ᵗʳᵉⁱᶻᵉᶜⁱ ˢⁱ ˢᵃˢᵉ ࿐ [the last]

1.3K 108 120
                                    

| Yoorim |

Eram doar doi copii când ne-am cunoscut. Am crescut unul lângă altul datorită prieteniei părinților noștrii, și am rămas de nedespărțit. Toți spuneau că noi suntem definiția prieteniei dintre un băiat și o fată, dar încă o dată s-a demonstrat că rar se găsesc astfel de cazuri.

Eram doar doi tineri neserioși și naivi. Ne certam din nimicuri și ne făceam geloși unul pe altul fără a ne da seama că ne răneam mai tare decât trebuia.

Eram tot timpul împreună. Ne spuneam 'te iubesc' de parcă ar fi fost o joacă de copii. Ne uitam unul în ochii altuia și ne vedeam lumile, dar păstram asta secret. Ne-a fost frică să nu fim respinși, deci am suferit ani buni în tăcere, fără a arăta ceva.

Credeam că mă vezi doar ca pe o prietenă, iar tu credeai la fel despre mine. Cei mai buni prieteni.

Faptul că de fiecare dată când ne certam ne separam și tu te duceai în club, mă făcea să cred că te simțeai prea presat de mine, îți luasem libertatea.

Dar nu era așa. Nu te duceai în brațele alteia, ci te duceai ca să uiți de durerea cerții. Niciodată nu m-ai înșelat, chiar dacă nu erai al meu.

Toate acele săruturi pe care mi le ofereai oricând aveai ocazia, nu m-au ambiționat să fac primul pas, dar așa a fost să fie. Dragostea necesită sacrificii.

Alintul pe care îl foloseai cel mai des, prințesă, avea cel mai puternic efect asupra mea. Făcea ca fiori să-mi traverseze întregul corp, și ca grădina de fluturași din stomacul meu să se trezească. Iubeam să aud cuvântul ăla din gura ta micuță, spus atât de suav, și cu atât de multă dragoste, însoțit bineînțeles de adjectivul mea.

Eram prințesa ta care avea nevoie numai de atenția și iubirea ta, iar tu erai prințul meu arogant și vulcanic, dar totodată iubitor și dominant.

Am trecut prin multe împreună, și am reușit să ne confesăm unul altuia, într-un final. Părea că momentul ăsta nu va veni niciodată, dar nu știi ce îți rezervă viitorul.

Iată că după miile de crize de gelozie din partea amândurora, timpul a trecut, iar noi am devenit doi adulți responsabili care se iubesc mai mult pe zi ce trece.

Ne-am mutat în căsuța noastră în Busan, pentru a fi mai aproape de părinții noștri, iar chiar lângă noi stau dragii de Soojin și Hoseok.

Într-adevăr, cuvintele surorii mele din acea seară s-au adeverit, spre tristețea ei. Am rămas însărcinată încă din prima noapte, deoarece nu am avut ce protecție să folosim.

Dar nu am regretat nimic. Ba chiar mă bucur că nu am sesizat de dinainte, și să ne pregătim. Dar cine avea să știe că în seara aia aveam să mă ofer bărbatului meu?

Acea seară a fost cea mai frumoasă din viața mea, însă a avut loc și o mică neplăcere atunci când ai coborât să-mi aduci un pahar cu apă deoarece eu nu mă simțeam în stare să mă ridic, iar bunica a venit și ea cu același gând, speriindu-se de moarte când ți-a văzut silueta în întuneric, începând să țipe crezând că este un hoț.

Aproape că te-a lovit cu umbrela în cap, tu fiind speriat pentru că purtai doar o pereche de boxeri. Răsuflai ușurat pentru că nimeni nu te vedea, asta până când părinții mei să-și facă apariția la parter și să aprindă luminile, rămânând șocați de imaginea din fața lor. Întâmplarea asta nu va fi uitată prea curând de nimeni.

Ryan a înțeles că suntem meniți unul altuia, iar după terminarea liceului nu am mai auzit nimic nici de el și nici de Melissa.

Anii au trecut, iar în prezent sunt însărcinată cu un al doilea băiețel. Dar nu este nimic, mai încercăm. Pentru că știu cât îți dorești și o fetiță.

Vrei ca familia noastră să se mărească, iar casa să fie plină de râsete și pași de copii. Și promit că dorința ta se va îndeplini.

Ești cel mai bun tată, iar după spusele tale, eu sunt cea mai bună mamă. Am familia perfectă, și nu aș da-o pentru absolut nimic în lume. Am un soț pe care îl iubesc și mă iubește, și doi băieți drăgălași care par a semăna mai mult cu tine, atât fizic cât și la comportament. Dar nu-i nimic. Le vom face cândva o surioară, sau chiar mai multe.

Suntem meniți unul altuia și destinul te-a ales ca fiind prima și ultima mea iubire. Te iubesc, Jeon Jeongguk, până la moarte și dincolo de ea.

『 ♥ 』

princess ❭ | © --picasso-- 2020-2021 ✓

🅂 🄵 🄰 🅁 🅂 🄸 🅃 💜

luni apare cartea cu buburuza și motan noir, și în curând teaser-ul de la Kim Taehyung's Son ♡'・ᴗ・'♡

o părere despre carte? 🥺🙏

princess » 전정국 ✓Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum