Când nemuritorii mor

XL

        -O să te ajut cu orice ai nevoie, doar fii atentă, te rog.

        -Voi fi mult mai atentă decât până acum, nu vreau să mă trezesc iarăşi plângându-mi de milă în faţa mediumului. În fine, trecând şi la lucruri mai fericite, ţie cum îţi merge cu Max?

        -Absolut perfect! exclamă Grace după un scurt oftat de fericire. E atât de... perfect! E atent, grijuliu, amuzant, înţelegător, romantic, jucăuş, inteligent, muncitor, protector şi multe, multe altele. Am fost la el să îi duc ceva să mănânce când a fost în tură pentru vândutul ziarelor şi, ca şi mulţumire, mi-a făcut un trandafir din câteva foi de ziar.

        -Sună superb, sper să vă fie bine.

        -Şi eu sper, după atâta vreme în sfârşit simt pentru o persoană iubire, simt că nu vreau să îl pierd... vreodată.

        -Vreodată? Te gândeşti să îl faci vampir?! se impacientă Rouge.

        -M-am tot gândit la asta dar nu ştiu ce să spun. Probabil că o să mai aştept, e o decizie inportantă şi nu trebuie să mă pripesc în legătură cu ea. Momentan îmi doresc doar să îl trec ca partener de afaceri pe o parte din câştigurile mele. Vreau să îi ofer o viaţă pe care o merită.

        -Ce amabil din partea ta!

        -Voi vedea ce pot face însă bărbatul ăsta nu merită să trăiască mizerabil. Merită să fie tratat ca un prinţ.

        Compania lui Grace, companie căreia vrăjitoarea îi simţise lipsa, era ca o mângâiere pentru conştiinţă. Putea vorbi cu ea despre subiecte diferite ce să o distragă de la nelămuririle legate de propriul soţ. Îi fusese atât de dor de prietena ei şi, privind-o, realiză că în ultimul timp nu mai era la curent cu viaţa ei. Încă se temea pentru ea, neştiind încă ce era în neregulă cu mintea lui Maxmillian însă auzind de perfecţiunea lui reuşi să se cameze.

        Jacob porni cu paşi repezi pe hol de unde ordonă să i se aducă unul din scumpele vinuri direct în birou apoi făcu cale întoarsă, aşteptând să fie servit.

        După câteva momente uşa masivă se deschise, lăsând un servitor însoţit de o sticlă veche de vin să intre, apoi se închise înapoia lui după ce părăsi sala. După alte câteva minute uşa se deschise iarăşi larg.

        -Îmi pare bine să te văd nevătămat..., spuse o voce înceată cu o oarecare doză de senzualitate în ea.

        -Sentimentul e reciproc, replică Jacob în timp ce se ridică de pe scaunul său.

        În încăpere pătrunse o domnişoară cu trupul zvelt şi forme frumos conturate, puse în valoare de o rochie neagră din catifea cu tente roşiatice, mulată şi cu umeri căzuţi. Baza gâtului şi o parte din piept îi era înnobilată de un imens colier din aur cu rubine iar în picioare purta o splendidă pereche de pantofi negri, de piele, cu toc cui foarte înalt.

        Femeia prinse bărbatul ce veni să o întâmpine în braţe, afundându-şi capul în curbura gâtului acestuia. Jacob o strânse o dată în braţe, ţinând mâinile pe talia subţire, apoi o eliberă încet.

        Se depărtă de ea şi apucă sticla de vin pe care o desfăcu apoi turnă scumpa băutură în două pahare din cristal. Unul din pahare îl puse pe birou în faţa scaunului său iar pe celălalt îl plasă pe partea opusă, în faţa scaunului destinat femeii.

        Aceasta luă paharul cu degetele lungi şi subţiri însă nu se aşeză pe scaun. Ocoli ca o felină prădătoare biroul, până ajunse lângă persoana de sex masculin apoi se sprijini cu fundul de marginea biroului, sorbind încet din pahar în timp ce îşi privea prada pe sub gene.