Jocul pasiunii - I. Spune-mi că mă vrei!

Capitolul 17/ Dorinţă

Am coborât uşor scările în nişte papuci de casă pe care Max a avut grijă să-i aducă. Pe mine nu aveam decât o pereche de pantaloni lungi de trening şi tricoul lui Max. Iubeam să-i iau tricourile, aşa îi simţeam parfumul mereu.

- Hei, Matt?

Am strigat, însă fără răspuns. Din spatele barului se auzeau diferite sunete, ca şi cum cineva ar cotrobăii.

Am păşit uşor până acolo, să văd cine e. Din spatele tejghelei a ieşit un băiat blonduţ. Avea părul ciufulit, ochii de un verde aprins şi pielea măslinie. Trăsăturile sale erau cu adevărat frumoase. Buzele lui rozalii s-au arcuit într-un zâmbet la vederea mea.

- Tu trebuie să fi Bell. Eu sunt Dennis. Noul barman.

- Da, eu sunt. Nu am ştiut că au adus pe cineva nou.

- Nu sunt tocmai nou. Mă ocupam de alte afaceri pentru Max. Dar se pare că avea nevoie de mine aici. Să fiu sincer nu-mi prea place treaba de barman. De obicei merg în baruri să beau şi să mă distrez, nu să-i servesc pe alţii. 

Am zâmbit fără să spun nimic şi m-am aşezat pe un scaun înalt din faţa barului.

- Şi.. ce ordine ţi-a dat Max?

L-am întrebat fiind sigură că Max i-a lăsat "instrucţiuni" pentru mine. 

A început să râdă.

- Mi-a spus să nu te las sub nici o formă să ieşi de aici şi să-ţi aduc ceva bun de mâncare, apoi să pun pe cineva de la pază să-ţi aducă o asistentă pentru rănile pe care le ai.

- Bineînţeles... deci cum facem cu mâncarea aia? 

- Trimit pe cineva să-ţi cumpere de la restaurantul nostru. Spune-mi ce vrei.

- Stai.. ce? Restaurantul vostru?

- Mă rog, al lui Max. Unde crezi că merg să mănânce toţi?

M-am uitat încruntată. Niciodată nu am ştiut despre asta. De când mama naibii are omul ăsta un restaurant? Se pare că totuşi nu ştiu multe despre Max Hell. 

- Stai liniştită. Nu ştiu decât oamenii noştri că e a lui Max, de fapt. E trecut pe numele lui Matt. Se află la 2 străzi mai încolo. 

Încă îl priveam nedumerită.

- Oh haide, nu te-a dus niciodată? E cea mai bună mâncare din oraş. 

Am dat din cap că nu ştiu, apoi el a luat o cheie de pe tejghea. 

- Ce faci? am întrebat curioasă.

- Mergem acolo. Vreau să-ţi arăt. Fugi sus şi pune ceva pe tine repede.

- Dar Max a zis...

- Bell, nu mi se părea că-l ascultai prea mult pe Max.

- Păi.. nu. Dar..

A ridicat dintr-o sprânceană, iar eu am scuturat zăpăcită de cap. 

- Las-o baltă. Mergem imediat.

Am luat pe mine haine lungi, capabile să-mi acopere toate loviturile şi am folosit o tonă de fond de ten. Degeaba, se vedeau oricum urmele.

Mă gândeam că îi voi face probleme lui Dennis, pentru că nu-i ascultă ordinele lui Max de a mă ţine încuiată în bar. Dar cu siguranţă ştie el ce face.

- Eşti gata?

- Da, haide.

- Huh, machiajul şi hainele potrivite pot face minuni! Uită-te la tine! Până şi înfofolită până în gât pari femeia fatală.