- și?
- tu trebuie sa vi in camera de pe holul ce lalalt
- bine că nu am despachetat.
Kabuto își ia bagajul și dosarul și pleacă.
- Ne mai vedem Nariko.
- ok^^
Închide camera in urma sa și mă trântesc in pat.
Mult mai bine așa. Deschid un geam și îmi scot puțin capul pe el sa vad priveliștea. O curte cu multi copii începând cu vârsta aproximativa de 3 ani cam până pe la 16 .
E bine că nu suntem noi cei mai mari.
Închid geamul din cauza galegie din curte și îmi despachetez lucrurile
Sabia o bag sub pătură și restul armelor in dulap lăsate în ghiozdan.
Bag sabia bine sub pătură sa nu fie observată și ies afara spre curte.
Mă așez pe o banca din tr-un colt și uitanduma spre peticele se iarbă de pe jos.
- hei tu ești unul din tipii noi?
- nu. Pentru că nu sunt băiat. Ai grija cum vorbești.
- a......scuze. tu cine ești?
- nu sunt importanta.
Spun in continuare cu capul in jos.
- hai ridicați privirea sa te vad.
- de ce te interesează de mine?
Zic și mă uit spre el.
- a...scuze nu stiam te rog nu-mi fa rău.
- de ce tiasi face?.....de ce toți luați în considerare asta?
Mare voie omul sa trăiască în pace că voi îi săriți la gât!
Mă ridic și plec în grabă spre camera mea.
Intru în camera și mă trântesc in pat.
Inca sunt considerata monstru. Dar totuși nu i-am mai auzit să-mi mai zică așa. Poate mai uitat unii. Ce tot vorbesc e imposibil!
Mă relaxez câteva secunde îmi revin și merg pe hol și mă pun la o fereastră uitanduma la cei de jos.
Brusc simt o atingere pe umăr și mă întorc.
- ai grija de tine eu am treabă.
- pe la ce ora te întorci?
- nu știu sigur dar s-ar putea ori la noapte ori mâine dimineață.
- ai grijă. Te voi urmări cu o clona sa fiu sigură că ești bine.
- nu te rog nu fă asta. Ai încredere că mă întorc.
- prea bine.
Am încredere în kabuto va fi bine. Nu mă voi duce după el pentru că am încredere că va fi bine.
Ies sa mă plimb prin apropierea căminului dar un băiat mă oprește. E tot același de înainte.
- unde pleci?
- sa mă plimb.
- nu ai voie.
- de ce?
-nu ai voie să ieși daca nu ai o scutire anume sau un motiv. Sau daca trebuie sa pleci la școală.
- numai acolo nu mași mai duce.
- nu fi așa.
- vreau să știu de ce tu mă oprești? Pardon, încerci.
- trebuie să am grijă de toți de aici.
- a înțeleg.
- ba nu nu ai cum să înțelegi.
Eu tot voi pleca.
- nu! Tu chiar nu înțelegi? Am încurcato daca pleci!
- oh...
Bine voi rămâne. Dar asta nu înseamnă că te ascult pentru că nici nu te cunosc.
- poate vei avea timp sa mă cunoști.
- aici ai dreptate. Doar daca vreau.
Mă întorc înapoi și mă așez pe o banca.
In jurul meu se grupează vreo 7 copii mici in jur de 4-6 ani.
- tu cine ești?
- eu sunt un nimeni.
- cum te cheamă?
- dami tu un nume.
- câți ani ai?
- câți vrei tu.
- hei copii! Lăsații in pace!
- dar vrem sa o cunoaștem.
- lăsai in pace nu mă deranjeaza.
- nu Vreau sa le faci ceva.
- ce le pot face?
- nici nu vreau să-mi imaginez.
Băiatul trage toți copiii și îi îndepărtează de mine.
Cu orele toți începeau să intre înăuntru. Afara deja e întuneric și mai sunt doar eu și tipul ăla in curte.
- hai înăuntru se face stingerea.
- numi pasă nici dacă se face lumină. Eu aștept pe cineva.
- și când vine?
- a zis că ori la noapte ori de dimineață devreme.
- du-te in camera ta! Aici avem și reguli!
Mă ridic de pe banca și merg in camera mea. Deschid o fereastra și mă pun pe ea cu picioarele in exterior să îl pot zări mai bine când apare.
Stau toată noaptea până aproape adorm când îl văd intrând pe poarta.
Sar jos și fug spre el. Dar când sunt aproape de el
