Când nemuritorii mor

LV

        Îşi mută cu greutate privirea dinspre frunzişul copacului spre cercul de pietre ce se afla în faţa ei. Focul aproape că dispăruse şi lăsase în urmă doar bucăţi de cenuşă ce străluceau slab roşiatic în urma arderii. Inelele nu mai erau decât o formă fierbinte şi uşor de modelat peste care aruncă o piatră, strivind-o.

        Îşi umflă plămânii cu o ultimă gură de aer aproape nepoluat de fum apoi expiră puternic în timp ce întreg corpul se calmase şi oprise din plâns. Aruncă o ultimă privire spre cercul ritualului de distrugere încercând să pară indiferentă apoi paşii se îndreptară spre imensa construcţie aflată acum pe numele ei.

        În timp ce baia o ajută să îşi revină şi să se obişnuiască cu ideea că va fi iarăşi sclava singurătăţii se gândi că pe urma căsniciei nu rămase doar cu inima frântă şi cu doi duşmani de moarte ci şi cu o clădire exrem de valoroasă, cu potenţial monetar şi care era terminată total pe exterior. Nu găsise niciun dezavantaj în a se folosi de ceea ce a primit în urma comei sale.

        Deschise uşa angajaţilor ce se afla în laterala dreaptă a clădirii şi se opri în cadrul uşii, inspectând câteva secunde întunericul. Puse palma pe perete şi încercă să dibuiască cât mai iute întrerupătorul.

        Cu doar câteva sunete de plastic toate luminile din imensa clădire cu două etaje se aprinseră simultan.

        Rouge putuse să observe că se afla într-o cămeruţă mică, vopsită toată în alb şi cu podea de lemn. Lumina venea de la un bec simplu ce ieşea ca de nicăieri din albul nesfârşit al tavanului. Pe partea stângă şi dreaptă se aflau cuiere probabil necesare hainelor angajaţilor iar lângă uşa panoul de control al electricităţii. Înaintă spre uşa din lemn maroniu cu mâner auriu rotund şi o deschise, trezindu-se într-o cameră destul de mare, prevăzută în tavan cu ceea ce păreau găuri pentru aerisire. Îşi continuă drumul şi ieşi într-o sală absolut imensă, toată albă. Păşi cu atenţie pe podeaua de lemn până în mijlocul sălii şi privi în jur apoi în sus unde văzu vitraliul din vârful cupolei ornamentale. Pe marginea sălii se putea vedea holul deschis de la etaj, de unde puteai vedea tot ce se întâmplă jos ca şi de la un etern balcon.

        Spaţiul nemobilat, nearanjat, absolut neatins avea potenţial imens de decorare. Estimase că undeva la etaj sunt undeva la zece uşi iar la parter pe lângă sălile vizitate deja existau şi trei uşi probabil pentru toalete.

        Uitându-se încă odată cu atenţie la cupola ce la bază era din sticlă iar la vârf din vitraliu viu colorat, putuse să observe poziţia lunii şi să rotunjească ora undeva la 23:10.

        Îşi cobotî privirea spre sala în care se afla şi nu îşi putu abţine un zâmbet. Încă de când fusese mică îi plăcuse să mute mobilierul şi obiectele dintr-o direcţie în alta spre indignarea mamei sale. Se simţea ca un designer interior profesionist chiar dacă îşi muta păpuşile din colţul stâng în cel drept al camerei sale.

        Nimic nu o încântase de când se ridică din pat mai mult decât momentul în care se afla. Era aproape miezul nopţii, deţinea iarăşi casa vieţii sale, o afecere şi era singură într-o clădire total nearanjată având puteri magice. Totul părea ca un soi de cadou onomastic prematur primit.

        Întinse mâna spre tavan şi rostise câteva cuvinte latineşti apoi căută în arhiva mentală cuvântul "candelabru". Îndată ce îl găsi, îl rosti însoţit de alte câteva cuvinte iar din înaltul cupolei coborî un candelabru spectaculos. Era susţinut de un lanţ auriu cu zale mari şi groase, ornat cu mii de cristale de toate mărimile şi îmbibat de becuri ce se plasau pe scheletul şi el aurit. Razele de lumină puternică şi gălbuie se răsfirau în toată încăperea, ne mai adăugând şi spectacolul de stele pe care cristalele îl ofereau pe pereţi şi tavan.

