Și as putea spune că nu sunt ceea ce toți cei din jurul meu au impresia că sunt. Căutând imperfecțiunea în orice por, și perfecțiunea în suflete, am ajuns într un punct în care tot ce îmi doream era sa ma simt iubita, sau cum ar spune alții, sa am acea prea numită "validare". Mereu mi s a părut o prostie, dar am fost și în punctul acela, numind-o extrema în care sincer, nu îmi doresc să mă mai aflu.
Totul a început când eram la o vârsta prea frageda cât sa îmi dau seama ca fac primii mei pași spre o viața îngrozitoare care nu avea sa îmi aducă decât o suferința amarnică care nu avea să îmi aducă nimic bun. O suferința de altfel, care avea sa se reverse asupra mea cu o putere de neimaginat pentru un suflet atât de fragil și pur . Din păcate impactul nu a fost unul tocmai plăcut, iar consecințele au avut urmări care s-ar putea sa ma urmărească tot restul vieții mele, și sa rămână ca niște răni deschise undeva in adâncul meu,îngropate in portițele întunecate ale minții mele.
Și când te gândești ca tot ce îmi doream era un strop de atenție din partea celor pe care îi iubeam...
Prima dată desigur, am căutat refugiu în brațele alor mei, dar din păcate generația în care m-am născut era una mult mai diferită de cele din urma noastră. Social-media era pe atunci cel mai mare lux pe care ți-l puteai permite, sa fi "EMO" era un trend, depresia era o moda pe care toți o abordau când aveau o zi proastă și bullying ul era la ordinea zilei. Totul luase o întorsătura gigantica, iar eu...eu era rătăcită, la fel ca majoritatea persoanelor din generația mea. Părinții nu mai țineau pasul cu tot ce se întâmpla in jurul nostru. Erau depășiți de toate lucrurile ce se învârteau in jurul unor chipuri pe care teoretic le ai putea numi tinere dar practic, rănite de răutățile pe care le primeam gratuit din partea altora. Nu vreau să dau vina pe generația de rahat în care m am născut, vreau doar sa spun ca totusi a avut o influența negativă asupra mea, la fel ca neînțelegerea pe care o primeam din partea celor dragi.
Prieteniile erau mai mult de fațadă și ăsta e un punct important din Copilăria mea. Toți cei care erau pe atunci in preajma mea, erau mai mari decât mine, și asta le a dat puterea suprema de a se comporta cu suprietioritate față de mine, făcându ma oricum să mă simt dorită sau mai de grabă, băgată in seama. Tot ce Imi doream practic. Dacă stau să privesc în urmă, eram chiar ușor influențabilă, pentru ca de cele mai multe ori mă numeau "clown" ul grupului, iar eu chiar credeam că râd de glumele mele și nu de mine în sine. Eram un fel de subiect taboo. Și deși mi am măcinat multe nopți planând din cauza faptului că cei din jurul meu nu ma plac, continuam să fac pe Măscăriciul încercând sa le aduc zâmbetul pe buze, ca poate poate cu puțin nororc cineva v-a dori sa mi fie cu adevărat prieten. Mare greșeală. Cu cât mai mult încercam, cu atât mai mult intram intr-o mare de gânduri negative legate de mine. Poate ca nu eram îndeajuns de bună pentru cei din jurul meu? Sau poate eram prea bună uneori?
Mi au trebuit luni sau poate chiar ani buni sa realizez că mai am de trecut prin multe până să dau de "glow up" ul de care am nevoie. Nu eram nici pe departe un copil frumos, sau de treabă, sau cum ar spune acum ai mei "un copil normal" . Eram tot ce nu ar trebui sa fie un copil defapt. Vârsta nu ma ajuta deloc iar maturitatea nici atât, dar totusi îmi doream cu atâta stupoare sa trec prin toate etapele vieții in cel mai scurt timp. Credeam ca asta e o soluție care îmi va rezolva toate treburile care pe atunci le numeam probleme. Și cu pași mici, am ajuns sa fac Greșelile pe care le făceau toate fetele din generația mea, crezând că e cool. Machiajul era la ordinea zilei, deși profesorii se uitau cu un ochi strâmb la mine, părinții îmi interziceau sa o mai fac si copii din clasele mai mari se amuzau de fondul meu de ten care era cu 3 nuanțe mai închis decât culoarea pielii mele. Superstițiile hainelor la moda erau desigur și la mine o normalitate, deși să fim serioși, nimănui nu îi păsa atât de mult de cum ma îmbrac când gâtul meu avea o nuanță diferită față de fața mea. Dar oricum, eram la etapa în care hainele din Second hand îmi produceau greață și tot ce îmi doream e sa îmbrac țoale de firmă, crezând ca altfel, oamenii vor rade de mine deoarece sunt o persoana demodata cu haine luate la mâna a doua. Încet încet, am început sa utilizez tot mai des platformele de Facebook, Instagram sau snapchat, cu speranța ca într-o bună zi voi deveni un foto model cunoscut sau cine știe ce celebritate. In goana după like uri și aprecieri, pot sa declar că am fost și eu, deși eram conștientă că deși aveam sure de prieteni virtuali , în spatele acelui ecran eram doar eu, o ființa singuratica care abia își găsea pe cineva cu care sa petreacă câteva ore vorbind despre viață sau lucruri ce ma fascinează. Nu mi a luat mult până am ajuns să îmi lipesc buzele de prima țigară, apoi a doua, apoi a treia și tot așa. Și cu putina implicare, am reușit să ma integrez cu adevărat în primul meu grup de prieteni. Nu sunt mândra de asta, caci sincera sa fiu, a fost un grup de oameni pe care nu te puteai baza mai deloc, dar subiectul acesta îl las pe mai tarziu.
Și cam in felul acesta, in graba mea de a mă maturiza și a creste in ochii oamenilor, mi am făcut primul iubit, prima mie de urmăritori pe social media, urmată de a doua și a treia la scurt timp, primele oferte primite din partea unor fotografi pentru ședințe foto, primele agenții care m au contactat pentru a face parte din agenția lor, primele petreceri la care am fost in centrul atenției și așa mai departe. Fizic eram fericita căci am ajuns sa îmi îndeplinesc scopul de a ieși din zona de confort și a evolua, însă psihic, doar eu știam cât mai pot tine in mine. Și așa a început viața mea de adolescenta, plină de suișuri și coborâșuri, de momente fericite și momente triste, de iubire și dezamăgire, decizii după decizii, ca mai apoi sa îmi dau seama ca tot ce credeam că mă v a face in cele din urmă fericită, îmi aduce doar nemulțumiri și nopți întregi pierdute.
Blocată în spatele unui ecran, legată de persoane cu care nu aveam nimic in comun decât distracția și petrecerile, iubind oameni care nu mă iubesc, apreciind Frumusețea din plastic, urmărind perfecțiunea, nebăgand in seama inteligenta și bunătatea, mi am cauzat cu mâna mea, răul.
Și la urma urmei, ce mi lipsea defapt? De ce Îmi doream sa fiu ceea ce nu sunt și sa cresc intr un mediu care mă transforma în persoana care nici nu mi imaginam ca voi fi?
