Capitolul 20/ Test

11.3K 639 36
                                    

Am închis ușa de la dormitor iar Max mă privea curios.

S-a așezat pe pat trăgându-mă în poala lui, mi-a sărutat ușor gâtul în timp ce-mi zâmbea și aștepta ca un copil cuminte să-i spun ce vroiam.

- Unde tot dispari, Max? În fiecare dimineață parcă te evapori. Niciodată nu mă trezesc cu tine lângă mine. Nici măcar nu te aud când te furișezi afară din dormitor. Se întâmplă ceva? Erai așa entuziasmat că stau cu tine iar dintr-o dată.. ești absent. 

A oftat supărat, după care m-a lipit iarăși de pieptul său, masându-mi încet spatele.

- Iartă-mă, iubito.. am doar ceva treabă cu afacerile.. și trebuie să mă trezesc foarte devreme. Iar tu dormi așa frumos... nu vreau să-ți stric somnul.

- Sigur e doar atât?

Aveam suspiciuni. Dispărea fără să spună absolut nimic, fără ca măcar să anunțe și stătea cu orele plecat. Deși spunea că sunt doar afaceri, era ceva mai mult de atât. Avea cearcăne, îl vedeam agitat și încordat. Oricât încerca să ascundă, se observa de la o poștă că ceva îl măcina pe dinăuntru. Dar așa cum el nu mi-a pus prea multe întrebări despre starea mea, nu o voi face nici eu. Eram conștientă că o să-mi spună când va fi priegătit.

Următoarele zile au fost... neobișnuite.

Conrad încerca mereu să mă sune, dar îi respingeam apelurile. Karlos apăruse și el pe aici și încerca mereu să găsească un moment în care să rămânem singuri și să-mi vorbească, cine știe ce, dar nu vroiam. Nu vroiam să aud de poliție și de nimic ce ține de ea. Am reușit să-i evit pe toți, mai puțin pe Ken.

- Ai face bine să-i răspunzi lui Conrad. E legat de Eric și de.. Edith.

M-am uitat surprinsă de ceea ce aud. Eric și Edith? Nu exista nici o legătură între ei doi, nici măcar nu se cunoșteau. Eric o știa doar din ce îi povesteam eu.

Nu eram sigură dacă nu e o șmecherie ca să mă facă să-i vorbesc.. dar nici unul dintre ei nu l-ar fi implicat pe Eric în asta.

Am luat telefonul și l-am sunat rapid pe Conrad.

- În sfârșit, Elouisse! Când am nevoie de tine, dispari!

- Spune repede, Conrad! Ce e cu Eric?

- Să fi în biroul meu, în 5 minute. Și ai grijă să-ți lași pistolul departe!

I-am închis telefonul în nas și dusă am fost. Inima îmi bătea nebunește. Câteva lacrimi și-au făcut loc în colțul ochiului. Îmi amintisem de Eric și de faptul că el ar fi meritat o răzbunare. L-am trădat cel mai mult pe el, prin faptul că mi-am oferit sufletul pe tavă celui ce îl omorâse. Îmi lipsea enorm de mult. Deși nu cred că l-am văzut ca pe un iubit vreodată, am avut unele momente speciale. Era romantic, avea un suflet mare, dar nu l-a oferit cui trebuia. Cu siguranță nu-l meritam și dacă m-ar fi văzut acum, aș fi fost cea mai mare dezamăgire a lui.

Mi-am șters cu palma șiroaiele de lacrimi ce au început să-mi curgă pe obrajii deja înroșiți. 

Devenisem slabă în ultimul timp. Plângeam din ce în ce mai des.. iar eu nu eram așa. Obișnuiam să fiu o femeie independentă și puternică, nu o plângăcioasă. Am alungat toate gândurile și am urcat într-un suflet până în biroul lui Conrad. Aveam inima cât un purice și picioarele îmi tremurau de emoții. Oare i-au găsit cadavrul? Voi putea în sfârșit să-l înmormântez așa cum se cuvine?

El nu mai avea pe nimeni, decât pe mama lui și o soră, pe care nu o cunoscusem niciodată. Mama lui a fost sfâșiată după dispariția lui. Murise și ea după câteva săptămâni. Încă îmi amintesc cum mi s-a prăbușit la picioare când i-am dat vestea. 

Jocul pasiunii - I. Spune-mi că mă vrei!Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum