A fost atât de întâmplator. Atât de magic. Am sa îmi amintesc toată viața mea cum dintr-o greșeală, una atât de neintenționată, am dat de tine. Încă simt razele soarelui ce imi mângâiau chipul in drum spre locul unde obișnuiam spun puțin timp după ce te am întâlnit, "acasă". Vântul radia plăpând printre pletele mele castanii, iar pasul îmi era radical grăbit.
Mai auzisem de tine, nu erai o persoana total necunoscuta pentru mine, deși te recunoșteam doar din poze. Nu erai deloc genul meu, și oricum eram convinsă că între noi nu ar putea exista nici măcar o relație de prietenie. Nu puteam sa mi te imaginez ca un ideal pentru mine, dar totusi...
Ai intrat pe ușă, îmbrăcat in costumul tău bleumarin, cu un zâmbet palid pe față. Păreai plictisit, lipsit de vlagă. Eu stăteam rușinată pe scaunul din bucătăria ta, încercând să descopăr cum să rezolv problema pentru care am si ajuns la tine acasă. Te am privit pentru câteva secunde, după care am aplecat capul timid. Mai privit lung si dintr o data pe fața ta a apărut un surâs, tu fiind parca intimidat de prezenta mea. Contactul vizual fusese unul scurt dar din acea clipa, toate gândurile mele legate de tine, s au destrămat. In ziua aceea, țin minte cum ai vrut sa ma înveți sa mă bat, si cum ne am jucat ore in sir pe PlayStation, uitând ca in scurt timp eu trebuia sa ma întorc acasă. Ma îndrăgostisem de tine, de caracterul tău, dar nu puteam sa recunosc nimic. Prezenta ta îmi aducea o fericire aparte, si pana in clipa aceea, așa ceva nu mai simțisem. Începusem sa vorbim prin mesaje, non stop, si simteam cum între noi se Leagă ceva mai mult decât o simpla prietenie. Acesta a fost începutul nostru, dar ca toate, a venit si cu un sfârșit.
Noua luni mai tarziu, chipurile noastre s au intersectat din nou. Eram doi străini, cu un bagaj de amintiri in spate. Știam ca ce a fost între noi nu a fost consumat pe deplin. Încă te iubeam si Chiar si după atât de mult timp, te voiam. Cu tine am avut o conexiune aparte, una pe care chiar de ne despărțeau sute de kilometrii și zeci de persoane, nu mi doream sa o pierd. In mine ardea încă dorinta ce o purtam. Înainte de tine totul era atât de neclar, și persoanele pe care credeam ca "le am iubit", nu le iubisem cu adevărat. Pana in acel moment vedeam iubirea ca pe o distracție, fiind doar o iluzie. Pana sa dau de tine,
eu, nu am iubit, sau cCel puțin nu cu tot sufletul.
Din dorinta arzătoare de a avea cât mai mulți prieteni, pretendenți, experiențe, poze și ieșiri de toate felurile, s a transformat in dorinta de a te tine doar pe tine, la pieptul meu. Trecutul meu devenise cu adevărat trecut, vrând ca tu sa mi fi tot viitorul. Voiam sa găsesc in tine iubirea pe care o cautam la început, sa găsesc prietenul care sa ma asculte, sa găsesc susținerea ai distracția, intr o singura persoana.
Nu știu dacă ar trebui sa fiu sau nu fericita pentru asta, caci din tine, omul meu, te ai transformat in tot ce ai zis ca nu te vei transforma.
Dacă e ceva ce doare aldracu de tare, e sa implori pe cineva sa te iubească atât de mult precum o faci și tu, iar acel om, sa nu înțeleagă nimic. Asa ca ți am spus...
