Pot fi eu cel care se taie în cioburile tale risipite?
Cel care-și varsă sângele pe o poezie nescrisă încă?
Triumfător merg spre răsărit,
Cu un zâmbet pe care ți l-am furat la asfințit.
Tu, pagină nescrisă și pură,
De imagini sângeroase, tenebroase ferita; Obscură
Este viața mea fără tine, floarea pasiunii,
Mă supui mereu și incontrolabil presiunii,
De a-ți simți mireasma, de a-ți ințelege scopul,
Tu ești singura care mă luminează, care-mi stinge focul.
Ești starea pură a florii albastre,
Doar că miresma ta nu e cunoscută nici măcar de astre.
Eu sunt singurul ce te simte și miroase,
Înțeleptul, cel cu coatele de vreme roase.
Sunt tânăr, dar sufletu-mi-ncercănat,
Să respir aer curat încerc, dar patima nu trece,
Toată viața voi fi nevoit să beau apă rece
Dar voi fi cu un singur lucru împăcat,
Că pe tine, pasiunea mea, nu te-am trădat.
