominic:

     — De ce se poartă Naty așa cu mine și Alexa?

     — Poate pentru că petreci atât de mult timp cu ea și ai uitat de Naty. Sau poate pentru că ai acuzat-o pe Naty de lucruri pe care nu le-a făcut, îi răspunse el.

     — Dominic, ai văzut și tu că Naty o împingea pe Alexa atunci când a căzut din leagăn. Cât despre jucării, Alexa ne-a arătat dovezi. Era firesc să o cred, se apără ea.

     — Nu, firesc este să nu o abandonezi pe Naty, care te idolatrizează, pentru o fată oarecare, spuse Dominic.

     — Alexa nu este o fată oarecare, ci fiica mea, zise Meredith printre dinți.

     — Nu ai cum să știi asta până la venirea rezultatului testului ADN, spuse Dominic ducându-și mâinile la ceafă din cauza stresului.

     — Tu și Naty sunteți doi egoiști, spuse Meredith.

     — Poftim? zise Dominic uimit de vorbele ei.

     - M-ai auzit bine. Tu și fiica ta sunteți foarte egoiști. Totul a fost bine atât timp cât mi-am dedicat fiecare minut din viață vouă dar acum, când am o altă preocupare, nu mai sunt suficient de bună.

Legământul: Promisiunea meaWhere stories live. Discover now