        Propietara zâmbi încântată şi începuă să rostească tot felul de vrăji, luând la rând toate încăperile. În minte întocmi un plan al construcţiei şi ajustă fiecare element la locul său pentru a se potrivi cu mediul înconjurător. Aceasta fusese activitatea domnişoarei Harley tot restul nopţii.

        Când în sfârşit zorii zilei se arătau deasupra Chicagoului, Rouge se aruncă ostenită pe o canapea din sala cea mare. Era mulţumită de toată munca depusă, deşi epuizată şi sleită de puteri.

        Rezultatul era impresionant şi merita pe deplin toate orele nedormite. Sala ce la miezul nopţii părea un peisaj alb din Alaska, acum era plină de culoare. Pe jos se afla un covor nesfârşit de un verde închis frumos şi cu model de romburi micuţe cu contur alb aflate la distanţe de o palmă, două. Pereţii erau înveliţi în tapet vişiniu brăzdat de o centură aurie la mijloc şi la bază. Stâlpii ce susţineau holul-balcon erau sculptaţi asemenea celor din Grecia Antică, vopsiţi într-un crem curat şi cu micuţe detalii aurii. În faţa uşii pe care pătrunse în încăpere acum se afla un bar imens din lemn lăcuit şi cu multe rafturi pline de băuturi în spate. La etaj accesul se făcea printr-o scară cu trepte foarte lungi la bază şi care se micşorau odată cu avansarea în înălţime, ajungând să fie de patru persoane la ultima treaptă de sus.

        Toaletele femeilor şi bărbaţilor, dar şi ale angajaţilor, fuseseră frumos amenajate, dominând combinaţia cromatică maro închis-crem-bej-auriu. Bucătăria fusese şi ea amenajată conform ultimelor curente în materie de locale de lux. Camerele de sus, destinate plăcerilor, erau învăluite într-un vişiniu regal şi auriu, dotate cu tot comfortul de care era nevoie.

        Sala mare era acum plină ochi de canapele luxoase, plante exotice şi jocuri de toate felurile. Exista un loc în care se putea servi mâncare, special amenajat cu mese şi stativ de lumânări şi îngădit de un perete de un metru.

        Un ultim pas trebuia făcut - găsirea unui personal amabil, prezentabil şi apt. Şi-ar fi dorit să conducă acest loc împreună cu soţul ideal însă acest lucru nu era cu putinţă. Stătu alungită pe una din canapelele din sală şi încercă să ticluiască un plan pentru un manager adjunct. Ştia că nu toţi au norocul să găsească un ajutor la fel de capabil şi loial precum avuse Grace noroc cu Erik.

        Se ridică cu iuţeală în şezut şi îşi dădu seama ce trebuia să facă.

        Sări în capul oaselor şi fugi în mijlocul sălii unde avea destul loc de manifestare. Ridică mâinile de lângă corp şi le întinse înainte, cu degetele răsfirate şi palmele spre sol. Închise ochii şi îşi canaliză ultimul gram de putere magică rămasă şi înmagazinată în sine apoi rosti cu solemnitate câteva cuvinte lungi.

        Din podea, un morman de smoală neagră începu să crească şi să se înalţe tot mai mult, căpătând forme încetul cu încetul. Muntele negrul se ridică cu aproximativ şapte centimetrii deasupra vârfului capului lui Rouge. Aceasta atinse cu ambele mâini siluera de smoală iar ea îşi defini formele şi prinse culoare.

        În vreo zece minute, în faţa şatenei se afla un bărbat bine făcut, înalt. Părul îi era şaten deschis şi ciufulit într-un mod frumos iar ochii îi erau de un verde închis intens. Mâinile superbe erau împodobite de un ceas scump şi brăzdate de vene masculine. Corpul era îmbrăcat într-o cămaşă crem şi o pereche de pantaloni negrii, o curea maronie şi pantofi de piele asortaţi cu botul rotunjit. Mâna acestua trecuse prin parul moale şi îl aranjă într-o formă splendidă dată puţin pe spate.

        -Eşti... perfect! exclamă vrăjitoarea aproape ţopăind de fericire.