Drumul spre inima ta

13. Ucide-mă lent

- Ce ai păţit? Şi nu mă refer doar la faptul că ai o vânătaie cât palma mea pe faţă. Expir fumul de la ţigară stând pe spate în pat şi privind un punct inexistent de pe tavan.

- Nu face pe psiholoaga cu mine Lidi, ştii pentru ce eşti aici.

- Îţi dau ceva tare? Spune ea înţelegând mesajul.

Dau afirmativ din cap, fără să gândesc. Ştiu că asta m-a dus ultima dată la pierderea carnetului, şi spre norocul meu nu şi la cea a vieţii, dar chiar nu îmi pasă. Îmi intinde un joint. Sting ţigara pe parchet şi îi dau foc celeilalte.

Lidia stă în picioare, privind îngândurată pe geam, îmbrăcată doar cu cămaşa mea. Nu înţeleg ce plăcere au femeile să facă asta. E doar o cămaşă. Trage şi ea dintr-o ţigară. Simt efectele jointului meu de cum trag primul fum şi senzaţia ce mă străbate nu se compară cu niciun sărut. Mă relaxez şi închid ochii.

Oare Lidia nu s-a plictisit de mine? Suntem deja la al şaptelea an împreună dacă se poate spune aşa. Ştiu că pe lângă mine mai are şi alţi câţiva "binefăcători" pentru că e lacomă. Vrea tot mai mulţi bani şi ştie cum să îi facă. Mă mir şi eu că încă mai stă după mine. Sper ca într-o zi să îşi găsească pe cineva care s-o merite şi s-o aprecieze. Şi desigur să îi dea şi bani căci altfel n-ar sta cu el. Cred că Lidia e mai mult sau mai puţin varianta mea feminină.

Mă uit pe geam şi văd că s-a înserat. Nu m-aş mai ridica să plec de aici dacă n-aş şti că mâine trebuie să ajung la şedinţa ce priveşte apartamentele din Westwood.

- Ai iubit vreodată? Mă trezesc întrebând. Nu ştiu dacă Lidia mai e aici căci nu aud nicio mişcare şi mi-am reluat poziţia de holbat la tavan. Trag cu putere din joint ca să îmi golesc mintea.

- Am iubit dintotdeauna. Aud vocea ei de undeva de la depărtare.

- Şi cum e?

- De obicei vine la pachet cu suferinţa. Multă suferinţă. Adaugă după o pauză.

Am impresia că fiecare vorbim despre subiecte diferite. Lidia a fost oare dezamăgită în dragoste?

- De ce întrebi asta?

- Eram curios.

Stăm în linişte şi fumăm fiecare ce prindem la mână. O mai admir din când în când privind-o cu coada ochiului. Are un abdomen plat, dar ştiu că e din cauza că nu mănâncă, se teme să nu fie grasă şi să piardă din clienţi. Ochi căprui încadraţi de gene puţine, dar suficientă mascara şi creion dermatograf. Are nasul puţin cârn, dar are buze mari şi mă enervează că şi-a băgat botox. Silicoanele i le-a plătit altcineva, dar banii ăia ar fi putut să îi folosească în alte scopuri. Ca de exemplu să îşi cureţe apartamentul.

Mă ridic din pat şi o rog să îmi dea un tricou. Am câteva haine pe aici rămase din alte dăţi. Vede că pantalonii îmi sunt rupţi şi îmi oferă nişte pantaloni de trening. Îi mulţumesc printr-o înclinare a capului şi îmi iau haina pe mine. Ies din apartament fără să îi mai arunc Lidiei vreo privire. Taxiul mă lasă în faţa casei. Îi dau ultimii bani pe care îi mai am la mine şi cobor debusolat. O maşină de cu numere de New York stă parcată în faţa casei în locul unde mi-o parchez eu de obicei.

E deja trecut de zece seara, dar aparent familia mea e încă în picioare căci la parter toate luminile sunt aprinse şi se aude mult zgomot. Mă clatin puţin până ajung la uşă, dar scutur din cap sperând să îmi revin. Ciocăn de două ori, dar îmi amintesc că sunt la mine acasă, la naiba nu trebuie să bat. O figură foarte cunoscută îmi iese în cale şi îl văd dansând alături de mama. Râd amândoi şi tata râde aplaudând. Îi sărută mâna mamei şi se întoarce cu faţa spre mine aproape lovindu-ne unul de altul.