Legământul: Promisiunea mea

Capitolul XXXIX

— Și ce ai vrea să fac? Nici măcar nu a împlinit nouăsprezece ani. Ai vrea să îl vezi în pușcărie de la vârsta aceasta?

— Ar fi trebuit să se gândească la asta înainte de a o viola, spuse el.

— A fost doar o greșeală, insistă Josephine. Nu îl putem lăsa să fie închis doar pentru atât.

Autoritatea femeii se impunea în fața lui Dominic, care avea doar douăzeci și patru de ani pe atunci și a cărui opinie nu conta prea mult în casă.

— Felix, ai ceva de spus? îl întrebă Preston.

— A fost un accident. Vă jur că nu voi mai face niciodată așa ceva, dar nu mă trimiteți la închisoare, se grăbi tânărul să spună.

Dominic își dădu ochii peste cap la auzul vorbelor sale. Cei doi frați nu se înțeleseseră niciodată prea bine. Dominic era genul de băiat serios și calculat, pe când Felix lua decizii fără să se gândească prea mult la repercusiuni.

— Nu îl vom trimite pe Felix la închisoare, spuse Preston. Dar nici nu va mai locui aici. O rudă de-a mea are o fermă în Arizona. Felix va locui acolo pentru următorii zece ani.

— Zece ani? spuseră la unison Josephine și Felix.

— Nu crezi că este prea mult? încercă femeia să îl înduplece. Cred că își va învăța lecția în doar câteva luni.

— Nu, Josephine. Felix trebuie să înțeleagă faptul că acțiunile sale pot avea consecințe. În maxim trei zile, vreau să plece din această casă.

Preston urcă în camera lui de la etaj, lăsând-o pe Josephine cu un gust amar.

— Te bucuri, nu-i așa? îi spuse ea lui Dominic. Pun pariu că abia așteptai ca Felix să facă un pas greșit ca să scapi de el.

— Nu prea am motive de bucurie. Vreau doar ca el să plătească pentru ce a făcut. Iar tu ar trebui să cauți acea fată și să te asiguri că nu îi lipsește absolut nimic nepotului tău.

După ce spuse acestea, Dominic merse în dormitorul său. Se aștepta la orice din partea fratelui său și nu îi părea rău pentru pedeapsa pe care i-a dat-o Preston. În schimb, voia să o întâlnească pe biata fată a cărei viață fusese ruinată.

Următoarea zi, Felix a fost dus la aeroport de către Preston. În casa familiei Brown, toți evitau acest subiect, lucru care îl enerva la culme pe Dominic. Tot ce își dorea mai mult era să se asigure că fata și copilul ei erau bine.

Lunile au trecut pe nesimțite până când, într-o zi, Josephine se întoarse acasă cu un zâmbet șiret pe chip.

— S-a întâmplat ceva? o întrebă Preston, care juca șah la parter cu Dominic.

— Am vorbit cu mama fetei. După ce va naște ne va da nouă copilul și îl vom crește noi, spuse femeia.

Preston și Dominic se ridicară amândoi brusc în picioare.

— Poftim? zise bătrânul. Nouă de ce nu ne-ai spus că ai găsit-o?

— Tocmai v-am spus. Oricum, nu am vorbit cu fata însăși, ci doar cu mama ei. Dar i-am dat numărul meu de telefon și mă va suna când se va naște copilul.

— Ce fel de oameni și-ar da pur și simplu copilul unui necunoscut? se întrebă Dominic cu voce tare.

— Dacă ai vedea unde trăiesc, ai înțelege. Cartierul unde locuiesc este plin de oameni săraci. Nu mă mir că ar vrea să își dea copilul unei familii bogate. Noi îi vom oferi ceea ce ei nu ar putea niciodată să îi ofere, spuse Josephine dezgustată. Plus că nu i-am spus că sunt mama celui care i-a violat fiica. Am folosit un nume fals și i-am spus că fiul meu și soția lui vor un copil dar nu pot concepe unul, și aș vrea să îl adopt pe al lor.