PARADISUL lui LUCIFER

Primul Capitol

Apariția soarelui nu ma liniștește chiar deloc ținând cont că nu am putut dormii toată noaptea, azi trebuie să merg la muncă în tura de zi fiind sâmbătă si obosită nu mă voi simți extraordinar, jur dacă sună dinou diseară tipul ăla va fii vai si amar de urechile lui, pentru că uneori nu am un vocabular de domnișoară când mă enervează cineva.

Mă dau jos din pat merg la baie îmi fac un duș rapid și mă îmbrac în blugii mei mulați negri, sacoul meu negru strâmt la mijloc pentru a îmi scoate pieptul in evidență și adidașii mei tot nergrii. Când cobor scările spre living găsesc pe masă o cafea caldă si un bilețel pe care scria : "Îmi pare rău că te-am ținut trează aseară, sper ca asta să amelioreze oboseala".

Imediat cum citesc bilețelul, mâinile au început să îmi tremure ușor. Cum este posibil ca cineva să intre în casa mea, când știu că am încuiat ușa? Inima începe să îmi bată de parcă vrea să o ia la goană, iar tot ce pot face este să apuc paharul de carton sa deschid căpăcelul din plastic și să îl arunc în chiuvetă. Nu am de gând să beau din el, dacă a pus somnifere în el și mă privește de undeva așteptând să beau după care să intre  dinou în casă peste mine?.

Mă calmez puțin după care îmi fac singură o cafea. Diseară am repetiție cu fetele la dans si nu am chef de tâmpenii. Când ies pe poartă observ in casa de lângă mine o silueta neagră care se uită fix spre mine. Mă încrunt puțin dupa care persoana din spatele geamului trage draperia.

În mod normal nu am de ce să mă sperii. Cartierul acesta este plin de drogați și tot felul de nebuni. Știu doar că acea siluetă, mi-a făcut pielea de găină. Poate este din cauza faptului că nu i-am zărit fața. Deșii este lumină afară, chipul său rămâne ascuns.

Îmi întorc capul către drum când realizez că începusem deja să mă holbez insistent pe cineva inexistent pentru mine. O iau la pas spre alee, oare se simte bine cand te droghezi? Nu am încercat niciodată vre-un drog, nici măcar țigările nu îmi plac. Gândurile îmi sunt întrerupte când simt mâna Elenei pe umărup meu. Elena este colega mea de la muncă, este o fată destul de veselă părul mereu îl poartă creponat, iar culoarea de roșu aprins te amețește. Ochii ei albaștrii ascund o mare tulbură care se lovește puternic de stâncile Oceanelor atunci când se enervează, dar cu toate astea, ea îmi este unica prietenă.

- Unde draci te grăbești asa? Spune Elena venind dupa mine.

- Hm? Nicăieri, ascultam muzică în căști și nu te-am auzit.

Un lucru despre Elena este cert ca Lumina zilei. Nu o poți minți niciodată, știe ce urmează să rostești printre buze imediat cum îți observă limbajul trupului. Este calmă și îți inspiră încredere. Îi poți spune exact ce gândești fără să te judece sau să te critice, dar eu știu că are și ea peoblemele ei, iar eu nu îmi doresc să o împovăresc cu atâtea lucruri fără sens.

- Minți! Sophie, serios ești palidă, ce sa întâmplat?

- Nu știu daca îți vine sa crezi dar ceva dubios se întâmplă, adică uite nu sunt paranoia dar ma suna un tip noaptea la 00:00 are un fix pe treaba asta si ma scoate din minți, intra peste mine in casa fara ca macar sa simt asta si ca toate astea sa fie complete, un tip sa mutat in casa de lângă mine! Spun asta in șoaptă.

Elena rămâne mută si ea nu e niciodată asa, mereu e tupeista dar stiu ca diseară va dormii la mine pentru ca asa e ea, vrea sa spună ceva dar am ajuns deja in fața barului unde lucrăm asa ca intram direct înăuntru. Îmi pun ghiozdanul pe un scaun langa tesghia, ma schimb in tricou si imi pun micuțul sort in jurul taliei si ma apuc de treabă împreună cu Elena.

Încet se lasă seara iar barul începe să se umple si mai mult de băieți si fete mai mult bete decât treze.

- Sophie o sticlă de teqiula cu doua pahare la masa 5 te rog, servește tu mai am încă doua mese si nu ma pot descurca singură!

- Sigur, stai calma! Spun asta si iau sticla pe care o pun pe o tava împreună cu cele doua pahare si ma îndrept spre masa.

Ajung la masa salut persoanele cu un zâmbet larg pe față după care, ma întorc sa plec. In fracțiune de secunda o aud pe Elena țipând. Las tava pe masă si ma îndrept spre ea, un tip o plesnise peste fund si tocmai cand voia sa se ridice de la masă ma pun in fața Elenei gata sa ii dau una dar ma calmez pe moment.

- Daca nu iti ți mâna acasa, ți-o rup! Ori te calmezi ori ieși afară! Eu as prefera a doua variantă ca sa nu ne supărăm!

Tipul se ridica nervos si iese afară, Elena ma ia in brațe si imi mulțumește. Ăsta este singurul dezavantaj la această slujbă, dai de toți bețivii si daca nu ai tupeu cu ei vor merge mult mai departe de atât, orasul ăsta este mult prea periculos cum am spus. Nu știu ce e cu ea, pana acum il si batea pe ăla si il si dădea afară, se întâmplă ceva cu Elena dar nu am de gând sa o presez, imi va spune ea singura.

Programul se termină si m-am rugat de roșcată sa meargă acasa si i-am spus ca voi fi bine nu am putut sa o las sa doarmă la mine, chiar nu am vrut sa îmi împart coșmarul cu ea, nu merită si chinul ăsta! In drum spre sala de repetiție dau de tipul din bar serios e ora 00:00 mai bine de atat nu putea fi.

Se apropie de mine cu un cuțit, glumești? Merg cu spatele pana ma împiedic de o piatră si cad, timpul se oprește in loc dinou iar in fața mea ca prin fum apare tipul acela dubios, se uită la băiatul din fața mea si întoarce cuțitul spre el, îmi întinde mâna ca sa ma ajute sa ma ridic, rămân impietrita in cât tipul ma ia in brațe si ma pune pe picioare. Mana lui este atât de rece in cât pot simți in tot corpul aceasta răceala.

Își ridică privirea spre mine ca sa ii pot vedea ochi negri, iar parul brunet ieșind de sub glugă, deschid gura sa pot spune ceva dar dispare in același fum negru cum a apărut. Băiatul se mișcă si cade exact peste piatra din fața mea înjunghiat de el însuși, cred ca ar trebuii sa grăbesc pasul spre sala de repetiție, alerg mai exact pana acolo, si ma opresc ușurată in fața sălii, intru fără sa ezit si văd ca fetele erau înăuntru le salut si merg in vestiar sa ma schimb si sa beau niste apa.

Îmi iau pantalonii scurți si tricoul alb cu adidașii si ma uit in oglinda speriată de faptul ca nu știu ce se întâmplă. Nu vreau sa ma stresez cu asta, nu si aici cand singurul lucru care ma calmeaza e dansul. Telefonul începe sa sune dinou pe băncuța din vestiar! Inima imi bate cu putere cand vad pe ecran numar necunoscut, era el, dinou. Raspund cu o oarecare ezitare si încep sa plâng dupa care telefonul se închide brusc lăsându-mă speriata.