Capitolul 14

83 4 2
                                    

- Hapciu! 

Oh, grozav. Se pare că toate rugăciunile mele de ieri cum să nu răcesc nu prea au avut efect. Acum ce fac, îmi e prea rău ca să mă dau jos din pat... și trebuie să mă văd cu tata, apoi cu Xiao pe balcon. Chestia asta a devenit o rutină zilnică și să nu mă țin de activitățile astea îmi dă o stare de neliniște. Nu vreau să stau toată ziua în camera mea... dar nu cred că aș face nimănui un bine dacă aș ieși de aici în starea în care sunt. Faptul că strănut nu e singurul lucru care mă face să mă simt aiurea. Am și frisoane, deci e posibil să am febră, iar asta nu-i a bună. Și nici nu mi-am luat medicamente...

Fix când mă gândeam la chestia asta și la cum aș putea să fac rost de ceva pentru a mă însănătoși aud cum se deschide ușa și apoi îl văd pe tata stâng în prag. Apoi mai aud și niște sunete de la fereastră și când mă uit în direcția aia văd cum răsare de sus o claie de păr brunet cu verde. Primul meu gând e că seamănă cu un liliac când stă așa... Hei! Nu mă judecați! Am febră, bine?

Jur, sincronizarea lor nu putea să fie mai bună de atât.

- Nu ai apărut jos, deci m-am gândit că s-a întâmplat ceva, spune tata.

- Am răcit doar.

Xiao oftează.

- Muritorii...

- Hei, nu am cerut eu să răcesc! În plus, ce cauți aici la ora asta, de obicei ne vedem seara.

Își mută privirea în altă parte.

- L-am găsit așteptând jos. 

Așteptând jos? Hm, deci așa stă treaba...

- Ți-a fost dor de mine?

E doar o simplă glumă, dar din cine știe ce motiv nu-și dă seama de asta. Mă prind de acest lucru din modul în care reacționează.

- Nu spune bazaconii! Idioato!

Chestia asta e atât de amuzantă încât simt nevoia să râd, dar imediat cum dau frâu liber râsetelor mele acestea se transformă într-un horcăit. Tata se apropie imediat de pat, iar Xiao se dă jos de pe geam și intră în cameră. Nu se apropie, din păcate.

- Chiar ai răcit. Și ai stat așa puțin pe balcon aseară.

Nu știu dacă o jumătate de oră se pune ca fiind puțin, dar fie cum zici tu.

Xiao stă cu brațele încrucișate și se uită oriunde, numai la mine și la tata nu. Sper că nu se gândește că e vina lui că am răcit eu. A fost alegerea mea să mă duc la balcon când știam foarte bine că e frig.

- Nu am știut că ai răcit, deci nu am adus medicamente. E posibil să aibă pe aici pe la han, dar nu sunt foarte sigur, cred că cel mai bine ar fi să mergem să cumpărăm. Știu o farmacie în Liyue de unde am putea...

- Mă duc eu. 

Poftim?

- Ai vrea să faci asta?

- Da, până la urmă e de datoria mea să am grijă ca oamenii din Liyue să fie bine.

Nu prea cred că la categoria asta intră și o simplă răceală, dar mă rog...

Să nu mai zic că sunt o grămadă de oameni în port, iar lui nu-i place să se afle în mijlocul mulțimii.

- Nu, spun eu. Pot să mă însănătoșesc și fără medicamente.

- Nu spune prostii, dragă. O să fie bine, nu?

Îl văd pe Xiao cum dă din cap în semn de încuviințare. Poate că spune asta și pare destul de hotărât când o zice, dar nu mă pot abține să nu-mi fac griji. Într-un fel mi se pare hilar, modul în care nu e învins în nicio luptă, dar când vine vorba de mai mulți oameni care se află în același loc...

Wish upon a lanternWhere stories live. Discover now