- De ce vrei să fumezi? întreabă brusc, privindu-mă în ochi.
- Fiindcă e o iluzie care funcționează pe moment. Îți păcălește creierul și te face să uiți pe pentru câteva clipe de toți și de toate. Iar eu... bănuiesc că am nevoie de asta în momentu...
¡Ay! Esta imagen no sigue nuestras pautas de contenido. Para continuar la publicación, intente quitarla o subir otra.
Îmi șterg lacrimile cu podul palmei, apropiindu-mă ușor de fata cu chip palid care-mi zâmbește din capătul scărilor. Ochii săi de un albastru marin încadrați de pistrui micuți răspândesc raze de soare ce încălzesc încăperea posomorâtă. Părul șaten îi cade în bucle lungi peste umerii dezgoliți ce se bucură de atingerea subtilă a soarelui de iulie. Buzele roșiatice sunt arcuite într-un zâmbet inocent și sincer care te duce cu gândul la copilărie.
Mă opresc în fața ei, atingând cu delicatețe cristalul ce protejează grijuliu zâmbetul fetei. Plec capul, incapabilă să mai privesc fata din poză. E atât de fericită! Radiază de fericire... Se simte iubită, apreciată, protejată. Preț de câteva clipe îmi este milă de ea, dar apoi sunt cuprinsă de o ură inexplicabilă. O urăsc! Ea este atât de fericită, iar eu sunt atât de distrusă! Are toată viața înainte, are planificat tot viitorul, dar eu trăiesc cu incertitudinea zilei de mâine, neștiind dacă am să mai deschid ochii următoarea dimineață.
Ridic brusc capul, privindu-mi reflexia așternută pe cristalul imaculat. Eu eram acea fată. Eu eram fata din poză, cea pe care acum o urăsc din adâncul sufletului. Acum sunt un zombi, am ochii tulburi și întunecați, buzele palide, fără nicio nuanță și inima frântă. Sunt o epavă, o umbră a ceea ce am fost cu doar câteva luni în urmă, când numele lui îmi era străin, când încă nu gustasem amărăciunea iubirii.
Un rânjet nebun îmi înflorește pe chip în timp ce lacrimi de gheață îmi pătează pielea. Cât de fericită eram, cât de inocentă, cât de credulă! La naiba cu tine, Aiyana! La naiba cu inima ta defectă care s-a îndrăgostit de prințul pierzaniei! La naiba cu sufletul tău ce s-a lăsat furat de el!
*** 18 iulie ***
— Acum ori niciodată! E alegerea ta, e ultima ta șansă!
— Exact, e ultima mea șansă! exclam, ferindu-mi privirea.
— La naiba, spune-i! Tu nu vezi cum se uită la tine?! Cât timp mai ai de gând să continui așa?
Olivia țipă exasperată, încercând să acopere muzica asurzitoare care răsună din boxe și umple pub-ul de viață cu ușurință. Oftez, închizând ochii câteva clipe. Când îi deschid îmi fixez privirea asupra fetei din fața mea care își trece degetele prin păr, vizibil enervată de încăpățânarea mea. Îmi pironesc privirea în ochii săi de caramel câteva secunde, dorindu-mi să găsesc o urmă de incertitudine, dar este în zadar. Olivia crede cu tărie în vorbele sale.
Plec privirea, schițând un zâmbet de dezamăgire în timp ce-mi întorc capul în dreapta, reperându-l cu ușurință în mulțime. Poartă o cămașă turcoaz, descheiată la primii nasturi, care-i pune ochii în evidență. Șuvițele de un castaniu închis îi mângâie subtil tenul bronzat, dându-i aerul unui surfer profesionist. Îmi zâmbește radios de la bar, privindu-mă fix.
