Mă trezesc cu o durere infernală de cap. Mă ridic puțin la marginea patului și văd totul ciudat și sunt amețită. Mă uit atenta in jurul meu și văd că sunt în tr-un spital cu mana stânga conectata la o perfuzie și câteva cabluri ce erau conectate la mine.
- Ce doamne sa întamplat?
Ușa se deschide rapid și pe ea intrând 5 doctorite de mă pun repede pe pat culcat.
- nu te mișca. Trebuie să-ți scoatem ventuzele. Dați bluza jos.
- ce dracu? Nu!
- bine....
Scoate ceva din buzunar și simt brusc o înțepătura și adorm instant.
Mă trezesc și în jurul meu erau o grămadă de persoane cunoscute.
- doamne în sfârșit te-ai trezit dar cat o fi fost tranchilizantul acela de lung?
- ce sa întâmplat?
De ce va uitați toți așa la mine?
- Nariko......ești un erou.
- ce? Nu înțeleg de ce nu mis nici confuză și nici speriară sau agitată și cred că ar trebui sa fiu cam confuză și speriata.
- nu ai de ce! Ai salvat Konoha.
- ce? Serios? Ce sa intamplat?
- tu nu mai ști?
- nu!
Intra pe ușă încă cineva. Toți se dau din drum sal pot vedea.
- Kabuto!....
- Nariko.....
- noi vă lăsăm să vorbiți știu că săgeți multe de discutat.
Toți iasă din salon și rămân doar eu și kabuto.
- toți acești ani......îmi pare infernal de mult rău. Dar nu am ce sa fac. Tu știu că nu mă vei ierta.
- tu glumești? Bine sa trecem peste. Ce sa întâmplat?
- pai după ce am ajuns in Konoha ai venit cu acea idee tranzita. Ai luat multi oameni cu tine și ați folosit o putere enorma ce chakra cu care iati prins pe toți membri Akatsuki și ia-ți prins în acea bula unde au fost uciși fiecare bucățică din ei. Tot ce a mai rămas a fost o plaoeie de sânge în ura. Multi au fost răniți foarte grav dar au fost salvați. Tu ai fost ce care a fost cea mai rănită. După toate Astea ei sau vindecat ba mai repede ba mai ușor. Ai fost în Teo coma de aproape un an. Naruto a fost și el rănit dar ia trecut toate rănile. Toți sunt bine. Konoha sa reparat și toate țările sunt bine. Orochimaru e bine și el și a scăpat de tot și abia așteaptă să te vadă.
- cum adică?
- ghm. Mana ta totuși. Va rămâne în starea asta pentru toată viața. Dau cel puțin așa am auzit de la Hokage.
- ce? Mana mea?
- nu o atinge te va durea.
- dar....
- dar ce?
- tu cum ești?
- eu am fost la spital o lună să-mi revin. Eram foarte bolnav in acel moment dar m-am vindecat și mi-am reluat meseria.......
In acea zi in care noi doi ne-am pierdut. Pot să-ți explic tot.
- chiar crezi?
- da!.....am urmat traseul sa verific daca e totul bine dar când m-am întorc am fost lovit de o săgeată cu tranchilizant de undeva din copaci și am leșinat iar când m-am trezit eram la un pat cu perfuzie la mana sau asaceva îmi amintesc. Știu că mi sa luat un litru de sânge și abia mai aveam putere. Pentru câteva săptămâni am fost ținut în lanțuri și grant odată la 3 zile iar scrisoarea ți-am trimiso când m-am trezit a doua zi. Itachi mia zis să-ți dau un mesaj controlat de ei înainte să ști că te-am trădat sau asaceva vroiau ei de la mine.
Toți anii acestia am fost ținut în acea închisoare în lanțuri sau ba liber.
- eu am crezut că ai vrut să fugi de mine. Am incercat sa uit pe tine ca să-mi alin durerea. Și într-o zi mia venit acel sentiment ciudat pentru acei copii și i-am ajutat. I-am făcut să ajunga ninja. I-am ajutat sa inventeze propriile lor jutsu-ri i-am învățat pe inii și Rasengan. Toți cei c elau învățat l-au învățat în tr-un stil ciudat și deferit exact cum a făcut Naruto.
Și după un timp mi-am revenit la meserie.
- îmi pare rau că am plecat de langa tine
- trebuie sa uitam tot. Sa incepem un nou inceput.
- mă bucur. Și ști că azi ți se va face externarea corect?
- abia astept
- dar Nariko....când te-ai schimbat așa radical? Parcă preferai doar negru gri și hainele largi și lungi.
- cineva mă pus sa încerc ceva nou.
- așa arăți mult mai diferit și drăguț^^
Mai stam ce mai stam de vorba până vine o doamna la mine sa semnez externarea. Îmi dă bandajul jos de la mână și perfuzia și când îmi văd brațul rămân complect șocată la cum arată. Era să urlu dar doar m-am panicat.
- vrei sa ți-l bandajez înapoi sau îl las așa?
- bandajatul că mie groaza sal vad așa.
- o să te obijnuiesti cu el nu te mai speria așa.
Zice kabuto care mai sa abia respira la cum îl strâng în brațe doar sa nu mă uit la mana acea.
- gata mi-am revenit.
Simt ceva foarte rece pe acea mana și îmi întorc brusc privirea.
- de ce îmi puneți acea crema?
- pentru ca să-ți revină mușchii pe mana asta. Acum ești doar piele și os aproape.
Îmi pune crema și îmi bandajează ușor brațul și mă lăsa să plec din spital.
Ieșim din spital și ne îndreptăm spre cămin
Pe străzi toți strigau de fericire la vederea mea. Ajung in cămin unde toți copiii dar și mă îmbrățișează.
- mult sau atașat și ei de tine.
- știu, și eu de ei.....hei Zaku!
- Nariko! Ai ieșit din spital doamne ce bine. După aproape un an în sfârșit.
- ce am mai pierdut in rest?
- propria sărbătoare.
- ce?
- da am uitat să-ți mai spun că mai ai și propria sărbătoare. 15 iunie ziua în care ai salvat Konoha de Akatsuki.
- wow. Sa ajuns și aici.
- ai ajuns un erou. Ești cunoscuta peste tot in Konoha.
- Hei Kabuto.....mai ști când eram mică mi-ai spus că ai ascuns câteva cărți de istorie de mine. Mi-ai spus că nu ar trebui sa le citesc nici o data.
- e doar o singura carte. Și da. Ai putea sa o citești. Inca îți place asai?
- normal.
Intru în cămin și stau cu toți copiii ascultând tot ce am pierdut până acum.
