Jocul pasiunii - I. Spune-mi că mă vrei!

Capitolul 22/ Adevăr sau coșmar?

***PARANTEZĂ : Citiți în timp ce ascultați Skylar Grey - I know you.Și dacă se termină, ascultați și Crazy in love, coverul de la 50 shades of Grey, nu cea originală. Sau mă rog.. alegeți, doar ascultați una, e mai intens.  ***

În următoarea secundă am încremenit. Împietrisem cu totul. Vorbele lui îmi răsunau în timpan ”ȘTIU TOTUL” .. Oare chiar știa tot ce i-am făcut? Oare ce crede în momentul acesta? Îmi imaginam că o să creadă că niciodată nu l-am iubit, că totul a fost prefăcătorie și probabil o să mor înainte să-i pot explica despre cum a ajuns el să fie prima mea mare iubire, despre cum mă face să renunț la tot pentru el. De asta îmi era cel mai teamă, că o să mă omoare fără să știe câte m-a făcut să simt, cât m-a făcut să-l doresc..doar pentru mine. 

Parcă îmi auzeam pulsul.. fiecare bătaie a inimii, în reluare. Atât de multă liniște se așezase între noi. Ce se va alege de noi? Știam că relația asta era îmbibată de minciuni și de jocuri murdare, era toxică pentru amândoi.. dar nu îmi văd viața fără Max Hell. În ultimul timp am fost mai mult Bell, decât Elouisse, din toate punctele de vedere. Rolul acesta m-a acaparat complet. Viața mea de dinainte nu mai exista, de parcă am început să trăiesc abia când l-am cunoscut pe el. 

Nu aveam curajul să-l întreb ce aflase..am intrat în panică și respiram greu de parcă cineva mă sugruma, din ce în ce mai tare.. Și totuși, la naiba.. am făcut-o, am pus cea mai stupidă întrebare posibilă: ”Ce?”

A pufnit disprețuitor și un zâmbet acru îi apăruse pe chipul său ce acum era întunecat. Și-a lăsat privirea în jos, de parcă și lui îi era la fel de greu să spună, așa cum mie îmi era să aud. 

Mi-a luat mâna și mi-a pus pistolul lui în palmă. Mă uitam la el ca o nebună. Ce face? Ce e în capul lui în momentul de față? Aș fi vrut să îi citesc gândurile, dar știu că aș fi terifiată. Mă va urî, nu o să mă ierte niciodată.

- Ia pistolul ăsta și termină-ți treaba! M-ai distrus oricum, Elouisse. Ce contează dacă-mi mai iei și viața? Oricum nu a mai rămas nimic. 

Oh, dumnezeule.. Îmi spusese Elouisse. Niciodată nu m-am întrebat cum sună numele meu adevărat pe buzele lui. Și nu aș fi vrut să aflu, pentru că se chinuise să-l pronunțe. Îi era greu să-mi asocieze alt nume decât pe cel care-l cunoscuse el. Nu am auzit niciodată ceva mai sfâșietor decât vocea lui în secunda în care mi-a spus numele. Nu mai eram în stare să scot vreun cuvânt. Oricum era de prisos. E furios și dezamăgit. Nu va asculta nimic din ce îi voi spune. 

- M-ai trădat.. în tot timpul ăsta credeam că îmi ești alături.. când de fapt tu erai inamicul. Mă feream și te feream de toată lumea din jur, când de fapt eu eram ținta iar tu glonțul. Nu era tocmai așa cum credeam eu, nu? Nu erai tu cea în pericol, eram eu, așa-i? M-ai pus pe tavă în fața poliție, la dracu! M-ai aruncat în cușca leilor! Împușcă-mă dracu odată și să terminăm asta!

Lacrimile îmi curgeau șiroaie pe față. Avea atâta dreptate. L-am adus din rău, în mai rău. Picasem în genunchi în fața lui. Dar nici măcar nu mă privea. Nu-și dorea să-mi mai vadă probabil vreodată chipul, și-l înțelegeam perfect..doar că nu vreau să cred că ăsta e sfârșitul. Nu aș fi putut nici măcar să îndrept vreodată pistolul spre el.

- Salvează-te odată, femeie! Ai o armă în mână și un criminal în fața ta. Fă ce trebuie să faci! Împușcă-mă acum, sau îți jur, o să-ți distrug viața. O să o ruinez, Bell. La dracu, ce Bell.. tu ești Elouisse. Nici măcar nu știu cum să te mai numesc, nu mai știu cine ești..

Am aruncat pistolul undeva sub pat pentru a mă asigura că nu mai ajunge la nici unul dintre noi. Cum aș fi putut să trag în iubirea vieții mele? Aș fi preferat să tragă el, decât să-l mai văd vreodată în halul în care e.