Wish upon a lantern

Capitolul 11

Nu cred că aș putea descrie expresiile de pe chipurile tuturor când am mers prin tot hanul, de la mine din cameră până jos unde mă așteaptă tata, cu Xiao stând în spatele meu. Firește că a fost mereu impasibil și netulburat de toate privirile care i se aruncau, dar cred că am fost eu suficient de agitată cât pentru amândoi. Și desigur, tata a fost cel mai surprins dintre toți când am ajuns în locul unde ne întâlnim de fiecare dată. Nu i-am povestit de pariul pe care l-am făcut aseară... nu că aș fi avut cum din moment ce nu ar fi ajuns niciun mesaj de-al meu așa de repede la el. 

- Încântat de cunoștință, spune tata când ne apropiem.

- ...

Dându-mi seama că dacă nu fac ceva repede Xiao nu o să zică nimic îl înghiontesc în coaste și încerc să-i transmit din privire „tu ai vrut să fii, așa că nu fii morocănos". Se uită la mine cu coada ochiului și parcă simt vibrând din toată ființa lui cum îmi spune să nu-l tratez ca pe un copil. Rezist dorinței de-a-mi da ochii peste cap. 

- Și mie îmi pare bine.

- Ce te aduce astăzi aici?

- Nimic special.

Mai vag de atât nu cred că putea să fie, dar într-un fel mă așteptam să nu fie prea vorbăreț. Abia s-a obișnuit cu prezența mea, deci nu mă aștept ca dintr-odată să treacă peste dorința lui de-a fi singur. Dar cred totuși că încearcă din greu să treacă peste asta... deși nu înțeleg exact de ce. Nu-mi dau seama de ce a vrut să vină azi cu mine și cu tata spre... oriunde o să mergem, dar nici nu mi-a stat capul la asta. Am fost prea bucuroasă că m-a întrebat ce m-a întrebat încât nu m-am mai gândit și la acest aspect. Ar fi trebuit?

- Unde vom merge azi?

- Mă gândisem să ne plimbăm prin jur, după care să ne așezăm undeva și să mâncăm. Cu alte cuvinte, vom sta la iarbă verde.

- Sună plăcut. 

Xiao nu spune nimic, doar se uită spre mine.

- Ce părere ai?

- N-am o problemă cu asta. 

Și așa se încheie și momentele în care o să mai spună ceva. Nu știu de ce, dar simt că nu o să mai vorbească de acum înainte. 

- Atunci să mergem. 

Încuviințez și o iau din loc. Tata și cu mine mergem pe același rând în timp ce Xiao stă în spatele nostru. Aș vrea să știu la ce se gândește în clipa asta, dar din păcate nu pot să-i citesc mintea. Sper că se va bucura de plimbare. Știu sigur că eu o să mă bucur. 

- Ce întrebare dorești să-mi pui astăzi, dragă?

- Să vedem... 

Îmi ia câteva momente să mă gândesc la ceva ce-aș putea să-l întreb. Am primit răspunsuri la multe dintre întrebările pe care le aveam, mai ales că în fiecare zi îmi povestea și unele lucruri pe care voiam să le știu, dar despre care nu puteam să întreb. 

- Înainte să vin aici, ce făceai în timpul liber?

Nu cred că am vorbit vreodată despre asta, pare o întrebare bună.

- Nu făceam multe în timpul liber. În mare parte mă gândeam la voi cei de acasă, dar nu reușeam niciodată să-mi fac timp să vă vizitez. În principal pentru că timpul liber pe care-l aveam la dispoziție nu-mi permitea să călătoresc mai multe zile și mai ales o distanță atât de mare. 

- Dar nu mi-ai scris niciodată, spun.

Nu dau vina pe el, știu deja că era de părere că-l urăsc pentru că ne-a lăsat să ne descurcăm singure... sau cel puțin așa am crezut.