Jocul pasiunii - I. Spune-mi că mă vrei!

Capitolul 21/ Frumoasa și Bestia

- Bell, spune-mi adevărul! De ce lipsești 5 zile?

- Ți-am explicat că am ceva de rezolvat. Nu îți pot spune! 

- Oh, ba o să poți! Nu mă fă să te caut peste tot, știi că te voi găsii!

- Nu vreau să mă găsești, nu înțelegi? Pur și simplu am și eu nevoie de intimitatea mea! Tu dispari mereu și nu-mi dai explicații! Doar...lasă-mă câteva zile.

- La dracu! Nu te las. Ești iubita mea! Am atâția dușmani. Poți fi în pericol! Scuză-mă că îmi fac griji.

- Nu sunt un copil, îmi port singură de grijă! Respectă-mă decizia! Nu pot fi cu cineva care nu-mi dă libertate!

- Ce vrea să însemne asta? Să îți amintesc cum s-a terminat ultima oară când te-am lăsat singură?

Vocea lui nu mai era nervoasă, devenise vulnerabil în fața mea. Mă purtam îngrozitor, dar nu vedeam cum altfel aș putea fii.

- Înseamnă că o să fiu dezamăgită dacă nu înțelegi și mă cauți!

- De ce mama naibii mă suni de pe numărul lui Karlos? Ești cu nemernicul ăla?

- Max, încetează! Nu am chef de gelozie prostească. Lasă-l în pace pe Karlos, nu știe nimic, i-am împrumutat doar telefonul.

- Da, sigur. Mai are rost să te aștept? Sau ai găsit deja pe cineva mai bun?

- Oh doamne, poți să înțelegi că am nevoie doar de 5 zile? Nu plec niciunde, și în nici un caz nu am găsit pe altcineva. Karlos nu e implicat! 

- Mă înnebunește să nu știu unde ești! Lasă-mă măcar să trimit câțiva oameni să te păzească..

- NU!

Am țipat și deja mă scotea din sărite. Nu înțelegea nici cum și îmi trecea prin cap să îi închid în nas.

- Ascultă.. ai încredere în mine, te rog. Și promite-mi că nu îi vei face nimic lui Karlos! Dacă nu era el atunci, idioții ăia m-ar fi omorât. 

- Bell...

Am închis până nu spunea și altceva. Îmi era din ce în ce mai greu să-l mint. Deși se distanțase de mine într-un anume fel, a devenit mai atent, mai curios..  Nu îmi era deloc ușor să-l privesc în ochii și să rostesc numai minciuni.

Începusem iarăși să mă întreb unde va ajunge relația noastră dacă totul între noi a fost o minciună.

Noaptea următoare am avut un coșmar...despre Max și Eric. Subconștientul meu mă bântuia mai rău ca niciodată. Nu am reușit să  mai adorm după asta, iar cum în camera din spital în care eram acum închisă nu exista decât un tv și câteva reviste, timpul a trecut incredibil de greu. De fiecare dată când ațipeam mi-l imaginam pe Eric speriat și neajutorat, în fața lui Max. 

Karlos mă vizita tot mai des și mereu aveam impresia fie că îmi ascunde ceva, fie că urmărește ceva. Mi-a adus chiar și flori, ceea ce mi se părea straniu. Deși îmi stătea în fire să investighez totul singură, de data aceasta l-am abordat direct și l-am întrebat ce vrea. Răspunsul lui mi-a oferit și mai multă curiozitate și neliniște. Mi-a spus doar că voi afla totul la momentul potrivit.

Mă simțeam acolo ca o prizonieră, dar într-un fel... asta eram. Aveam să mă răzbun pe Gloria, dar înainte mai am și alte treburi. M-am hotărât să îi mărturisesc adevărul lui Max, simțeam că nu mai rezist. Situația aceasta a ajuns la limită și nu mai pot să o lungesc. Oricum nu există altă cale, nu mai am scăpare. Răul e făcut. Speram doar că mă va putea ierta.. Eu în locul lui nu cred că aș avea suficientă forță.