Wish upon a lantern

Capitolul 6

Când mă duc din nou pe balcon în seara aceea cu porția de tofu în mâini... după întâmplarea de mai devreme... îl găsesc așteptându-mă cu mâinile împreunate și cu o încruntătură pe chip care ar putea fi permanentă. Nu a zis mare lucru azi când m-a condus înapoi la han, deci am presupus că nu are să-mi zică nimic... dar acum nu mai sunt de părerea asta. Mă apropii de el cu pași mici.

Îl aud cum mârâie.

Nu-i de bine.

- Xia... 

- Ce-a fost în capul tău?! urlă el.

Yikes! Nu mă așteptam la asta!

- Nu-i suficient că vii aici și mă deranjezi în fiecare seară, dar mai ești și un magnet pentru belele.

- Magnet pentru... Hei, a fost doar o întâmplare.

- O întâmplare care m-a făcut să-mi pierd timpul când puteam face orice altceva mult mai bun. 

Bine, chestia asta chiar m-a enervat. Cine se crede?

- Oh, scuză-mă, Majestate. N-am știut că viața mea e așa de nesemnificativă.

- Nu este. Ești doar o muritoare jalnică care nu e în stare să se apere. 

- Îmi pare foarte rău că ți-am irosit timpul prețios cu prostiile mele.

- Păi să știi că a fost o prostie în toată regula. Știam că muritorii sunt proști, dar tu i-ai întrecut pe toți. Și mai ai și tupeul să vii aici mereu... ca să faci ce? Ce urmărești?

- Nu urmăresc nimic, domnule adept. Vreau doar să mă bucur de priveliște.

Bine, e oarecum o minciună. Da, vreau să mă bucur de priveliște, dar chiar vreau să știu de ce a apărut atunci. Nu sunt sigură dacă ce spune acum e adevărat sau nu. La urma urmei dacă era de părere că sunt așa de proastă și că doar își pierde vremea cu mine... nu ar fi apărut deloc, nu?

- Chestia aia e numai de decor? întreabă el arătând spre talismanul meu pe care-l am la brâu.

Se referă la talismanul cu semnul pyro pe el. Probabil nu am mai adus vorba de asta, dar toți cei care au o Viziune poartă câte unul.

- Nu. Dar nu am cum să folosesc Viziunea fără o armă.

- Atunci de ce naiba nu-ți iei una?!

De data asta aud ceva diferit în vocea lui. Muritoare jalnică care nu știe să se apere zicea el...

- De ce nu m-ai lăsat să mă omoare acei monștri dacă viața mea e atât de nesemnificativă precum zici?

- Asta e treaba mea.

- Ți-ai făcut griji pentru mine, este?

- Ce?

- Ți-ai făcut! De asta ai venit să mă salvezi!

Se uită la mine cu aceeași expresie șocată pe chip ca în ziua în care i-am spus că e adorabil pentru că e scund. 

- Să-mi fac griji pentru... pentru tine? Nu fii ridicolă!

Imediat cum zice asta încep să râd, iar el e luat prin surprindere din nou. Doar că de data asta nu se enervează și nici nu încearcă să fugă de mine.

- Ce e așa amuzant?

- Nu știi deloc să minți, spun.

Îl aud din nou cum mârâie, dar de data asta nu mă mai sperii. Acum că știu ce s-a întâmplat.