Când nemuritorii mor

XXIII

        -Jacoob! strigă şatena, lungind intenţionat vocala din final pentru un efect de copil mic.

        -În salon! îi răspunse vocea masculină.

        Paşii se grăbiră spre încăperea luminată de ferestrele mari în care se afla masa cea lungă. Jacob era aşezat pe scaunul său, într-o cămaşă albă ce avea descheiaţi trei nasturi la gât şi mânecile sufulcate grijuliu, pantaloni negri, papuci de piele maro închis. Părul era aranjat perfect iar un parfum dulceag îi învăluia trupul. Ceasul scump de pe mână îi evidenţiau şi mai frumos venele bărbăteşti, unghiile frumos îngrijite. Ochii îi erau mijiţi într-o privire seducătoare, privirea pe care o afişa aproape mereu şi care îi era naturală.

        -Haide, draga mea, te aşteptam pentru a servi masa, spuse trăgând scaunul de la masă.

        Rouge se aşeză cu grijă, ţinând poalele rochiei. Scaunul făcu un uşor zgomot când fusese readus în poziţia iniţială. Bărbatul se aşeză lângă trupul delicat al fetei, privind-o în continuare.

        Un zâmbet îi scăpă eroinei. Gândul că Jacob o aşteptase pentru a lua masa împreună o făcea să se simtă importantă. Era drăguţ faptul că deşi el nu mânca şi putea savura paharul cu sânge oriunde preferase să îşi aştepte partenera.

        -Iertare, am pierdut noţiunea timpului, se scuză ea fără a-şi putea opri zâmbetul.

        -Nu e o problemă, a fost dorinţa mea să te aştept.

        Mâncarea sosi repede. Paharul de cristal cu picior înalt îi fusese adus vampirului totodată cu farfuria vrăjitoarei.

        Pe farfuria din porţelan era expusă o grămadă de catofi fierţi şi tăiaţi în cubuleţe mici, acoperiţi cu un sos puţin amărui şi o bucată perfect gătită de carne de pui.

        Totul era pe gustul fostei domnişoare Harley. Avea libertate, avea servitoare, avea bani, avea mâncare exagerat de delicioasă însă nu putea fi fericită. Era mereu speriată de gândul sicrielor. Mintea ei era mereu în alertă ştiind că în orice clipă se poate întâmpla ceva rău. "Dacă totul e perfect înseamnă că ceva nu e bine" îşi spunea mereu.

        Ochii verzi se ridicară din farfuria deja pe un sfert goală şi se fixaseră pe chipul lui Jacob. Ai lui priveau spre fereastră în timp ce buzele perfecte atingeau paharul. Acele buze a căror atingere fierbinte nu o simţi niciodată.

        -S-a întâmplat ceva? spuse el fără a întoarce privirea spre soţia sa.

        -Nu, scuze! Credeam că îmi este permis să te privesc.

        -Nu pot interzice nimănui să nu privească această operă de artă a naturii.

        Replica bărbatului o amuză teribil pe Rouge ce nu îşi putea stăpâni râsul. "Opera de artă a naturii" o privea zâmbind, scăpând şi el un chicotit scurt.

        Noaptea venise repede. La ora 00:00 întunericul deja scufundase Chicagoul ce încerca să se salveze de la moarte prin miile de lumini ale cazinourilor, hotelelor, barurilor, petrecerilor şi chiar prin luminile becurilor de iluminare stradală.

        Rouge îşi petrecuse întreaga zi prin camera destinată hainelor aranjându-le, probându-le şi dându-le spre donaţie pe cele neplăcute. Soţul său se reîntoarse în birou după masă şi nu ieşi de acolo.

        Uşa încăperii se închise după orele petrecute acolo iar tânăra părea destul de extenuată. Coborî jos pentru a lua un pahar de apă, fiind lipsită de dorinţa punerii pe jar a unui servitor pentru această nevoie. După îndeplinirea scopului, corpul obosit se deplasă lent pe scări, grăbindu-se să se aştearnă pe pat.